Predomina reflectiile banale, care te fac sa te gandesti la cineva care filosofeaza cu paharul in mana, si formularile neinspirat-licentioase.
Mi-a sosit din Irlanda cartea de versuri a unui roman stabilit la Dublin: Liviu Mircea. Cartea, intitulata socant Fetele tarfelor mele, cuvintele si publicata la selecta editura Brumar din Timisoara, este scrisa cu aplomb si cu o evidenta dorinta de a provoca. Autorul improvizeaza cu usurinta, dar mizeaza prea mult pe sinceritate. Pe o sinceritate bruta, prozaica, fara legatura cu literatura:
"Eu n-am stiut decat sa dezbrac femeile si/ sa ma urc pe ele,/ sa dau din cur, apoi sa zic/ - Ah, ce bine-a fost!// Si toate astea pentru ce?// Pe unele
le-am platit,/ altele si-au oferit bucuroase saua dintre picioare,/ in rest, femeia n-a avut loc in viata mea." (Un gol imens si surd).
Presupunand ca monologul este atribuit unui personaj detestat sau compatimit de autor, sinceritatea aceasta terna, inexpresiva, lipsita de o functie artistica, tot nejustificata ramane. Dar nu este vorba de un personaj, ci de autorul insusi, care se refera de multe ori, obsesiv, la viata sexuala, agrementata cu tutun si alcool:
"Nu exista religie mai mare decat orgasmul,/ a spus si am crezut-o./ La ora aceea munceam la una din religii./ Nu eram nici zeu, nici profet,/ iar sfant cu atat mai putin./.../ Fumez si parca mananc din fum,/ Beau si parca ma adancesc intr-un strain din alta lume,/ Ce nu stiam despre mine tu pari a sti aproape tot,/ Bestie neadormita." (Bestia din tine nu doarme).
Exista in carte si versuri care au o anumita prospetime, in special cele care evoca liber, dezinvolt, conditia de boem:
"E timpul sa te-apuci de ceva serios,/ imi spune tata,/ altfel o s-ajungi un spargator,/ unul fara odihna, fara casa, fara cuvinte de rostit.// In felul lui, tata a avut dreptate./ Am ajuns fara tara, fara casa, fara odihna,/ un spargator, unul inrait de soarta,/ nemultumit de mine si de lume,/ spargatorul de tabuuri." (Spargatorul de tabuuri).
Predomina insa reflectiile banale, care te fac sa te gandesti la cineva care filosofeaza cu paharul in mana, si formularile neinspirat-licentioase, uneori de-a dreptul confuze:
"dar eu raman ultimul cavaler al vietii mele -/ aceasta frumoasa tarfa pe care toti/ au jupuit-o, dar n-au avut-o,/ ca pe un sex erect/ pe care toti impotentii si-l doresc." (O noua insomnie, beau si ma enervez, beau ca asa e mai bine).
E posibil ca viata sa fie ca o tarfa. Dar cum sa fie tarfa ca un sex erect? Si de ce sa jupuiasca impotentii acest sex, daca si-l doresc? Liviu Mircea sta fara grija la Dublin, iar noi, in Romania, trebuie sa ne batem capul cu problemele lui.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
