Era seară când am ajuns într-un orăşel aproape de coastă, ziceael. Am intrat într-o casă întunecată, nu-mi dădeam seama cât demare, părea să nu locuiască nimeni acolo, soră-sa era plecată, mi-aspus el. Ne-am spălat şi am mâncat de îndată, eram rupţi de foame.P-ormă mi-a arătat unde-o să dorm eu. Mă pregăteam să-mi scotrochia, am văzut că nu ieşise din cameră, a început să mă mângâieşi să mă sărute, nu-mi venea să-l resping după tot ce făcuse, m-amtrezit goală şi cu el deasupra mea şi chiar nu mai aveam cum să mămai împotrivesc. I-am spus că sunt fecioară şi-a zis foarte bine.M-a durut, dar nu atât de tare pe cât auzisem, mă mângâia tottimpul, a mai intrat în mine de două ori în noaptea aia. Mi-am ziscă tot trebuia s-o fac într-o zi, mai bine cu unul care nu mi-erastrăin şi să-mi placă. Îmi plăcuse.
"Tu trebuie să fi Lila", mi-a zis ea.
M-am bucurat că aud româneşte şi-am zis: "Tu trebuie să fiPaula, sora lui Aurel." Dar nu mi-a răspuns, de parcă num-auzise.
"Nu eşti la bătrânii pe care-i îngrijeşti?", am întrebat-o.
"Ce bătrâni? Asta ţi-a spus frate-miu?"
Râdea şi-şi dădea mai departe în cărţi. Nu ştiam ce să fac.
"Odihneşte-te", mi-a zis. "O să ai treabă din seara asta."
"Ce treabă?"
Nu mi-a răspuns, s-a uitat doar lung la mine, de parcă aş fifost proastă. Chiar eram o proastă.
Nu ştiu cum a trecut ziua. Aş fi vrut să ies să văd oraşul, darmă temeam s-o fac singură şi nu i-am mai văzut nici pe Aurel, nicipe sora lui. Am rămas în camera mea. Seara a apărut primul client.Voiam să mă uit la televizor şi m-am trezit cu el în cameră, bărbatstrăin, voinic, uşor cherchelit, nu ştiu ce limbă vorbea. Şi-aagăţat haina pe un spătar de scaun şi-a-nceput să mă pipăie. I-amdat peste mână, dar el nu s-a lăsat, a vrut să mă pupe, l-amîmpins, a insistat şi-atunci l-am muşcat. A urlat de parcă cineştie ce-i făcusem, o biată muşcătură, nici nu dăduse sângele, m-apălmuit şi-a luat haina şi-a ieşit val-vârtej. Mă camsperiasem.
M-am destins când l-am văzut intrând pe Aurel, dar n-am apucatsă-i zic nimic, s-a repezit la mine şi m-a pălmuit, o dată şi-nc-odată şi-nc-o dată, mi-a zgâlţâit creierii.
"Ce pizda mă-tii credeai, că te car toată Europa cu maşina cămi-a căzut cu tronc curu tău?"
Am izbucnit în plâns. "Vreau acasă!"
"Vrei pe mă-ta! Stai şi scoţi bani întâi!"
În viaţa mea nu fusesem mai furioasă, dacă aş avut unde, m-aş ficărat de-acolo în clipa aia, când a vrut să mă pălmuiască din noul-am lovit şi eu, strigând:
"N-o fac! Mai bine mor!"
"Poţi să şi mori!", a zis.
M-a apucat pe neaşteptate de păr şi m-a târât într-o debaraalăturată, pe care n-o văzusem, unde era doar un pat şi-oferestruică de-o palmă, ca o gură de aerisire, şi-a scos cureauaşi-a-nceput să mă lovească, ustura cumplit, n-aveam cum să măferesc şi n-avea niciun rost să strig după ajutor, ştiam că n-o săvină nimeni, dar sigur am urlat de durere şi p-ormă am căzut pepat, dar continua să mă lovească. Când s-a oprit, s-a prăvălitpeste mine, mi-a ridicat rochia, i-am strigat că nu mai vreau şispre surprinderea mea, s-a ridicat în picioare şi-a plecat încuinduşa. Eram disperată, convinsă că viaţa mea se sfârşise, n-aveam degând să ajung o curvă pentru toţi nespălaţii, mai bine muream peloc şi, când mi-am zis asta, am văzut că-şi uitase cureaua pe pat,mi-am legat-o-n jurul gâtului şi-am fixat-o de mânerul ferestruiciicare nu se deschidea şi nu dădea nicăieri, niciodată nu fusesem maihotărâtă să termin cu toate!
