O lumină fulgerătoare îi explodă în ţeastă când aceasta se izbi de pardoseala de piatră.
Apoi, se cufundă într-un întuneric deplin.
Ca prin vis, auzi uşa grea de stejar trântindu-se în spatele lui şi un drug gros alunecând prin zăvoarele de fier.
O vreme, zăcu unde-l aruncaseră; singurele zgomote pe care le auzea erau zvâcnirea sângelui în vene şi vântul ce şuiera tânguitor în apropiere.
Lovitura primită la cap îi provoca ameţeli şi greaţă, dar nu era în primejdie să leşine; frigul pătrunzător avea să-l ţină treaz. Era un frig de neclintit, străvechi şi neiertător, aidoma stâncii în care fusese săpată temniţa. Îl împresura şi-l învăluia ca un giulgiu, îngheţându-i lacrimile de pe obraji şi din barbă, răcindu-i sângele care se prelingea din tăieturile pe care singur şi le făcuse pe trunchi, în timpul ceremoniei. Prin minte i se învălmăşeau scenele groaznice la care tocmai fusese martor şi teribilul secret pe care-l aflase.
Era punctul culminant al căutărilor de o viaţă. Sfârşitul unei călătorii despre care sperase că avea să-l ducă la o cunoaştere sacră şi străveche, la o înţelegere care să-l apropie de Dumnezeu. Acum, în cele din urmă, dobândise cunoaşterea mult aşteptată, dar nu găsise niciun strop de divinitate în ceea ce văzuse, ci doar o tristeţe sfâşietoare, de neînchipuit.
Unde era Dumnezeu în toate astea?
Lacrimile îi ţâşniră iar din ochi, usturătoare; frigul se înstăpânea pe trupul lui, cuprinzându-l până la oase. Deodată, auzi ceva în partea cealaltă a uşii masive. Un sunet îndepărtat, care, nu se ştie cum, reuşise să-şi croiască drum prin labirintul de tuneluri săpate de mâna omului ce brăzdau muntele sfânt.
Vor veni după mine curând.
Ceremonia va lua sfârşit. Atunci se vor ocupa de mine…
Cunoştea istoria ordinului în care intrase. Îi cunoştea regulile crude - şi acum îi cunoştea şi secretul. Aveau să-l ucidă, cu siguranţă. Probabil încet, în faţa foştilor săi fraţi, în semn de aducere aminte că legămintele pe care le făcuseră cu toţii erau de neclintit: un avertisment despre ce păţesc cei care le încalcă.
Nu!
Nu aici. Nu aşa.
Îşi sprijini fruntea de pardoseala rece, după care se ridică, sprijinindu-se în mâini şi în picioare. Încet, săgetat de dureri, îşi puse la loc pe umeri sutana croită dintr-un material grosolan, de culoare verde; lâna aspră îi zgâria rănile deschise de pe braţe şi de pe piept. Îşi trase gluga pe cap şi se prăbuşi la loc. Apoi îşi aduse genunchii sub bărbie şi rămase ghemuit, cu ei strânşi la piept, până când căldura începu să-i revină în oase.
Şi iar se auziră mai multe sunete, ca un ecou, de undeva din adâncurile muntelui.
Deschise ochii. O lumină îndepărtată pâlpâia slab printr-o fereastră îngustă, cât să-i îngăduie să desluşească contururile celulei în care se afla. Ca alte sute de încăperi asemenea ei, care nu mai erau folosite sau întreţinute în Citadelă, era lipsită de ornamente, cioplită grosolan, funcţională. Într-un colţ zări o grămadă de moloz.
Se uită din nou la fereastră; era doar cu puţin mai mult decât o crăpătură în stâncă, un crenel cioplit cu nenumărate generaţii în urmă, pentru a le oferi arcaşilor un punct de tragere asupra oştilor duşmane ce se apropiau pe câmpiile de la poalele muntelui. Se ridică din nou, clătinându-se pe picioare, şi se-ndreptă spre ea.
Zorii erau încă departe. Nu se vedea luna, doar stelele îndepărtate. Apoi o lumină orbitoare îi izbi ochii. Zeci de mii de felinare, panouri publicitare şi firme luminoase se întindeau până la poalele munţilor ce străjuiau oraşul din toate părţile. Era strălucirea nemiloasă şi obositoare a oraşului modern Ruina, pe vremuri capitala Imperiului Hitit, acum doar o destinaţie turistică din sudul Turciei, la marginea Europei.
Privi în jos, la oraşul care se extinsese haotic, la lumea căreia îi întorsese spatele cu opt ani în urmă, când pornise în căutarea adevărului, o căutare care îl adusese în această închisoare străveche din vârf de munte şi în faţa unei descoperiri care-i sfâşiase sufletul.
Alt zgomot înfundat. Mai aproape, de data asta.
Trebuia să se grăbească.
Din găicile de piele ale sutanei, scoase funia cu care era încins. Cu o îndemânare ce trăda multă practică, făcu un laţ la fiecare capăt, după care se duse la fereastră şi se aplecă în afară, pipăind stânca îngheţată, în căutarea unui colţ ascuţit sau ieşit în afară care să-i susţină greutatea. În punctul cel mai de sus al deschizăturii găsi o ieşitură bombată, de care prinse unul dintre capetele funiei. Pe urmă se lăsă înapoi pe spate, strângând laţul, testându-i rezistenţa.
Ţinea.
Dându-şi părul lung, de un blond închis, după urechi, privi pentru ultima oară covorul de lumini ce pâlpâia la picioarele lui. Apoi, cu sufletul greu, chinuit de străvechea taină pe care-o purta acum în el, trase adânc aer în piept, se strecură prin deschizătura îngustă şi se aruncă în noapte.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
