Atata timp cat isi respecta traseul de film noir, The Black Dahlia poate fi privit ca o noua lovitura de maestru semnata De Palma. Mistere, detectivi duri si laconici, femei fatale, tenebre, strazi pustii si intunecoase si o crima invaluita intr-o ceata densa cam cat pentru zece policier-uri. Plus atmosfera stilizata pana la mania detaliului, coloana sonora subtila, costume de o eleganta ultradistilata si o distributie de mare cota in momentul de fata. Emploi-ul perfect al de obicei liniarului Hartnett, pe care rolul detectivului Bucky Bleichert - fost campion de box, zgarcit cu vorbele, cu maxilarul inclestat, gesturi retinute si privire sfredelitoare - il pune neasteptat in valoare, aparitia magnetica a lui Hilary Swank pe post de mostenitoare putreda (nu doar de bani), care s-ar putea lasa iar cu Oscar, sau macar cu o nominalizare, imaginea memorabila a lui Scarlett Johansson, cu port-tigaretul asortat la zambetul provocator (din pacate, de aceasta data mai mult decorativa decat subtila), plus cateva aparitii minore ca intindere, dar majore pentru intriga, printre care uluitoarea Fiona Shaw, in rolul Ramonei Linscott, ar trebui sa fie ingredientele suficiente pentru o capodopera. De ce, atunci, filmul nu functioneaza perfect in ansamblu, dand deseori impresia ca treneaza, ca incalceste si mai mult - in loc sa lumineze - elementele unei intrigi deja hipercomplicate si ca actorii isi construiesc sustinut partiturile, dar pe cont propriu, interzicand personajelor sa comunice intre ele? In primul rand, viciul e in intalnirea deloc functionala intre doi maestri ai domeniului lor. Un scriitor cu o carte de vizita ca a lui James Ellroy (autorul lui L.A. Confidential si, printre altele, al autobiograficului My Dark Places, din 1996, pornit de la asasinarea prin strangulare a mamei lui, in 1958) si un maestru al thriller-ului ca De Palma isi pot combina, probabil, inspiratia si obsesiile, insa doar teoretic. Tusa lui Ellroy se vede in special in canavaua intrigilor si coruptiei din cadrul Departamentului de Politie din Los Angeles-ul epocii: detectivii Bleichert si Blanchard sunt impiedicati sa se ocupe de anumite cazuri si fortati sa preia, in 1947, una dintre cele mai sinistre, nerezolvabile si stranii crime care au scandalizat vreodata America: asasinarea elaborata cu sadism a unei starlete. Necazul cu The Black Dahlia este insa suprapunerea peste toate aceste complicatii a tuturor obsesiilor stilistice ale lui De Palma: perversitate, voyeurism, caractere tarate, ipocrizie, lacomie, lipsa de scrupule, la care cineastul adauga, printre altele, meditatia amara asupra multiplicitatii murdare a lumii filmului si trimiteri - memorabil inserate, de altfel - la filmul mut: un clasic horror precum Omul care rade / The Man Who Laughs, din 1928, cu Conrad Veidt. Indubitabil, cei doi sunt autori cu greutate, dar rezultatul colaborarii lor este, din punct de vedere narativ, in ciuda sumei sale impresionante de calitati, a momentelor stralucite, a imaginii de un rafinament greu de egalat, a intensitatii macabrului, o combinatie greu digerabila pentru cei mai multi. Desi are si momente de suspans, si eleganta, si construire impecabil gradata a ororii, filmul nu e nici Blow Out, nici Dressed to Kill, si cu atat mai putin o capodopera precum Carrie, ramanand un alambicat studiu de caz, care, pentru ca este totusi un De Palma, are secventele sale obsedante, printre care cea a corbului care acompaniaza sinistru una dintre cele mai morbide crime plasate in decorul glamour al Hollywoodului.
Dulcele sarut al Daliei / The Black Dahlia
Productie SUA, 2006. Regia: Brian De Palma. Cu: Josh Hartnett, Scarlett Johansson, AaronEckhart, Hilary Swank, Mia Kirshner, Mike Starr, Fiona Shaw. Premiera: 13 octombrie. Distribuit de MediaPro Distribution.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
