Saptamana trecuta, un soldat american a impuscat un rebel irakian aparent aflat in incapacitate de a riposta. Ce conventii, legi si coduri militare a incalcat soldatul, va stabili ancheta, iar acesta va fi pedepsit pe masura.
Dar un post de televiziune autohton, prin vocea unei prezentatoare, a decis sa mearga mai departe, sa judece si sa dea verdicte.
Stimata prezentatoare, ca si sefii ei, a uitat ca principiile presei de informatie sunt neutralitatea, impartialitatea si obiectivitatea.
Concret: dupa ce ni s-au prezentat inca o data imaginile respective - soldatul american descarcandu-si mitraliera intr-unul dintre trupurile intinse pe jos intr-o incapere -, in cadru a aparut prezentatoarea, asezata pe un scaun in fata monitoarelor TV si, cu o fata plina de o indignare, falsa dar mimata cu ardoare, ridicand un deget acuzator - ca o judecatoare intr-un tribunal, a declamat dramatic: "Astfel de scene se intampla zilnic in Irak!". Si apoi ne-a invitat sa urmarim un reportaj special despre evenimentul respectiv, cu un ton ce prevestea parca demascarea finala, apocaliptica, irefutabila, ireversibila, definitiva (si fara drept de apel sau recurs) - a "criminalului regim prezidential Bush" si a cetelor sale de "caini ai razboiului" care macelaresc din pura placere poporul irakian.
De ce a trebuit sa recunosc in aceasta interventie agresiva - care ar fi trebuit sa fie o prezentare neutra, impartiala si obiectiva - neplacerea cauzata unora de faptul ca Bush a castigat alegerile? De ce a trebuit sa reiasa clar, din subtext si din context, o anumita opinie politica la adresa situatiei din Irak? Si, mai ales, pe ce date concrete se baza o astfel de afirmatie grava: "Asemenea fapte se petrec zilnic in Irak"? Condamnarea interventiei americane in Irak trebuie oare sa implice si abdicarea de la legile jurnalismului de informatie? De ce ar trebui oamenii sa creada ca armata americana executa zilnic in Irak prizonieri neputinciosi? Adica, in ofensiva de la Fallujah, nu a fost o batalie: americanii s-au dus acolo brusc, i-au luat pe aia ca din oala numarand matanii pe covoras si, dupa ce i-au legat, au inceput sa-i omoare pe cei mai antipatici sau mai obraznici dintre ei.
Dar, pe de alta parte, fapte mult mai ingrozitoare se intampla - de mai multi ani - in conflictele care tot zguduie Africa. Acolo, nu sunt impuscati numai prizonieri, ci sunt exterminate triburi intregi. Brusc, din cauza antipatiei pe care o au unii pentru Bush, rebelii irakieni trebuie sa ne fie mai simpatici decat etnicii tutsi sau hutu din Africa. Sau decat milionul de morti de la Darfour.
Oamenii au la indemana azi o multime de alte mijloace de informare cu ajutorul carora sa-si faca o imagine clara despre ce se intampla pe lumea asta. Si, atunci, oare pe ce mizeaza si ce scop urmaresc anumiti jurnalisti cand produc asemenea manipulari grosolane prin amestecarea agresiva a unor opinii personale in actul de jurnalism de informatie? Este aici o logica bizara, care-mi scapa, un calcul abscons. Pentru ca, pe termen lung, astfel de "petarde fumigene" iti corodeaza credibilitatea.
Nu stim daca "asemenea fapte" se petrec zilnic in Irak sau daca se petrec in aceeasi masura in care spre un grup de soldati americani vine un iarkian cu mainile ridicate si cu steagul alb, dar cu nadragii plini de grenade amorsate. Sau in masura in care un rebel ranit se vaita sa i se dea primul ajutor si apoi se arunca in aer cu tot cu sanitarul aplecat asupra lui. Sau, tot asa, cum intr-un moment de neatentie poate lua o grenada, transformandu-se in kamikaze. S-a intamplat si in al doilea razboi mondial, si in Vietnam, si in Indochina si in multe alte locuri. Ba s-a intamplat chiar ca politistii sa fie indusi in eroare ciuruind cate un nebun care agita un pistol de plastic.
Rebelul fundamentalist islamic transformat in soldat nu asculta decat de ce i-a bagat lui in cap imamul. Habar n-are de Conventia de Geneva sau de regulile razboiului modern in ceea ce priveste prizonierii. Si, mai ales, nu da doi bani pe viata lui, este un kamikaze. Soldatii aliati din Irak stiu bine asta. Din experienta personala. Dupa 11 septembrie 2001, o stie o lume intreaga. Este total gresit sa judecam cu instrumentele unei moralitati confortabile, de pe fotoliul de la serviciu sau din patul de acasa, actiunile unui soldat aflat intr-o situatie in care poate muri in orice secunda. Iar cand te pretinzi jurnalist de stiri, este nu numai gresit, ci si mizerabil. Jurnalistul nu este judecator. Si nici avocat. Si nici apostol. Meseria asta nu trebuie facuta cu aroganta de a gandi in locul celor care ar trebui sa fie informati si atat. Si nici cu autosuficienta de a pretinde ca ne pricepem la toate. Din pacate, in meseria asta, multi gandesc precum pensionarii din Cismigiu: "Daca eram noi in locul lui Mutu, dadeam gol!".
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
