Ziarul de Duminică

Rita Chirian: „Am încercat ca volumele mele să nu semene unul cu celălalt, să deschid o paranteză nouă cu fiecare carte pe care o public”/ de Stelian Ţurlea

Rita Chirian: „Am încercat ca volumele mele să nu semene unul cu celălalt, să deschid o paranteză nouă cu fiecare carte pe care o public”/ de Stelian Ţurlea

Autor: Stelian Turlea

12.10.2012, 00:08 426

Rita Chirian s-a născut la Botoşani, în 1982, este poetă şi traducătoare. Debutează în 2006, la Editura Vinea, cu Sevraj (poezie), care obţine Premiul Naţional "Mihai Eminescu" (2007); în 2010, la aceeaşi editură, Poker face (Premiul pentru Poezie al USR - Sibiu); în 2012, Asperger (Cartea Românească). Prezentă în mai multe antologii de poezie, de proză şi de critică din ţară şi din străinătate.

-De curând, Editura Cartea românească v-a publicat un volum de versuri, dacă nu mă înşel al treilea cu care ieşiţi pe piaţă. Ce înseamnă el pentru creaţia dvs, aduce noutăţi, schimbă imaginea pe care aţi reuşit să v-o faceţi?

- Am anumite reticenţe, dacă nu cumva chiar suspiciune faţă de scriitorii univoci, care de la primul la ultimul volum exploatează aceleaşi teme cu aceleaşi mijloace expresive. Este o cale prin care, aşezat confortabil într-o anumită formulă estetică, oricând de complexă şi de impact ar fi (fost) ea, îţi refuzi evoluţia şi respingi da capo riscul. E o formă de laşitate. Eu am încercat ca volumele mele să nu semene unul cu celălalt, să deschid o paranteză nouă cu fiecare carte pe care o public. Sevrajul era, cu scăderile şi cu creşterile lui de tensiune - ca orice debut -, o culegere amestecată, a cărei intenţie era să spună totul deodată, pletoric şi torenţial. Cu Poker face am ieşit din biografismul imediat, din notaţiile minimaliste, de tip diaristic, dar am păstrat conotatul gothic, întunecat. Încerc, de asemenea, să ies cu totul din fluenţa destul de uşor anticipabilă a narativităţii; în Poker face nu mai construiesc o "poveste" coerentă, ci montez vizual, epicul trece în secundar şi la suprafaţă rămân numai liniile dispare ale senzorialului. E drept că el poate părea uneori monoton, dar e mai curând hipnotic. În Asperger, accentul cade aproape exclusiv pe fragmentaritate, pe conexiunile subterane dintre nucleele colajului, pe secvenţial, chiar dacă temele sunt, în mare parte, cele intuite: obsesionalul, traumaticul, feminitatea, cu toate corolarele lor. Îmi place să cred că Asperger e, într-adevăr, un obiect artistic. E cel mai cerebral şi mai atent construit volum al meu, chiar dacă, spunând asta, o să dau jos mantii şi o să îmbrac salopete. Asperger schimbă, până la urmă, chiar autentifică relaţia pe care o am cu literatura - pe care o văd profesionalizată, deloc aleatorie şi accidentală sau strict umorală, care aruncă în luptă o tehnică lucidă, un program, un proiect, care reflectă o cosmologie şi o logică interioară.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO