Asociaţia Naţională Cultul Eroilor „Regina Maria” instituie, începând cu anul 2014, Premiul „Comandor Virgil Alexandru Dragalina” pentru cea mai bună lucrare despre soarta militarilor români în lagărele de prizonieri din Al Doilea Război Mondial. Premiul din acest an, în valoare de 1.000 de dolari SUA, va fi acordat prin susţinerea financiară a doamnei Opritsa Dragalina Popa, din Elk Grove (SUA), nepoata generalului Ioan Dragalina, eroul de la Jiu în Primul Război Mondial, şi familia Cornel şi Nina Dumitriu, din New York (SUA).
Despre soarta românilor care au căzut în prizonierat – fie că a fost vorba despre cei luaţi în captivitate pe frontul de Est, fie despre cei capturaţi pe frontul de Vest – s-a vorbit şi s-a scris extrem de puţin. Abia după evenimentele din decembrie 1989 au apărut câteva cărţi de memorialistică, semnate îndeosebi de prizonierii români supravieţuitori ai lagărelor din fosta U.R.S.S.
De la intrarea în război şi până la încheierea acestuia (22 iunie 1941-12 mai 1945), România a pierdut aproape 1,2 milioane de oameni, din care peste jumătate de milion o reprezintă prizonierii. Dintre aceştia, 445.153 de militari români au fost luaţi prizonieri de Armata Roşie: 309.533 pe timpul Campaniei din Est şi 135.620 după 23 august 1944. Lucrările de referinţă ale unor autori străini înregistrează România cu pierderi cifrate la 500.000 de oameni. Cvasitotalitatea studiilor autohtone apreciază pierderile la 794.562 de oameni sau – în cazurile istoricilor Alecsandru Duţu, Florica Dobre şi Leonida Loghin – ele se ridică la 930.171, din care 92.620 morţi, 367.966 dispăruţi, 135.620 dezarmaţi după 23 august 1944 şi 333.966 răniţi.
Această statistică nu reflectă, nici pe departe, dimensiunile calvarului prizonierilor români. Iată de ce, Asociaţia Naţională Cultul Eroilor „Regina Maria” doreşte să stimuleze cercetările în acest domeniu în speranţa că se vor obţine răspunsuri clare şi pertinente despre o dramă care face parte din istoria noastră. Aşteptăm ca specialiştii să aducă la lumină situaţia militarilor diviziilor şi regimentelor care au luptat în sudul Ucrainei, între Nistru şi Prut şi mai ales în prima parte a operaţiei Iaşi - Chişinău, începută la 20 august 1944, precum şi soarta celor 134.266 de militari din Armatele 3 şi 4 române dezarmaţi după 23 august 1944 şi a celor 1.354 de marinari din echipajele navelor române capturate de sovietici între 2 şi 19 septembrie 1944.
Condiţiile de acordare a premiului. Vor fi luate în discuţie toate lucrările de memorialistică sau de cercetare istorică, apărute în anii 2013 şi 2014, precum şi lucrările aflate în pregătire pentru tipar. Autorii care doresc să participe la concurs sunt rugaţi să trimită lucrările pe adresa:
Asociaţia Naţională Cultul Eroilor „Regina Maria”, Bd. Ion Mihalache nr. 124-126, Sector 1, Bucureşti. Cod Poştal: 70764.
Termenul limită de depunere a lucrărilor (cărţilor): 30 octombrie 2014.
Lucrarea câştigătoare a premiului va fi stabilită de un juriu a cărui componenţă a fost aprobată prin decizia Biroului Executiv Central al Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria”.
Premiul va fi înmânat în preajma Zilei Naţionale a României.
Cine a fost comandorul Virgil Alexandru Dragalina
Comandorul de marină Virgil Alexandru Dragalina (1890-1980) face parte din generaţia care a trecut prin ambele războaie mondiale, dar şi prin holocaustul roşu, fiind nevoit să emigreze în Statele Unite ale Americii.
