• Leu / EUR4.9459
  • Leu / GBP5.7464
  • Leu / USD4.6730
Ziarul de Duminică

Silvia Colfescu: „Actul lecturii s-a devalorizat, în special în ochii tineretului; o educaţie greşită în mod constant privează generaţiile viitoare de una dintre cele mai fermecătoare componente ale vieţii”/ de Stelian Ţurlea

Silvia Colfescu: „Actul lecturii s-a devalorizat, în special în ochii tineretului; o educaţie greşită în mod constant privează generaţiile viitoare de una dintre cele mai fermecătoare componente ale vieţii”/ de Stelian Ţurlea

Fotografie de Dinu Lazăr

Autor: Stelian Turlea

06.11.2015, 00:06 598

– Doamnă Silvia Colfescu, se fac douăzeci şi cinci de ani de când a apărut Editura Vremea. Cum aţi ajuns în sistemul editorial? Nu-mi amintesc să fi povestit vreodată, poate aţi făcut-o, eu nu ştiu...

– Am mai povestit, dar e o plăcere să-mi amintesc acele vremuri eroice. Cu sistemul editorial am avut relaţii de dinainte de ’89, când am desenat coperte de carte şi de disc, ilustraţii ale unor cărţi pentru copii şi chiar am publicat o carte pentru copii, care, spre bucuria mea, a avut succes. Cartea a făcut parte întotdeauna din viaţa mea, chiar şi atunci când nici nu mi-aş fi putut închipui că voi deveni vreodată editor. Astfel încât, în chip firesc, după ’89, când s-a conturat posibilitatea de a face ceea ce doream mai mult, ne-am îndreptat către acest domeniu. Cei douăzeci şi cinci de ani au trecut ca o clipă.

 

– Ce a însemnat Vremea? Ce înseamnă astăzi Vremea?

– Toată lumea ştie ce a însemnat Vremea de dinainte de Război. Este o ascendenţă care obligă, chiar dacă nu există o filiaţie directă. Vremea de azi este o entitate a zilelor noastre. Vremea care vieţuieşte astăzi este o editură care se străduieşte să publice cărţi cât mai interesante, cu adresabilitate precisă, selectate funcţie de valoarea conţinutului (dar şi a formei), cât mai bine îngrijite, cât mai frumos tipărite… în sfârşit, o editură care face tot ceea ce poate pentru a oferi publicului cărţi bune în condiţiile unui mediu extrem de competitiv.

 

– Publicaţi foarte mulţi scriitori români, încă şi mai mulţi care trăiesc în străinătate. Cum aţi ajuns la această performanţă?

– Suntem, spre marea noastră bucurie, percepuţi ca o editură nu mare, dar care face muncă de calitate, motiv pentru scriitorii noştri ne încredinţează manuscrise deseori remarcabile, pe care le publicăm cu mândrie. Aşa s-a întâmplat că am publicat, de exemplu, splendida serie de lucrări ale lui Cristian Bădiliţă, de la traducerile cărţilor Noului Testament la eseuri şi poeme, Turnul de veghe. Jurnal de exil al lui Constantin Eretescu, Post-ceauşismul – o tranziţie fără sfârşit de Şerban Orescu, Descendenţi condamnaţi de Despina Budişteanu-Skeletti, dar şi seria de inedite de Petre Pandrea, seria Mihai Giugariu, volumele Corinei Cristea, cărţile lui Codruţ Constantinescu şi multe alte cărţi care merită să fie preţuite şi citite.

 

– Care au fost cele mai mari succese editoriale?

– Cel mai mare succes editorial cu care ne putem lăuda este acela că am atins vârsta de un sfert de veac, nu? Ceea ce înseamnă că reuşim să creştem continuu, chiar dacă în unele perioade mai mult, în unele mai puţin. Este condiţia supravieţuirii, pentru că, dacă o entitate nu creşte, cu siguranţă moare, după o agonie lentă sau rapidă. Altfel, succesele pot fi cele dragi sufletului şi acestea sunt multe, de la perenitatea colecţiei noastre FID – Fapte, Idei, Documente, la constituirea unui grup compact de fani ai colecţiei Planeta Bucureşti şi la aprecierea pe care publicul o arată multora dintre cărţile pe care le iubim şi le publicăm uneori cu inima strânsă, în condiţiile unei pieţe de carte fragile. Dacă vorbim de succese de librărie, adică financiare, unele se datorează destinului unei cărţi şi mai puţin rolului jucat de editură, cum ar fi de pildă best-seller-ul Bărbaţii sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus de John Gray, o carte deja legendară. E adevărat că, în cei 25 de ani de viaţă ai editurii, în special în anii de început, am avut cărţi care au atins tiraje de neînchipuit astăzi, reuşită explicabilă prin eforturile noastre ca autori şi editori, dar aceasta e o poveste care merită să fie spusă altă dată, pe îndelete…

