Muzeul de Arta din Brasov este de mai multa vreme angajat intr-o serie de proiecte, menite sa recupereze valori ale artei contemporane de obarsie brasoveana aflate in conjunctie cu alte culturi. Chiar in zilele caniculare ale acestei veri, in fata unei asistente numeroase si avide de spectacolul unor evenimente artistice surprinzatoare, salile de la parterul incintei muzeale au gazduit expozitia a trei artisti, a caror cariera s-a conturat si se implineste de foarte multi ani dincolo de fruntariile tarii.
Cel mai varstnic dintre ei, Emil Pica (cu denominativul artistic ce l-a consacrat "Emilio") activeaza in spatiul nord-american, in ultimul deceniu fiind o prezenta statornica in galeriile si la targurile de arta din Atlanta, New York, Toronto, Vancouver, Montreal, Columbus, Rochester...
Oarecum congeneri, Teodora Pica si Mihai Bara, initiati in tainele artei in orasul de sub Tampa, apoi in strainatate - prima, in Canada, la Toronto si Ontario, cel de al doilea, in Catalunya si Andorra, performeaza cu succes in galerii din Europa, Canada, Statele Unite, Africa de Sud. Creatiile lor sunt astazi un bun patrimonial in colectii din numeroase tari ale lumii. Tustrei revin in Brasovul natal sub aureola unei augurale consacrari.
Toti practica pictura. Fiecare dintre ei intr-o alta cheie stilistica, cu mijloace adecvate propriei viziuni si filozofii plastice si, mai ales, in consens cu propria sensibilitate si zestre culturala. Expozitia rezuma o astfel de abordare plurimorfa, a universului real, nu neaparat omogena si consonanta in ansamblul ei, dar, in orice caz, coerenta in substanta discursului pictural si mai cu seama in timbratia puternic reliefata a rostirii si a poeticii plastice.
Daca pentru Emilio Pica este sensibila tentatia continuitatii (fascinante si inca foarte productive) mizelor estetice promovate de traditia impresionista, dar intr-o tratare ce incorporeaza apetenta senzualista in tusa si culoare, dar si exotismul viziunii transpusa in maniera naiva, ceea ce exalta in buna masura sinceritatea extrema a mesajului sau vizual, pentru ceilalti doi exponenti racordarea la fluxurile gandirii si conceptelor picturale postavangarda contemporane este evidenta. Teodora Pica dezvolta, pe un plan al decantarilor superflue, discret vibrate sensibil in tonuri de brunuri si ocruri catifelate dominante, din care irump in ritmuri subtile petele de culoare luminoase sau vivante, motive ale traditiei constructiviste. Ecouri ale picturii de inceput a lui Malevich, spre exemplu, razbat din compozititiile sale, in chip voit sau nevoit, dar filiera stilistica se revendica din acest pretios filon artistic universal. Este, daca vreti, o ilustrare a deschiderilor culturale (intr-o cultura a educatiei vizuale) ale artistei, studiul temeinic al arhitecturii fiind determinat in formarea si evolutia artistei spre discursul de tip conceptualist. Un discurs temperat, rational, dar si cu rafinament talmacit in rezolutii plastice, in care elementele figurative nu-s doar o figura de stil sau o vaga aluzie. Interesante, chiar de-a dreptul relevante mi s-au parut in expozitia de la Brasov cele trei "eseuri" sculpturale ale Teodorei Pica. Compozitii de mici dimensiuni, modelate si turnate in bronz, admirabil fasonat si patinat, ce constituie o experienta insolita intre preocuparile artistei, din care "citatul" brancusian (printre altele extrase din spatiul artei totemice africane si amerindiene) nu putea sa lipseasca.
In fine, revelatia acestui "trio" brasovean din diaspora, revenit la matca intr-o cu totul alta postura decat cea cu care a plecat in pribegie, este Mihai Bara (sau Bara, cum isi spune in "dialect" andorran). Este fiul unui fost mare campion (singurul, de altfel) autohton de ski alpin, el insusi performer, ca antrenor de elita in Pirineii spanioli, dar pictor prin vocatie, pentru care s-a si pregatit cu asiduitate in adolescenta. Primele aparitii expozitionale le-a avut, de altfel, in orasul natal cu mai bine de un sfert de secol in urma. Profesorii sai de atunci ii poarta inca o vie amintire, copios reimprospatata acum in fata unei oferte plastice surprinzatoare prin profunzimea si eleganta mesajului vizual, aparent abstract, coerent si pedant elaborat in edificii compozitionale de o savuroasa expresivitate a armoniilor cromatice. Mihai Bara stapaneste mijloacele compozitiei si mladiaza forma in imagini care invaluie sensibil privirea si comunica printr-o admirabila poetica a constructiei picturale. De aici, cordialitatea lipsita de orice infatuare a dialogului vizual. Este calea prin care Bara instituie, pictural vorbind, in datele sale esentiale, un soi de meta-realitate, o proiectie launtrica a unui univers propriu si general uman, totodata, lesne recognoscibil si deschis oricaror niveluri de cultura si sensibilitate. Este motivul pentru care lumina, rafinat incumbata in panzele sale, capata corporalitate si tensiuni ce induc in privitor tulburare senzoriala si, deopotriva, inseninare meditativa. Dar si o irepresibila stare de visare cu ochii deschisi spre orizonturi imaginare de lume, dar perfect posibile, in pofida reprezentarii lor in convulsionante plamade magmatiforme, ca intr-o continua Geneza a materiei vii aflata sub palpitul Inaltului Spirit.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
