"Irina" se numeste recentul proiect expozitional semnat de Mihaela Schiopu, la Galeria Simeza. Un gest evocator de profunda vibratie umana, ce deconspira relatia cu totul speciala cu un univers spiritual, de o mare complexitate si generozitate, numit Irina Nicolau.
Plecarea cu un an in urma, in lumea umbrelor, a acestui eminent etno-antropolog, pe cat de dramatica, pe atat de discreta, a descatusat in Mihaela Schiopu, care i-a fost mai mult decat o vremelnica si indatorata colaboratoare la Muzeul taranului Roman, energia poetica marturisitoare concentrata intr-un insolit recviem plastic.
Este, in suita performantelor artistice de pana acum ale artistei, una dintre cele mai coerente si convingatoare experiente creative. Nu atat prin ceea ce o individualizase oarecum - dificila orchestrare armonica a cromaticii bitonale a albului si negrului - in ordinea preocuparilor si tendintelor estetice si stilistice ale momentului, cat prin exceptionala sonoritate si catifelare a paletei coloristice ca si prin puritatea expresiei sale picturale. Se distinge in discursul ei plastic - fara a putea discerne exact cat apartine instinctului si cat rafinamentului artistic, sorgintei culturale bogate si indelung exersate - aptitudinea rara de a incorpora in conceptul pictural (ori grafic) densitatea emotionala si spirituala a unor stari de contemplatie perfect controlate, chiar daca impresia evenimentului care le provoaca este inca vie. Detasarea lucida o scoate pe artista din fervoarea extatic-romantica, dar si o anume inclinatie de a popula misterul existential cu imbolduri umane perene: prietenia, speranta, credinta, iertarea, impacarea, cinstirea, imbucurarea, ascultarea pioasa, marinimia...
Acest dicteu pictural, cromatic, motivat de mistica unor istorii recente, confera artei Mihaelei Schiopu atributele unei comunicabilitati cordiale, in care palpita deopotriva farmecul spontaneitatii in exprimare si savuroasa verva constructiva in vizualizarea propriilor concepte plastice.
In expozitia de la Simeza, sunt lesne observabile doua linii stilistice. Prima este cea in care artista s-a distins si pana acum: o expresie grafica pregnanta, un pretext real recognoscibil, in ciuda sintetismului extrem si al tratarii formei in cheie simbolica, ce evoca, intr-un fel, estetica iconismului bizantin, asa cum a fost talmacita in arta zugravilor de biserici din spatiul carpato-danubian. In sectiunea consacrata explicit "Irinei", artista exceleaza in acest model de discurs, pe care il amplifica subtil in eseurile portretistice, pictografiate, menite sa sugereze dimensiunea spirituala a culorii si vraja imateriala a liniei pecetluind in urzeala memoriei conturul angevin al unui muritor. O experienta ce imi aminteste de cautarile in domeniu ale lui Cilievici si Vladimir Zamfirescu. Cea de a doua linie stilistica este dominata de dicteul pictural derobat de orice restrictie formala. Artista se lasa purtata de neobisnuit de sensibila ei instinctualitate cromatica, forand adanc in universul starilor launtrice, unde dominante sunt intensitatea trairilor, halucinanta alternanta a ritmurilor, inefabilul paienjenis al ideilor si imprevizibilul turbion al fantasmelor. Mihaela Schiopu mi se releva a fi, in acest segment al creatiei sale, un pictor stapan pe mijloacele sale de expresie, ce nu confunda discursul abstract cu ratacirea experimentalista. Dialogul vizual astfel instituit are consistenta si rigoare interioara, constructia plastica este atent elaborata, permitand retoricii cromatice sa desavarseasca o imagine sau, daca vreti, o lume de sine statatoare, ce ne invaluie in cuprinsul ei de stari, senzatii, sugestii...
Era greu de crezut ca un as al lapidaritatii si expresivitatii bitonale, unde dominanta este arhitectura formelor si solemnitatea mesajului vizual, poate exulta in culoare cu atata forta, vibratie sensibila si in armonii ce induc in privitor o atasanta stare de confort senzorial si intelectual. De la compozitii ton in ton, realizate in nuante infinitezimale de albastru, de ocru-galben, de rosu, la cele in care ritmurile suprafetelor de culoare capata amplitudini si sonoritati simfonice, dialogand adesea stralucitor intre ele, Mihaela Schiopu manifesta resurse nebanuite de orchestrare a materiei colorate intr-un acord profund cu propria zestre mentala si emotionala, dar si cu ambianta spirituala a timpului sau si cu orizontul de asteptare al privitorului imediat.
Aceasta pictura a ei imi inspira expresia absoluta a sinceritatii in exprimare. De aici succesul ei, eleganta si supletea gestului pictural, aliajul savant dozat in paleta, intre senzualitate si spiritualizare, intre transparenta si densitate cromatica, intre incordare tanatica si jubilatie solara. Acestea sunt canalele prin care artista comunica, de fapt, lipsita de orice infatuare, cu privitorul ei. Energiile poetice ale rostirii sale izvorasc din acest "de profundis" al propriei fiinte. De aceea, Mihaela Schiopu imi pare a fi uneori faptura plamadita de Dumnezeu din esenta spectrala a Luminii si a Cuvantului convertit in simbol pictural.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