 

– Dar cele mai mari înfrângeri?

– Am simţit ca pe o înfrângere moartea colecţiei noastre Bibliografie şcolară, datorată faptului că şcoala românească a renunţat la lecturile particulare impuse elevilor. Cum să te miri că tineretul priveşte lectura unei cărţi adevărate ca pe o corvoadă, când însăşi şcoala se mulţumeşte cu informaţiile succinte pe care elevii le iau de-a gata de pe Internet, minimizând astfel valoarea actului lecturii? O altă înfrângere a fost pentru noi imposibilitatea de a ne impune pe piaţa traducerilor de literatură, domeniul fiind acoperit de editurile mult mai puternice, care-şi pot permite investiţii mari în titluri de valoare şi în traduceri costisitoare. Dar, una peste alta, balanţa se înclină spre partea care ne încurajează să continuăm, şi asta nu e puţin lucru.

 

– Sigur vă urmăriţi îndeaproape concurenţii. Cum e concurenţa între edituri?

– Concurenţa între edituri este aşa cum o priveşte fiecare editor. Pentru unii este o luptă acerbă, în care se simte subiacent dorinţa de a rămâne, dacă nu singur, măcar primul pe piaţa de carte. Pentru noi, concurenţa nu prea există. Considerăm că pe această lume există suficient de multe cărţi bune şi că ele ajung pentru toată lumea, aşa că nu ne facem probleme dacă unii sau alţii dintre colegi reuşesc să publice o carte pe care am fi dorit să o publicăm şi noi. Mai sunt altele. Pe de altă parte, cu unele edituri avem relaţii cu adevărat amicale, aşa încât, o dată, când am ţinut morţiş să public una dintre cărţile mele favorite, am rugat-o pe persoana de la editura care avea drept de preemţiune asupra ei să renunţe la titlu, măcar temporar, şi ea a acceptat, prieteneşte, acest lucru. A fost un moment în care prietenia a fost mai puternică decât spiritul de concurenţă, unul dintre acele momente în care sentimentul de colegialitate şi generozitatea fac ca viaţa de editor să ţi se pară foarte frumoasă. Pe de altă parte, am mai spus că am convingerea că fiecare ajunge pe locul în care îl duc talentele, educaţia, forţa de muncă, inteligenţa şi celelalte calităţi personale, şi că un spirit de concurenţă prost înţeles ar fi inutil şi nejustificat şi ar înăspri o atmosferă de breaslă care, altfel, ar fi foarte agreabilă. Îi admir sincer pe cei care au reuşit să edifice edituri mai de succes şi mai importante decât ceea ce am reuşit noi şi cred mai mult în cooperare şi colaborare decât în concurenţă.

 

– Sunteţi unul dintre editorii care pot răspunde la întrebarea: se mai citeşte în România, indiferent care este suportul (hârtie, tabletă etc.)?

