in memoria lui ioan flora (decembrie 1950 – februarie 2005)
cind ne-am luat frati de cruce cu flora, in loc sa schimbam, cum se face, camasile, noi ne-am schimbat pasapoartele:
iugoslav pe sovietic – la ora aceea si unul si altul al unei tari ce nu exista, dar unde urma sa ne-ntoarcem
dupa „zilele blaga" din cluj – alba-iulia. el in belgrad, eu in ch-au, fiecare sub numele celuilalt, la adapost de bataia
artileriei ruse, de bombardamentele nato. „postasul, am ris intr-un glas, suna intotdeauna de doua ori."
(ca si cum moartea vine prin corespondenta si daca nu da de-adresant, face cale intoarsa si nu te asteapta la post-restant.)
dupa care-am baut o tarie la brudersaft. scurt. cit s-o facem pe vasele comunicante.
„torna fratre!" si am. si el a. si ne-am. neamul nevoii! ca unda pe apa spargind primul cerc crestea gura paharului; noi
doi eram pe aceeasi lungime de unda. iar ca infratirea sa fie deplina, a zis: „hai sa-ti spun cum beau sirbii mei.
intra unul in bar si comanda un metru de vodca, la care barmanul ii toarna – la ochi! – pe tejgheaua
lustruita de coatele cui nu i-i lene o dira de-un cot si o palma, la fix. etalonul etilic se cheama
de-atunci barul. si rusii tai?..." „duc la ureche!" si i-am povestit cum tot rusul e-n stare sa toarne –
la auz! – in pahare de 0,2 l, slefuite-n fatete, o sticla de vodca la trei.
ah! tuica e bauta si alcoolurile scrise!
rind pe rind s-au dus unii si altii pe gura paharului sa implineasca(-se voia Ta!) cercul poetilor
disparuti: cei ramasi rasucesc paharutul in palma cum s-ar acorda pe aceeasi lungime de unda. in spirtul si litra.
cind odata cu aburii de alcool se ridica-n tarii o elita etilica – mady, emil, ioan (lista ramine deschisa) – ca o aurora
boreala ce arde cu para albastra, iar zilele noastre aduc tot mai mult a nopti albe. din bufnite tinere
am ajuns, iata, priveghetori, dupa citi comeseni (de scris) am privegheat. pe nepusa
masa (de pomenire), la fel cum, pornit sa te dregi, nici nu stii de cind iarasi te-ai pus pe baut, antumnalele
se intorc in postume. tarina-n pamint. si paharul la gura. pe cerc. nu si mortul
de la groapa. degeaba l-am plinge – regretele sunt rigiielile spiritului! –; nu au cum se preface in moare, oricit de sarate
ar fi, lacrimile. mai degraba dregindu-ne glasul sa spunem, pe doua voci (eu si vitalie), despre isprava – asemanatoare
unor fapte de arme, cu singura deosebire ca nu a curs singe, ci vodca – a unor soldati ai armatei sovietice
prinsi c-o lada de vodca-n cazarma, carora li s-a confiscat bautura, iar sticlele-au fost incuiate in seif.
si asa, inainte s-ajunga mireasa de-o noapte-a soldatilor, vodca era (sa ramina)-o fecioara de fier.
cinta, o! muza, asaltul de noapte al unui pluton de soldati rusi asupra, -ntarita la cub, bateriei de sticle.
cum luau seifu-n brate, cum il zgiltiiau – in dorinta lor de-a se-ameti – ca pe un cetatean turmentat.
cum dadeau marea spargere, pe dinauntru, in sensul in care faceau cioburi sticlele. cum, strecurata
printr-o fata de perna intoarsa pe dos, bautura umplea ochi ligheanul de rufe („baga-mi-as picioarele!
nu credeam sa invat a bea vodca cu vadra..."). cum, spre dimineata, cazarma visa
l’eau-de-vie en rose. cum, la trezire, mai multi au varsat in ligheanul din care-au baut. cum au fost fugariti
toata ziua, cu masca de gaze pe fata, incit, vai, in loc sa le treaca
i-a ajuns ameteala... pazeste-ne, doamne, de ejacularea precoce si replica intirziata!
ce-nfratire pe cinste-ar fi fost daca metrul de vodca (-al lui flora) l-as fi ridicat (eu) la cub, tot atunci.
sa fi fost straveziu (ca-n poemul lui blaga) pamintul, ciocneam negresit, cum vazduhu-i taiat in fatete. atita tovaras
de pahar am avut eu la viata mea – moartea lui ca pe-o cinzeaca m-a dat peste cap.
(paranteza deschisa: decembrie 1950 –
februarie 2005, paranteza inchisa.) cit linia de orizont este gura paharului. nimeni nu
toarna, frate?
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
