De cate ori il citesc pe Paul Daian, sunt incantat si contrariat in egala masura. El scrie, incontestabil, o poezie de valoare, dar o poezie lipsita de culoare si de parfumuri, cerebrala si rece, dominata poate prea sever de "carcerialitatea creierului" si de spectrul dezintegrarii eului.
Cert e ca ea nu rimeaza in nici un fel cu personajul exotic si canicular Paul Daian, "omul cu trompeta", clovnul mult disputat si discutat al targurilor de carte si al evenimentelor mondene ale Bucurestiului. Autorul marturiseste undeva: "daca as simti/ o cat de mica distanta intre/ viata si poezie as renunta/ la cea din urma ca la banii/ pe care ii dau cersetorului/ pe treptele catedralei".
Din pacate, daca ar fi sa se tina de cuvant, ar cam trebui sa o faca, deoarece "distanta" de care vorbeste el exista. Dar nu logica e partea tare a imaginarului in discutie si nici nu e obligatoriu sa fie. Poezia asculta in definitiv de comandamentele unei logici private ("limba in care gandesc nu este limba in care scriu", afirma Daian cu aplombul unui Wittgenstein din faza aurorala a gandirii sale).
De retinut din marturisirea de mai sus ramane insa optiunea poetului pentru "viata". Este enuntat aici un principiu agreat de o buna parte din promotia de care apartine autorul lui "johann", cea nouazecista, prin care aceasta se delimiteaza programatic de promotia optzecista, partizana declarata a "textului". Este de altfel un principiu agreat si de douamiisti, iar Adrian Urmanov si-l asuma limpede si raspicat, intr-un interviu recent: "Nu dau doi bani pe acela care spune ca poezia e mai importanta decat viata. Acela nu poate fi decat un dublu-ratat: atat ca om, pentru ca nu-si pretuieste viata, cat si ca poet, de vreme ce poezia lui nu are o baza reala - viata insasi - din care sa izvorasca".
Interesant e ca "personajul" Paul Daian e chiar rodul acestei asimetrii dintre autor si opera, ca o compensatie de fond, daca vreti. Poetul a sesizat, probabil, la un moment dat, glacialitatea discursului sau liric si i-a contrapus un agent termal din registrul commedia dell'arte; constatand "atemporalitatea" viziunilor sale, ineficienta lor politica, a venit cu antidotul: "bufonul regelui" (abil adaptat democratiei noastre republicane), unul aflat aproape tot timpul sub luminile rampei, liber sa atace subiecte dintre cele mai actuale si mai sensibile, maimutarindu-i pe puternicii zilei, bagatelizandu-le sau ridicandu-le in slavi ispravile dupa cum pofteste, caci bufonului republican - in buna traditie a speciei - i se ingaduie orice.
Asa s-a nascut "personajul" (acest "alter ego" al autorului insusi), dintr-o carenta organica a operei, confirmand inca o data opinia dupa care "fictiunea creeaza realul". Era necesara aparitia sa? Fara doar si poate, caci el apare din insusi "or-/goliul de a spune altfel ceea ce nu poate fi spus".
a patrusprezecea dimineata a zilei
Paul Daian
fata se divide mecanic. galaxii dureroa-
se isi inalta din legile noastre legea
tacerii. sangele inuman saluta cunoas-
terea. intrebari ce fac pana si moartea
insuficienta. daca ai plecat, aceea a
fost o falsa plecare, nu ai plecat ni-
ciodata, ai rezistat instrainarii imo-
bile a locului, numai gandirea a cautat
spatiul uitarii. teama necesara unei
stele peste care sa te asezi mantuitor.
sa inunzi femeia de care te-ai dezis,
iar creierul tau muribund sa se taras-
ca in sublimul racoros al desertului.
sa traiesti cu alt sange, mai orb si
mai adanc decat spatiul, sa asculti ame-
nintarile ce coboara din neant in noro-
iul si melancolia-i prea mare. zona in-
candescenta a respiratiei limitate. or-
goliul de a spune altfel ceea ce nu poate
fi spus. de a ajunge la bucuria ce nu
mai vrea sa fie comunicata, la tacerea
dinaintea tacerii.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