– Se mai citeşte, dar mult mai puţin decât acum douăzeci de ani şi componenţa grupului cititorilor pe vârste, profesiuni şi grad de educaţie s-a schimbat dramatic. Actul lecturii s-a devalorizat, în special în ochii tineretului: o educaţie greşită în mod constant privează generaţiile viitoare de una dintre cele mai fermecătoare componente ale vieţii. Se vede cu ochiul liber felul în care gradul de cultură, de civilizaţie al românului obişnuit declină, în ciuda îmbunătăţirii condiţiilor de trai, incomparabile cu cele de dinainte de ’89. Îşi fac loc printre caracteristicile societăţii noastre grosolănia, primitivismul, lipsa de cultură, aviditatea, lipsa de empatie, egoismul. Oglinda acestui fenomen sunt programele de televiziune, vectorul principal de răspândire a „culturii”, din care au fost înlăturate aproape complet emisiunile culturale (pentru că înlăturare înseamnă şi mutarea celor câteva emisiuni supravieţuitoare la ore imposibile, la care marea masă nu se uită la televizor). Am mai spus că vina nu este a posturilor de televiziune, în căutarea „rating”-ului ele respectă principiul comercial potrivit căruia, dacă există cerere, ea trebuie satisfăcută de ofertă. Astfel că, aceasta fiind cererea, programele de televiziune au devenit din ce în ce mai triviale, mai agresive, oglindă a lipsei de educaţie şi de cultură a telespectatorilor care le urmăresc. Or, educaţia şi cultura se capătă prin familie şi prin şcoală. Deja avem generaţii de părinţi lipsite de o educaţie şi o cultură valabile, care, deci, nu pot transmite o „zestre” de valoare copiilor lor; rămăsese speranţa în şcoală, care, iată, nu-şi îndeplineşte menirea şi aruncă sistematic în viaţă serii de absolvenţi fără cultură şi cu educaţie şi instrucţie precare. Educaţia şi cultura nu mai sunt considerate valori, ci sunt desconsiderate de marea masă, orbită de strălucirea reuşitei materiale, bazată adeseori pe agresivitate, lăcomie şi lipsă de educaţie şi de scrupule. În acest context, nu mai este de mirare că lectura a devenit rară. Altădată, în vacanţă, pe plajă, fiecare avea în mână o carte sau, mai rar, o revistă. Acum, urmăresc fenomenul de ani de zile şi îl văd cum se generalizează, e o minune să vezi pe cineva citind pe plajă. Oamenii au în mână nu cărţi, ci paharul de bere sau de coca-cola şi ochii lor sunt goi, fixaţi în gol. La fel în metrou: nu mai departe decât ieri am constatat că, în vagonul în care nimerisem, o singură persoană citea o revistă, vreo şase, şapte se ocupau cu butonatul telefonului, iar restul priveau în gol. Mi s-a părut înfricoşător. Ultima oară când am fost în metrou la Paris, o treime dintre călători erau afundaţi în citirea unei cărţi…

 

– Cum vedeţi astăzi România? Dar sistemul editorial?

– România, pe care n-am vrut niciodată să o părăsesc, deşi am avut prilejul, mi se pare astăzi deznădăjduitoare. Este prima dată când, după entuziasmul şi încrederea din ’89, am impresia că speranţele acelor ani erau întemeiate pe o falsă evaluare a calităţilor poporului nostru. Văd că minciuna şi corupţia sunt menţinute constant la putere de un electorat în majoritate needucat, uşor de manipulat şi de înşelat şi aproape ineducabil din cauza încăpăţânării prosteşti cu care fiecare cetăţean, indiferent de capacităţile lui de înţelegere, consideră că este un tezaur de înţelepciune. Puţinii oameni capabili de o evaluare corectă a momentului, a necesităţilor şi a posibilităţilor sunt, prin însuşi sistemul democratic, captivii acestei mase care le impune voinţa şi eşecul ei. Uneori mi se pare că democraţia este un sistem falimentar şi că un vot cenzitar, bazat pe condiţia unei educaţii solide, ar fi mai benefic pentru toată lumea. Cât despre sistemul editorial, el mi se pare foarte performant, putând sta alături cu sistemul editorial din orice ţară europeană: cărţile se publică în formă elegantă, cu texte în general bine îngrijite, frumos tipărite; de îndată ce apare la nivel mondial o carte importantă, o găseşti tradusă pe rafturile librăriilor, iar cărţile autorilor autohtoni sunt în general de calitate. Locul îngust este distribuţia, şi aici nu este vina sistemului de difuzare, ci a lipsei de apetenţă a populaţiei pentru lectură. Suntem angrenaţi cu toţii în lanţul de producţie şi de vânzare ale unei „mărfi” greu vandabile, nedorite. Până când o îmbunătăţire substanţială în domeniul educaţiei şi al învăţământului nu va duce la conştientizarea valorii şi a farmecului lecturii, sistemul editorial şi cel de difuzare vor funcţiona la cote de avarie, supravieţuind, desigur, dar nu ducând o viaţă normală.

