In principiu, democratia mizeaza mai degraba pe institutii si proceduri decat pe lideri. Ea proclama principiile mari -precum egalitatea cetatenilor sau alegerile libere - si tinde sa faca din conducatori niste 'servitori' ai binelui public. Intrebarea daca primatul institutiei asupra carismei personale a fost vreodata mai mult decat un ideal ramane, fireste, deschisa.
Constatam, in multe cazuri, ca democratia participativa se afirma tot mai viguros. E normal, data fiind revolutia tehnologica. In era Internetului si a sms-ului, "consultarea" opiniei publice a devenit o practica la fel de raspandita, pe cat de frecventa. Pe de alta parte, observam ca, pe masura ce media suspina dupa era marilor personalitati postbelice - atunci cand nu se plange fatis de "mediocritatea" liderilor contemporani -, importanta deciziilor personale la varf capata o pondere tot mai mare asupra destinului omenirii. Vreau sa spun ca, buni sau prosti, liderii inca alesi pe cai democratice sunt, totusi, tot mai puternici. Si asta din doua motive: primul e acela ca democratia reprezentativa nu genereaza decizie, ci doar fundaluri psihologice fluctuante, care actioneaza cel mult ca factori, sporadici, de presiune. Al doilea, mai profund, tine de ciudata legitate informala care face ca personalizarea deciziei politice sa fie unicul mod eficient de a contracara tot mai nebuloasa complexitate a raporturilor internationale.
Pe masura ce lumea se lasa paralizata de propriile retele - a caror schema se scurtcircuiteaza tot mai dramatic -, e nevoie de hotarari "nedemocratice", deloc transparente, luate la cel mai inalt nivel, prin acordul celor mai puternici. Desigur ca aceasta rarefiere a mediului decizional ne este, cu generozitate, ascunsa. Presa isi celebreaza influenta crescanda, ONG-urile pretind acorduri cu ONU, iar energia maselor e canalizata mereu mai eficient catre sport, consum si sindicalizarea demagogica a cauzelor ecologice sau umanitare.
Pe teren, G8 a capatat un profil jos invers proportional cu impactul sau global, iar marile civilizatii - incepand cu cea euroamericana - stau tot mai mult, ca directie, la discretia echipelor de megalideri, care stabilesc "amical" granitele peste care "nu se poate trece". Peste o vreme (deja anuntata de trompeta saptamanalelor politice occidentale), va lua sfarsit "era Bush-Blair". Epoca Frantei lui Chirac este si ea in fata unei turnante. Putin isi pregateste linistit succesiunea, dupa chipul si asemanarea sa. Angela Merkel, pioniera noii generatii, va avea nu peste mult timp o noua companie, intr-o noua clasa exclusiva de copii mari, care se joaca de-a politica planetara. Nici nu stii ce sa spui: au atata putere incat nu mai au nici o putere? Sunt ei doar exponentii emblematici ai corporatismului transnational? Sau chiar trebuie sa ne dam soarta pe mana acestei categorii limitate de oameni politici mai mult sau mai putin inzestrati, pe care geopolitica ii supradoteaza, la bine si la rau? Raspunsuri la alegere.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
