Ziarul de Duminică

POEMUL SAPTAMANII / Balada vietii de veci

POEMUL SAPTAMANII / Balada vietii de veci

FOTO: Augustin Fratila impreuna cu Ioan Grosan

28.07.2009, 16:17 40
 

In podul palmelor tale

caut linia vietilor lungi, pe când
tu, disperare cuminte, te duci
frumos si te culci
 
A viselor putreda scara
sunt prea batrân s-o cobor
ramân cuib inalt, ramân hrana
vreunui vultur ratacitor
 
Ori, poate aburul moale
al anilor ce urca-n eter
Iti va prinde pe brate petale
Vei fi prima floare din cer
 
E bezna ca-n rugaciunea
unei inimi vechi si pustii
lumânari cu neagra lumina aprind
mortii, mortilor vii
 
Mi-e somn de mai mult de o viata
de nopti eterne si reci
patinez prin visele tale de
gheata, spre iernile vietii de veci.
        
In juru-mi tu esti lumina
zilei care nu ma va mai trezi
fi-vei soarele, fi-vei luna, pe
pamântul care voi fi.
 
 
Voi trece prin ceruri
cimitir plutitor - arca iubirilor care nu mor
pentru-o lume-n viitor
Ca un somn usor...
 
Vom renaste in zbor
din durere si dor

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO