• Leu / EUR4.7619
  • Leu / GBP5.4653
  • Leu / USD4.1988
Ziarul de Duminică

Să râdem de noi şi de alţii! GALERIE FOTO

Să râdem de noi şi de alţii! GALERIE FOTO

Autor: Adrian Silvan Ionescu

24 feb 2012 628

La Muzeul Metropolitan din New York mai poate fi încă vizitată, până pe 4 martie 2012, o mare expoziţie ce se constituie într-o adevărată istorie a desenului satiric "Nesfârşit umor: caricatura şi satira de la Leonardo la Levine" (Infinite Jest: Caricature and Satire from Leonardo to Levine, foto 1). Când a fost deschisă, pe 13 septembrie anul trecut, organizatorii explicau opţiunea pentru titlu într-o replică a lui Hamlet la contemplarea hârcii lui Yorick, din piesa omonimă a marelui Shakespeare: "Îl cunoşteam, Horatio, un om cu nesfârşit umor" (I knew him, Horatio, a fellow of infinite jest.), expresie ce fusese preluată, drept legendă, de caricaturistul american Justin H. Howard când, în 1864, ridiculiza campania electorală a acelui an în care se confruntau generalul George B. McClellan şi preşedintele în funcţie Abraham Lincoln (foto 2). Deşi, în subtitlul expoziţiei sunt date două repere, unul european din Renaştere şi altul american, din contemporaneitate, ponderea cea mai mare pe simeze o au lucrările ce provin din Lumea Veche şi din perioade mai îndepărtate.

Caricatură s-a practicat din vechime. Caietele de chipuri hidoase ori cu malformaţii ale lui Leonardo da Vinci au reprezentat un îndemn pentru câţiva artişti de după el să execute portrete respingătoare şi hilare, precum cehul Wenceslaus Hollar (Wenzel Vaclav) care, în veacul XVII, schiţa "Cinci capete groteşti" sau alte "Două capete" (un monah cu expresie plină de răutate şi o bătrână cochetă) ca şi pentru Pier Francesco Mola cu ale sale "Patru capete caricaturizate". Cele două stampe antitetice ale lui Pieter Brugel cel Bătrân - "Bucătăria slabă" şi "Bucătăria grasă" - prin ridiculizarea personajelor şi accentuarea trăsăturilor caracteriologice se înscriu în sfera caricaturii chiar dacă autorul ilustra nişte proverbe flamande privind generozitatea săracului şi zgârcenia bogatului.

Secolul al XVIII-lea a cunoscut dezvoltarea maximă a genului. Aceasta a dus şi la apariţia unui public care să înţeleagă şi să savureze caricatura legată de motive punctuale din realităţile momentului. Britanicii au excelat în domeniul desenului satiric, multiplicat prin gravare şi vândut la preţuri modice spre a beneficia de o largă difuzare. William Hogarth a fost poate cel mai mare caricaturist al vremii sale. Pagina sa de "Caractere şi caricaturi" unde, într-un spaţiu limitat, sunt concentrate câteva zeci de portrete minuscule, cu nasuri cârne sau coroiate, cu bărbii proeminente sau teşite, cu ochi exoftalmici sau abia mijiţi, este o demnă urmare a notaţiilor rapide ale lui Leonardo. Maestrul britanic stârneşte umorul chiar şi fără a apela la profilurile concetăţenilor, prin simpla inserare a unui atribut vestimentar ce defineşte un tip uman şi o mentalitate, în stampa "Cele cinci ordine de peruci" (1761). La scurt timp, spre finele secolului, surprinzând lunga domnie a regelui George III - numit şi "regele nebun" pentru anumite excentricităţi şi o excesivă apatie în ultimii ani ai vieţii - s-a manifestat, plenar, Thomas Rowlandson. După Hogarth, el a dus stilul la perfecţiune şi a statuat desenul umoristic ca gen de sine-stătător scoţându-l de sub pecetea de bagatelă a plasticianului serios atins de plictiseală. În "Cele şase etape ale aranjării unei figuri" (foto 3) el persiflează tipul de femeie urâtă, ştirbă, cheală, chioară şi palidă ce, prin folosirea fardurilor şi a diversor proteze, poate devni răpitor de frumoasă. Ca urmare a începerii campaniilor napoleoniene în care Franţa îşi disputa supremaţia continentală cu Anglia, au activat o suită de foarte buni şi inspiraţi caricaturişti britanici în ale căror stampe era ironizat "monstrul corsican": James Gillray, prolificii Isaac şi George Cruikshank (tatăl şi fiul), Charles Ansell, William Elmes, William Heath şi George Woodward. În 1803, Gillray crease din Bonaparte un personaj caraghios, minuscul, nervos şi agresiv, "Little Boney" (Drăgălaşul mic), preluat ulterior şi de alţi desenatori. Poate cea mai cunoscută caricatură a vremii ce figurează în expoziţie este aceea lansată de el în 1805, când Franţa făcuse Angliei propuneri condiţionate de pace prin care dorea să-şi împartă sferele de influenţă. Intitulată "The Plumb-Pudding in Danger, or State Epicures taking un petit souper", prezintă pe William Pitt la masă cu Napoleon, tăindu-şi felii din globul terestru pus pe un platou ca o budincă - cel dintâi îşi alege oceanul, celălalt Europa (foto 4). Tot el îl reprezintă pe Napoleon în chip de brutar ce scoate din cuptor, cu lopata de lemn, pe fraţii şi rudele sale modelaţi în turtă dulce pentru a-i plasa pe câte un tron european ("Tiddy Doll, the Great French Gingerbread-Baker, Drawing Out a New Batch of Kings",1806). Cu câţiva ani în urmă, Mark Bryant, cunoscutul istoric britanic al caricaturii a publicat o lucrare intitulată Napoleonic Wars in Cartoons (Grub Street Publishing, London, 2009), pe care am recenzat-o în paginile acestei publicaţii. Aşa că acum aveam prilejul să văd în original imaginile ce fuseseră reproduse de acel ilustru autor britanic.

Excesele modei au fost un alt motiv favorit de ironie pentru caricaturişti. Fiind, uneori, licenţioase, unele desene circulau anonim ori erau semnate cu pseudonime sub care autorul era greu de identificat pentru ca să nu aibă de suferit din partea autorităţilor. Aşa este o stampă ce înfierează portul coafurilor extravagante, editată la 1777 în Anglia şi semnată, în băşcălie, cu nume caraghioase care făceau referiri directe la subiect: "Desenat de Dl. Perucă" şi "gravat de D-ra Toc de pantof". Imaginea este compusă din două elemente: o perucă enormă, savant buclată, susţinută de nişte picioare minuscule, încălţate cu pantofi cu tocuri înalte. Coafura îngrijită şi fesele goale ale posesoarei sunt aluzii la moravurile uşoare ale vremii (foto 5). Purtătorii ţinutelor cu dimesniuni exagerate - gulere prea înalte, pantaloni scurţi şi strâmţi, haine pe talie ale căror cozi măturau pământul, fuseseră porecliţi Incroyables. Desenatorul irlandez William Brocas, preluând o sugestie a lui Gillray, face o planşă cu "Les invisibles" (foto 6) în care eleganţii anului 1810 nu se pot vedea unii pe alţii din cauza înălţimii gulerelor ce le acoperă ochii iar partenerele lor sunt obturate de borurile bonetelor. Astfel, plimbarea lor prin Grădina Luxembourg este mai mult o bâjbâială de orbi. Pentru a fi la modă, un dandy trebuia să suporte multe chinuri la fel ca tânărul monden ajutat să se dichisească de servitorul său negru şi de un coafor cărora le cere să-i strângă cât pot de tare coresetul pentru a avea talie de viespe. În schimb, pentru a părea că are o constituţie atletică, la umeri, la piept, şolduri şi pulpe, are puse pernuţe care să suplinească lipsa muşchilor naturali. Gâtul este anormal de lung şi de subţire din cauza legăturii strânse prea tare în jurul său; din gulerul ca o corolă de floare se iţeşte claia de păr încreţită cu drotul în care se pierde chipul minuscul al bărbatului. Aceleaşi supradimensionări apar şi în stampa franţuzească intitulată "Modes de 1830. Encore un dégré de perfection" care constituie o persiflare a jurnalelor de modă ce aveau atâta căutare în mediile mondene din înalta societate (foto 7).

Prima Expoziţie Universală de la Londra, organizată în 1851 la Crystal Palace a atras şi desenatorii satirici dispuşi să imortalizeze evenimentul. Într-un caiet, intitulat "Imagini ale articolelor suplimentare şi ale vizitatorilor la Expoziţie" (Pictures of Extra Articles and Visitors to the Exhibition), Richard Doyle a tipărit nişte foarte amuzante xilogravuri care, printr-un obiect caracterizează o întreagă naţiune. Fiecare pagină prezintă un grup de participanţi la insolitul eveniment mondial ce atrăsese un public numeros şi foarte curios. Ca în cărţile pentru copii, personajele sunt figurate în chip de pitici, cu capete mari şi trupuri mărunte: Germania e reprezentată printr-o pipă uriaşă,de proţelan, specifică nemţilor, purtată în triumf de o mulţime de mogâldeţe bărboase; Bavaria este desemnată printr-o halbă de bere şi un grup de muzicanţi; Franţa de o mulţime ce duce un trunchi de arbore de ale cărui ramuri atârnă o bonetă frigiană şi câteva coroane regale; Statele Unite printr-un grup de sclavi negri, cu lanţuri la mâini şi la picioare urmaţi de un altul, de americani albi ce duc în spinare un bici cu mai multe şfichiuri de piele; Spania figurează cu un fabricant de ţigări care duce în braţe nişte trabuce, Elveţia de o gospodină cu mai mulţi copii ce poartă nişte mături la spinare iar Scoţia de un grup vesel cu un cimpoier şi un dansator înveşmântaţi în kilt şi cu glengarry pe cap, nişte sportivi cu chipuri crâncene ce se opintesc să arunce un pietroi greu ori buşteanul - întrecerile naţionale - şi un expert în spirtoase, cu nas roşu şi tam-o-shanter pe cap, care zâmbind larg, duce o mare sticlă de whiskey.

Aceste planşe se adresau unui public nu prea cultivat, care trebuia să înţeleagă imediat mesajul compoziţiei şi care râdea cu uşurinţă descoperind tipuri şi situaţii cunoscute cu care se confruntau în viaţa zilnică.

În anii 50 ai secolului al XIX-lea, când încep să fie publicate reviste speciale de satiră şi umor (La Caricature, Le Charivari, Le Journal pour rire), iar periodicele ilustrate de genul "L'Illustration" aveau, la sfârşit, o pagină de caricatură, au apărut marii maeştri ai genului. Honoré Daumier, Grandville, Bertall, Cham, au făcut cariere strălucite şi şi-au câştigat o meritată celebritate prin compoziţiile lor, în majoritatea cazurilor cu legendă. Aceştia tratau subiecte legate de chestiuni politice, sociale, economice şi morale la zi. Portretul regelui Ludovic Filip cu trei chipuri într-unul (foto 8), relevând trei ipostaze: cu zâmbet amabil la începutul domniei, cu rictus de nemulţumire şi reproş în prezent, când are puterea deplină, şi cu ochii larg deschişi şi gura căscată a surprindere în viitorul ce-i rezerva o cădere de pe tron în urma revoluţiei.

Între exponate se află şi o mare stampă ce a făcut vogă în epocă. Intitulată "Panteonul Nadar" şi apărută în 1854, ea reunea, într-un cortegiu desfăşurat sinuos pe planşă, portretele tuturor scriitorilor şi ziariştilor francezi de renume, conduşi de Victor Hugo, marele romantic. Spre a putea aduna atâtea chipuri ale oamenilor de litere, unii încă necunoscuţi lui, Nadar a apelat la obiectivul camerei obscure cu care le surprindea, mai repede şi mai uşor, trăsăturile pe care apoi le stiliza şi le modifica în conformitate cu inspiraţia sa de satirist. Nadar era caricaturist înainte de a fi fotograf şi a devenit fotograf pentru că voia să continue a fi caricaturist de succes. Între cei 249 de literaţi - ale căror nume le tipărise pe marginea planşei, spre identificare - Nadar şi-a inserat autoportretul, ca unul ce mânuise şi condeiul (foto 9). Panteonul, expus în vitrinele magazinelor, a atras un public curios şi entuziast, dar... prea puţini cumpărători. Neavând beneficiul scontat, artistul a renunţat a mai edita următoarele planşe promise, în care trebuiau să figureze dramaturgii, muzicienii şi plasticienii. În schimb, i-au rămas clişeele în care aceştia i-au pozat şi, mai mult decât celebritatea de caricaturist el şi-a câştigat-o pe aceea de prim mare fotograf de artă.

La aproape 100 de ani de la apariţia Panteonului Nadar, un caricaturist american, Al Hirschfeld îşi desena contemporanii expatriaţi ce se întâlneau la Café de la Paix. Şi, la fel ca Nadar, autorul s-a autoportretizat, împreună cu soţia, actriţa Dolly Hess, şi fiica lor, în mijlocul veselei societăţi de "Americani la Paris": Alice B. Tolkas, Darryl F. Zanuck, Robert Capa, Saul Steinberg, Jo Davidson, Mary Pickford, Ernest Hemingway, ducele şi ducesa de Windsor etc (foto 10).

De la capetele groteşti ale lui Leonardo da Vinci la tipurile ridicole de dandies şi de cochete din vremea Primului Imperiu Francez şi al Restauraţiei, până la ironiile lui Steinberg şi Levine la adresa lumii americane, expoziţia "Nesfârşit umor" demonstrează actualitatea, peste timp şi spaţiu, a caricaturii evocatoare de lumi şi caractere. De-a lungul timpurilor, caricaturiştii - stăpâniţi de un înalt simţ al autoironiei - ne-au învăţat să râdem de noi şi de alţii.

Etichete:

Principalele valute BNR - joi, 13:35
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7619
Diferență: 0,1262
Ieri: 4.7559
Azi: 4.1988
Diferență: 0,1121
Ieri: 4.1941
Azi: 5.4653
Diferență: -0,2591
Ieri: 5.4795
Azi: 4.1953
Diferență: 0,2054
Ieri: 4.1867