Atunci a intrat din nou.
"Ce pizda mă-tii crezi că faci? Să-mi aduci poliţia pe cap?"
M-a dezlegat şi m-a lovit din nou cu cureaua, pân-a obosit, nuse mai oprea, parcă-nnebunise, eram toată numai dungiroşii-vineţii. Apoi m-a aşezat în fund, m-a apucat de păr şi şi-abăgat mădularul în gura mea, s-a împins de câteva ori şi p-ormă aejaculat, credeam că nu mai termină, mă înecam, după care a plecat,luându-şi şi cureaua.
Am plâns toată noaptea, cred că şi toată ziua următoare. N-amvăzut pe nimeni, n-a deschis nimeni uşa, nici măcar nu auzeam vreunzgomot. Eram speriată. Mi-era foame. Mai ales mi-era sete. Măgândeam c-o să mor acolo, uitată de toţi, degeaba băteam în uşă, nuvenea nimeni, ca şi cum nimeni nu m-ar fi auzit. După o altă zi, amprimit o sticlă cu apă, nimic altceva. Nu ştiu după câte zile mi-audat ceva de mâncare. Mă simţeam fără puteri, mă uitam la mine şieram plină de vânătăi. Nu ştiam câte zile trecuseră, în mod siguracum mama se prinsese că dispărusem şi mă căuta bombănind că cineştie unde m-a dus capul ăla al meu prost şi chiar aşa seîntâmplase. Nu mai eram o prinţesă, eram un rahat.
Când a apărut din nou Aurel, nu mai ştiam dacă e zi sau noapte.S-a purtat cu blândeţe, l-am lăsat să mă mângâie şi să se culce cumine, a adus două copane de pui şi o sticlă de vin, le-am devorat,dar n-a zis nicio vorbă şi p-ormă a plecat. În seara sau ziuaurmătoare a făcut la fel. P-ormă a venit Paula şi p-ormă a venit unbărbat, s-a uitat lung la dungile mele care din vineţii deveniserănegre, dar n-a zis o vorbă, s-a dezbrăcat, l-am aşteptat în pat,s-a zbătut o vreme în mine, a terminat, nu l-am mai văzut.Începusem noua mea viaţă.
M-am obişnuit repede. Dacă accepţi ce ţi se-ntâmplă nu edracu-atât de negru. M-au lăsat să ies din debara, am ajunsîntr-una din camerele vagon, în fiecare seară venea câte un bărbat,uneori şi doi, nu ştiu cine-i aducea. Nu ieşisem încă din casă.Mi-am cunoscut vecinele, una era o marocancă neagră că te speria,alta era albaneză, două erau moldovence, una singură era de-anoastră. Habar n-am cum le chema de-a devăratelea, Paula mi-a spuscă-şi găsiseră nume care de care mai minunate: una se numeaEsperanza - Speranţa, alta Hermosa - Frumoasa, alta Milagros -Minunata, alta Graciana - Graţioasa, alta Sol - Soare. N-am vrutsă-mi iau un nume, îmi place Lila. Şi nici n-aveam de gând să măascund. Eram cea mai tânără dintre toate, dar niciuna nu vorbea devârstă şi niciuna nu prea avea chef de vorbă, n-am reuşit să aflude când erau acolo şi nici altceva. Ne sculam cu toatele la prânzşi pierdeam vremea toată ziua, ne epilam, ne făceam unghiile, nevopseam pleoapele în toate culorile, ne fâţâiam în faţa oglinzilor,în aşteptarea serii, când veneau clienţii. Nu s-a întâmplat să vinăla mine vreun român, aş fi vrut să-i spun ce-i cu mine, n-amîntâlnit decât spanioli, suedezi sau negri. Niciunul nu stătea devorbă cu tine.
Într-o zi am ieşit în oraş cu sora lui Aurel, părea foarteatentă să nu fac vreo prostie, să mă reped la vreun poliţist, săstrig după ajutor, dar nu mi-era gândul la aşa ceva, căscam doargura la case cum nu mai văzusem, scăldată de un soare puternic. S-aliniştit repede. Am strigat de bucurie când am văzut uncinematograf.
"Când vedem un film?", am întrebat.
"Când vrei. Doar ai bani."