 

– Sunteţi încrezătoare că nu va dispărea curând (oricum nu în timpul vieţii noastre) cartea pe hârtie?

– Sper că nu. Sper, uneori împotriva evidenţei, că oamenii vor redescoperi tihna superbă a unei seri petrecute în compania unei cărţi bune şi a unui pahar cu vin sau a unei ceşti de ceai, răsfăţuri boiereşti aproape dispărute din viaţa grăbită şi schematizată din zilele noastre. Sper ca aceste elemente de calitate a vieţii să fie recuperate de un număr mai mare de oameni şi să nu rămână numai apanajul unei pături din ce în ce mai subţiri de… aristocraţi ai minţii, aş spune. Sper ca dorinţa de a trăi alte vieţi prin intermediul unei cărţi să nu se stingă şi să se răspândească din nou, deschizând oamenilor porţile unor alte nenumărate lumi.

 

– Cât decideţi dvs. ce apare şi cât colaboratorii, e adevărat, de prestigiu?

– În general discutăm în editură calităţile unui manuscris şi oportunitatea publicării lui. Dacă se înscrie în liniile de interes ale editurii şi poate adăuga valorii unei colecţii, manuscrisul se publică, uneori chiar în ciuda faptului, de care suntem conştienţi, că nu va fi o reuşită financiară. Dacă un colaborator în care avem încredere ne recomandă un manuscris, nu obiectez în general, deşi o oarecare prudenţă mă ghidează în hotărârile pe care le iau, prudenţă care a contribuit, de altfel, la supravieţuirea în bune condiţii a editurii.

 

– Vi s-a întâmplat să regretaţi că aţi refuzat un manuscris?

– Da. Am refuzat, timp de doi ani, traducerea unei cărţi care mi se oferea în condiţii de favoare şi care a avut un imens succes internaţional şi, de altfel, şi în ţara noastră. Când, în cele din urmă, m-am hotărât să o achiziţionăm, o altă editură o achiziţionase cu două zile în urmă. Din păcate, acest lucru mi s-a mai întâmplat de câteva ori. Se dovedeşte că uneori prudenţa nu este un sfătuitor bun. Din păcate.

 

– Există reţete de succes?

– Cum să nu? Să publici cărţi de valoare, cu adresabilitate maximă, cu text bine îngrijit, cu tipar de calitate. Conform zicalei că este mai bine să fii tânăr, frumos şi bogat, decât bătrân, urât şi sărac. Glumesc, dar, de fapt, aceasta este situaţia.

 

– Este astăzi publicarea de carte un business profitabil?

– Ar fi un neadevăr să fac o asemenea afirmaţie în acest moment. Dar o editură care-şi face treaba corect poate încă să se descurce. Cu greu uneori, e adevărat. O simplă privire pe site-ul Ministerului de Finanţe la capitolul „edituri” poate dezvălui oricui că foarte multe edituri au datorii mai mari sau mai mici, pe care le duc în spate an după an, că obligativitatea de a factura comenzile în momentul livrării, de a plăti TVA la facturare şi de a aştepta apoi luni (sau uneori ani) plata de la difuzor duce editurile în sapă de lemn, că multe edituri au fost păgubite prin falimente aş zice dirijate ale unor difuzori şi că, în general, o editură nu este ceea ce se numeşte un business profitabil, din păcate. Dar, dacă ai tragere de inimă pentru carte, nu renunţi.

 

– Cum aţi vrea să arate Vremea peste alţi douăzeci şi cinci de ani?

– Aş vrea să existe, în primul rând. Fac tot ceea ce-mi stă în putinţă pentru asta. Aş vrea să fie percepută mereu ca o editură de calitate. Şi, nu în ultimul rând, aş vrea ca, peste douăzeci şi cinci de ani, să mai existe cititori.

 
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9459
Diferență: -0,0243
Ieri: 4.9471
Azi: 4.6730
Diferență: -0,3731
Ieri: 4.6905
Azi: 5.7464
Diferență: -0,4073
Ieri: 5.7699
Azi: 4.8803
Diferență: -0,3492
Ieri: 4.8974