Născut la 16 ianuarie 1890, la Bucureşti, în familia generalului Ioan Dragalina. După absolvirea clasei I la Gimnaziul „Mihail Kogălniceanu” din Vaslui şi a claselor următoare la liceele militare din Craiova şi Iaşi, se înscrie la Şcoala Specială de Artilerie, Geniu şi Marină din Bucureşti. În 1910, la absolvirea şcolii, este avansat la gradul de sublocotenent de marină şi repartizat la Divizia de Dunăre, de unde este detaşat pentru instrucţie la Divizia de Mare, pe crucişătorul „Elisabeta”, cu care, în toamna anului 1912, participă, alături de o flotă internaţională, la supravegherea Bosforului.
În timpul Primului Război Mondial este numit la comanda unei formaţii de nave - faimoasele vedete de siguranţă - şi, la 7 octombrie 1918, este trimis la frontiera de răsărit a României, pe Nistru, unde, cu o mână de marinari, „căpitanii mei”, cum îi numeşte în Escadrila de Nistru, carte apărută, în 2011, la Editura militară, reuşeşte să zădărnicească acţiunile trupelor ruseşti răzvrătite şi ale bandelor de bolşevici care atacau şi jefuiau populaţia românească din zonă.
După război, pleacă, prin concurs, la studii de specialitate în Anglia (2 martie 1920-16 aprilie 1922). Întors în ţară, îndeplineşte diverse funcţii, unele de scurtă durată, în: Comandamentul Marinei, Direcţia Marinei din Ministerul de Război, Comandamentul Diviziei de Mare, adjutant al A.S.R. Principele Nicolae în Statul Major Regal. Între 20 august 1927 şi 1 iulie 1929 este trimis în Italia, ca reprezentant al Marinei Regale pentru supravegherea construcţiei distrugătoarelor tip R., pentru ca, la revenirea în ţară, să fie numit şeful Secţiei III Operaţii Instrucţie din Inspectoratul General al Marinei (1 iulie 1929-1 iulie 1930), ofiţer de legătură pe lângă amiralul englez Henderson, însărcinat de Ministerul de Război cu studiul Bazei Navale (15 aprilie-1iulie 1930), şeful Biroului Şcoli din Inspectoratul General al Marinei (1 iulie 1930-31 octombrie 1931); comandantul NMS „Regina Maria” (16 august 1932-1 noiembrie 1933), comandantul Şcolii de Specialităţi (1 noiembrie 1933-14 noiembrie 1935). De la 15 noiembrie 1935 este detaşat la Serviciul Maritim Român, de unde va fi scos la pensie la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, când, după ocuparea ţării de sovietici, serviciul a fost desfiinţat şi înlocuit cu o întreprindere sovieto-română, botezată „Sovromtransport”.
Este autorul a numeroase lucrări de specialitate, între care studiile „Istoricul Marinei Comerciale”, „Serviciul la bordul vaselor S.M.R.” şi „Enciclopedia Marinei Comerciale”. Lucrările sale de căpătâi, care îl vor impune definitiv în istorie, rămân cărţile de memorialistică, apărute postum: Viaţa tatălui meu, generalul Ioan Dragalina (Editura militară, 2009) şi Escadrila de Nistru (Editura militară, 2011).
După ultima conflagraţie mondială şi schimbările politice din ţară, este nevoit să se ocupe, ca mulţi alţi ofiţeri ai Armatei Române Regale, cu diverse îndeletniciri pentru a-şi putea întreţine familia. În 1975 emigrează în Statele Unite. Moare la 6 martie 1980, la vârsta de 90 de ani, şi este înmormântat la New York, în Cypress Hills National Cemetery.
Inteligent, cult, excelent cunoscător al limbilor franceză, germană şi engleză, decorat cu „Crucea de Război” franceză cu stea de bronz, „Legiunea de Onoare” franceză în grad de Cavaler, „Crucea de Război” franceză, distins cu Ordinul regal britanic „Victoria” în grad de Comandor, precum şi cu Ordinul „Coroana României” cu spade în grad de ofiţer cu panglică de „Virtutea Militară”, „Steaua României” în grad de ofiţer, Virgil Dragalina rămâne unul dintre cei mai străluciţi şi distinşi ofiţeri ai Armatei Române.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