Mă oprisem în loc şi probabil că eram atât de uluită, încât azis imediat:
"Nu ţi-a spus Aurel? Ai zece euro pe zi, numai ai tăi, îţiopresc din ei masa, dar e foarte ieftin, cu restul faci ce vrei.Sunt la mine. În două luni ai strâns patru sute."
Patru sute! Nu ştiam cât însemna, dar mi se părea o avere. Măputeam duce la toate filmele la care doream şi-mi rămâneau destuisă mai duc şi acasă, eram sigură c-o să mă-ntorc acasă curând.
În seara aceea a apărut Aurel, nu-l mai văzusem de câtevasăptămâni.
"Ce mai faci, prinţeso?" Nu-mi mai spusese aşa de când fugisemdin România. "Mi-a fost dor de tine. Am fost plecat şi abiaaşteptam să te văd."
M-a mângâiat mult, ca la început, m-a sărutat, nici nu ştiu cândam ajuns în pat. P-ormă şedea pe-o parte, cu capul sprijinit înpalmă şi se uita la mine, vorbindu-mi. Făcea planuri, ce-o să facemnoi doi în lunile ceĂor să vină şi-n anii care-or să vină, când osă fiu pe zi ce trece mai frumoasă şi-o să aflu mai multe şi toatăSpania o să ne fie la picioare. Nu-nţelegeam mare lucru, dar îmiplăcea cum vorbeşte, mă liniştea, am început să-l mângâi, amfăcut-o, îmi tot zicea prinţeso, o să te duc să vezi lumea. Nu m-apăcălit. A doua zi m-a urcat în maşina lui, alta decât cea cu carevenisem din România, şi am fost să vedem marea, n-aveam vorbe deuimire, şedeam la o masă pe o terasă, sub o umbrelă portocalie,numai noi doi, roiau în jurul nostru chelnerii, aducându-neplatouri şi sticle cu băuturi colorate.
"Voiai să ajungi chelneriţă?", m-a întrebat. "Nu-i mai bine săroiască ei în jurul tău? Ascultă-mă şi-aşa o să fie."
Mă gândeam că-şi bate joc de mine, am preferat să sorb maideparte din paharul pe care mi-l tot umplea. Începusem să măcherchelesc.
"Prinţeso, te iubesc. Ai încredere în mine."
Nu sunt sigură c-a spus chiar aşa, dar mi-au răsunat vorbeleastea toată noaptea în cap. În ziua următoare m-a dus la film, numai ştiu ce-am văzut, dar parcă mă-ntorsesem înapoi în timp, mi-ampus capul pe umărul lui, nu s-a ferit. După ce s-a terminat filmul,ne-am plimbat pe străzile străjuite de platani, am trecut pe lângăun bar foarte luminat, o să petreci multe seri aici, a spus, dar nune-am oprit, a zis că îi e dor de mine, chiar în clipa aceea, amurcat în maşină şi i-am supt-o, învăţasem că-i place.
Seara au venit doi clienţi şi-n seara următoare la fel şi p-ormăl-am văzut din nou, iar s-a culcat cu mine şi mi-a spus că măiubeşte şi eram în al nouălea cer.
Mi-a mai spus că se gândise mult şi că avea încredere în mine şin-o să mă mai ţină-n casă, o să ies pe stradă, dar să am multăgrijă, să nu mă prindă poliţia, ajung la zdup şi el la fel şi seduc dracului toate planurile noastre. I-am promis tot ce-avrut.
Din seara următoare am ieşit pe stradă. Mă ducea cu maşina, mălăsa într-un anume loc, în apropierea unui parc, aşteptamplimbându-mă încolo şi-ncoace, mă linişteam că nu eram singură,altele ca mine făceau la fel, mă întreba vreunul cât îl costă,spuneam nişte cifre uriaşe, dacă acceptau, ne duceam la un hoteldin apropiere, unde Aurel îmi aranjase o cameră a mea. După ceclientul pleca, ieşeam din nou. Am făcut-o uneori de trei, patruori pe seară, până noaptea târziu. La sfârşit îi dădeam telefon şivenea să mă ia cu maşina, întindea mâna să-i dau banii, mă întrebainvariabil dacă sunt toţi, dădeam din cap, nu mă gândeam să oprescdin ei, ştiam ce face dacă mă prinde.
"Eşti o minune, prinţeso! Te iubesc!", spunea şi scotea niştebancnote din teanc, fără să se uite la ele, şi mi le punea înpalmă. "Ăştia-s ai tăi."
