Ana Greceanu
Între două patrii
Însemnări 1911-1920
Editura Vremea
Traducere de Radu Greceanu, Eugenia Greceanu, Dumnitru Roman. Cuvânt-înainte, note şi comentarii de Dumitru Roman. „Însemnările Anei îmbracă de multe ori caracterul unei cronici istorice subiective, din care se vede că autoarea nu iartă pe nimeni. Opiniile ei sunt cu atât mai interesante cu cât vin din partea unei nemţoaice care a trăit printre români, s-a adaptat la modul lor de viaţă, dar şi-a păstrat întotdeauna spiritul tipic german.” - Dumitru Roman
Caietul cu amintiri al Anei Greceanu a fost păstrat din generaţie în generaţie, trecând pe rând, după moartea autoarei, prin mâinile mai multor urmaşi. A fost moştenit de fiica sa Gabriela, iar după decesul acesteia a ajuns în grija surorii sale Maria Apotecker, apoi a fiicei acesteia, Geta, care la rândul său i-l va lăsa fiicei sale Colette Ghimpeţeanu. În final, caietul îi revine unchiului ei, istoricul şi genealogistul Radu Scarlat Greceanu, cel care iniţiază în 2010 traducerea însemnărilor Anei Greceanu. Însemnările reînvie în faţa noastră chipul neobişnuit al unei femei obişnuite din boierimea română, o patrioată română de origine germană, o intelectuală prin vocaţie, deşi poate cu puţină şcoală, o vorbitoare perfectă de germană şi franceză, o mamă şi soţie de o moralitate înnăscută, o femeie cu minte agilă, evoluată, interesată de cultură, de societate, de literatură, de istorie.
Caietul de însemnări al Anei Greceanu are o poveste ciudată. Cele câteva zeci de pagini, în limba franceză şi, sporadic, în germană, au fost scrise acum 100 de ani, mai precis, de la 11 septembrie 1911, la 24 decembrie 1920. La moartea Anei (5 martie 1926, Iaşi), caietul a trecut în posesia fiicei sale, Gabriela (Ali), care ştia perfect şi nemţeşte, şi franţuzeşte. La moartea Gabrielei (9 august 1938, Iaşi), jurnalul a rămas în grija surorii sale, Maria (Mica) Apotecker, iar după moartea acesteia (1967, Bucureşti), a fost preluat de fiica sa, Geta Ghimpeţeanu şi, la decesul acesteia, a ajuns la Colette, fiica Getei Ghimpeţeanu. De la Colette a fost moştenit de istoricul şi genealogistul Radu Greceanu.Soarta a făcut ca acest caiet să ajungă, în 1990, în arhiva familiei Radu şi Eugenia Greceanu, care, găsindu-l interesant, a hotărât, abia în 2010, să-l traducă şi să-l încredinţeze spre publicare.
Însemnările descriu viaţa cotidiană a Iaşului (1917-1920), cu momentele dificile provocate de război, cu atmosfera apăsătoare în vremea refugiului guvernului din Bucureştiul aflat sub ocupaţie germană, cu aglomerarea populaţiei în Moldova, având drept consecinţă lipsa alimentelor şi scumpetea extraordinară, amplificată şi de militarii ruşi, care vindeau tot ce aduseseră cu ei sau luaseră cu forţa din casele românilor la preţuri fabuloase.
Cine este Ana Greceanu? Cu numele de fată Wiegand, s-a născut la 1 ianuarie 1841, la Bad Freyenwalde, Berlin, în familia unui croitor de lux. Părinţii ei nu erau deosebit de înstăriţi. Abia împlinise 16 ani când îl cunoaşte pe inginerul Scarlat Greceanu (1826-1882), din familia boierilor Greceanu din Moldova, aflat la specializare în Germania; la propunerea acestuia, vine în Moldova, la moşia Tăuteşti, ca guvernantă a copiilor săi şi ai soţiei sale Esmeralda, născută Gherghel. La puţin timp după moartea Esmeraldei (cca. 1869), Scarlat Greceanu se căsătoreşte cu Ana şi au împreună patru copii: Camille, Gabriela, Maria şi Scarlat.
Sebastian Junger
Război
Editura Corint
Traducere de Daniela Mironov-Bănuţă. Prefaţă de Alexandru-Murad Mironov. Pe parcursul a cincisprezece luni, Sebastian Junger a urmat un singur pluton staţionat într-un avanpost afgan foarte îndepărtat. Obiectivul său: să transmită prin ce trec soldaţii – şi cum se simte cu adevărat un război. În această carte, el descrie lucruri pe care puţini civili le-au cunoscut vreodată: aşteptarea paralizantă de dinainte de bătălie, riscurile pe care şi le asumă automat soldaţii în luptă pentru a-şi proteja camarazii, confuzia alimentată cu adrenalină din timpul ambuscadelor. Pe tot parcursul cărţii, Junger apelează la biologie, psihologie şi istorie militară pentru a explica deciziile pe care ei le iau, plasând tot calvarul lor într-un context real. Rezultatul este descrierea emoţionantă, observaţia acută a ceea ce bărbaţii tineri trăiesc de milenii – şi a ceea ce rămâne, până în zilele noastre, testul suprem de caracter. Sebastian Junger este editor colaborator la Vanity Fair şi New York Times, autorul de succes al volumelor The Perfect Storm şi A Death in Vermont. Împreună cu Tim Hetherington a regizat documentarul Restrepo, care a fost premiat cu Marele Premiu al Juriului la Festivalul de Film Sundance. „Cu darul său de povestitor şi scriitura sa foarte vie… Junger face o magistrală cronică a celor cincisprezece luni în care plutonul a fost la datorie… Junger ne lasă să vedem teroarea, monotonia, mizeria, camaraderia şi provocarea demenţială… rudimentele războiului încă de la asediul Troiei… Cea mai bună scriere pe acest subiect de la clasicul The Warriors: Reflections on Men In Battle (Luptătorii: Reflecţiile unor bărbaţi pe câmpul de bătaie) al lui J. Glenn Gray… Această carte minunată ne poate ajuta pe noi, toţi ceilalţi, să îi înţelegem pe ei – şi războiul în sine – ceva mai bine”. - Philip Caputo, Washington Post Book World
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