O dată pe săptămână mă ducea la film şi p-ormă la un restaurant,când ieşeam de-acolo treceam pe lângă mulţime de baruri, caciupercile, nu ne opream decât uneori la cel mai luminat, pe care-lvăzusem în prima seară, era uriaş, cu lumini care te zăpăceau şimuzică înnebunitoare. Într-o seară a vrut să danseze, nu ştiu sădansez, i-am spus, te-nvăţ, nu era greu, mă ţinea strâns în braţe,îi simţeam mădularul ţeapăn cum mă apasă pe pântece, ştiam că n-osă mai reziste mult şi-o să mergem la maşină să i-o sug şi pe urmăacasă să mi-o tragă ca lumea şi-n tot timpul ăsta îmi şoptea:
"Eşti o minune, prinţeso, te iubesc, ajungi departe!"
Nu l-am întrebat niciodată ce vrea să spună, dar chiar măsimţeam în al nouălea cer.
Începusem s-o rup puţin în spaniolă, nu voiam să mă lasfraierită, băgasem la cap mai ales o groază de înjurături, să măferesc de beţivanii care se luau de mine fără treabă. Aurel măducea în acelaşi loc, erau seri când patrulam singură, alteori puiade tipe ca mine, umpleau trotuarul şi parcul, era loc pentru toate.Am cunoscut câteva românce pe care le durea-n cur că mai venisem şieu, n-aveau chef de vorbă, alergau să pună mâna pe primul venit,târziu m-am prins că le pândeau de lângă vreun copac peştii care lesnopeau în bătaie dacă pierdeau vremea. Printre ele era şi-ospanioloaică simpatică, mică de stat şi roşcată, n-avea peşte,făcea totul pe cont propriu, ba chiar se şi certa des cu peştiialtora, îşi alegea clienţii pe-ndelete, se ducea numai cu cine-iplăcea ei, nu cred c-o făcea de nevoie. Am intrat în vorbă cu ea, ochema Dolores. Îi plăcea să vorbească mult, dar nu-nţelegeam nici azecea parte din ce spunea, dădeam doar din cap aruncând câte-unsi, si, probabil şi-o fi zis că-s bătută-n cap, cum zicemama, chiar aducea cu mama.
O singură dată m-am certat cu una dintre ele, m-a făcut târfăsnoabă care cred c-o să-mi meargă bine dacă mi-o trag cu peştelemeu, habar n-aveam de unde ştia atâtea şi-n clipa aia am înţelescum mă vede lumea, sau, mă rog, o parte a ei, ca pe o curvăprofitoare, mi-a venit să intru în pământ de ruşine, să mă fi văzutmăcar ca pe-o curvă cinstită! N-am fost în stare să sar la gâtulei, m-am gândit că are dreptate. Faptul că n-am ripostat a dat-opeste cap, şi-a cerut scuze, dar mă înfuriasem, i-am spus să-şibage scuzele-n cur şi m-am îndepărtat cu capul sus. Atunci amvăzut-o pe Dolores prin apropiere, cu degetul mare ridicat în sus,semn că mă aproba.
Cum nu se apropia niciun bărbat, Dolores s-a băgat din nou învorbă. Dacă am înţeles bine ce spunea, trecuse pe-acolo în searadinainte o ziaristă româncă, se interesa de soarta femeilor ca noi,Dolores fusese singura care vorbise cu ea, de poliţie şi deziarişti e bine să te fereşti, mi se spusese de la început, şiunii, şi alţii aduc necazuri. N-aveam nicio treabă cu ei, amridicat din umeri. Iar ce făcuse Dolores era treaba ei.
S-ar putea să vină din nou, a spus Dolores, pare deşteaptă,vorbeşte-n toate limbile pământului, te ameţeşte, te vrăjeşte, nicinu ştii când te-apuci să-i povesteşti orice pentru că la început ţise făcuse milă de ea, nu-ţi venea să dai doi bani. Şi într-adevărziarista a apărut mai târziu, era o pirpirie ca mine, chiar maiscundă, cu părul şaten, o pierdeai uşor în mulţime. Sigur nu era ofemeie care să-ţi facă rău.
Mi-a întins mâna. "Mă cheamă Ileana Caragea, sunt ziaristă. Facun reportaj despre meseria voastră. Nu vreau să te păcălesc cunimic, vreau doar să aflu. Dacă vrei, îmi răspunzi la întrebări, nute obligă nimeni la nimic. Dăcă eşti de acord, mai târziu o să-mianunţ cameramanul să te filmeze. Acum stă în maşină, peste drum,aşteaptă un semn de-al meu. Nu fac nimic împotriva voinţei tale."Părea foarte cinstită toată treaba.
"Ce vrei să afli?", am întrebat-o, să mă lămuresc.
"Orice poţi să-mi spui, ştiu că n-o să-mi spui tot."
"Şi pentru cine filmezi?"
"Pentru Protv. Ştii televiziunea asta?" Mai ştiam câte ceva,erau ăia cu seriale americane, cu şiruri de morţi şi alte grozăviila ora 5 şi cu Dansezi pentru tine în fiecare vineri seara,când se făcea pustiu pe stradă.
"Adică o să mă dai la televiziunea asta a ta?"
"Doar dacă eşti de acord."
"Nu sunt de acord. Nu vreau să afle mama unde-am ajuns, nuprea-i pasă, dar nu vreau să creadă c-am făcut-o de căcat."
"Atunci n-o să apari. O să te filmez doar din spate. N-o să-ţidau nici numele, n-o să spun nici măcar de unde ai venit. Nicioraşul în care eşti acuma."
"Aşa mai merge", am zis, dar tot nu eram convinsă că fac bine. Darmă mânca limba să vorbesc cu ea. Nu i-am spus de unde sunt, nicicum am ajuns în Spania, dar am admis că sunt minoră şi nici măcarnu mi-am terminat şcoala. I-am vorbit de fratele meu, i-am povestitcum mergeam noi la film, cum voiam să văd lumea, cum nu mă obligănimeni la nimic acuma în Spania, doar strâng nişte bani, după careo să mă-ntorc acasă.
"Câţi bani strângi?", m-a întrebat.
I-am spus.
"Atât de puţin?", a întrebat şi părea într-adevăr uimită de sumacare mie mi se părea enormă.
"Ai un peşte?" Am tăcut, nu voiam să mai spun altceva. "Deci aiun peşte. Înseamnă că toţi banii rămân la el. Te-ai gândit ce-o săfaci mâine, dacă te lasă şi-o să vrei să te-ntorci acasă şi n-o săai cu ce?"
"N-o să mă lase. Mă iubeşte."
"Te iubeşte", a zis ea neîncrezătoare şi s-a uitat lung la minefără să mai spună ceva. Credeam că asta fusese totul. Dar şi-acontinuat întrebările: câte mai sunt ca mine, dacă le cunosc şibrusc m-am enervat.
"Uite, ştii ce? Gata, nu mai vreau să mai răspund. Şi dacă m-afilmat cameramanul tău, nu vreau să mă dai la televizor."
"Am înţeles, n-o să te dau. Dar pot spune ce-ai zis?"
"Treaba ta, oricum nu ţi-am spus cum mă cheamă."
Abia atunci, când a plecat, după ce şi-a vârât microfonul pecare scria Protv în geantă, mi-am dat seama că era pustiu în jurulmeu, toate fetele dispăruse, de parcă nu fuseseră acolo, doarDolores sprijinea un stâlp la vreo douăzeci de metri depărtare şifuma, privindu-mă.
Eram destul de intrigată de ce se-ntâmplase, vreo jumătate deoră am refuzat un client, p-ormă mi-am zis c-o să se supere Aurel,am mers cu doi la hotel în mai puţin de-o oră, p-ormă l-am sunat sămă ducă acasă, în maşină a vrut să i-o sug din nou, am făcut-o.
A doua zi mi-a fost rău şi nu puteam lucra, Paula m-aînţeles.
Astăzi e ziua în care Aurel mă duce la film. Dar nu m-a mai dusla film, mi-a spus c-o să fie o surpriză, o să văd locuri noi şi amplecat cu maşina lui nouă, habar n-am în ce direcţie, am trecutprin câteva sate, am mers o vreme pe autostradă, am părăsit-o,drumul urca şi începuseră munţii, văile erau acoperite de livezi demăslini, era minunat. I-am spus-o.
"Îţi place, prinţeso?"
"Nici nu ştii cât de mult!"
"O să-ţi placă şi mai mult!"
A oprit pe un drum pietruit, departe de orice aşezare, lângănişte ruine foarte vechi, ziduri groase de piatră năpădite de iarbăprin care sigur se ascundeau şerpi. I-am spus-o. A râs. Ne-amaşezat pe un zid şi-am privit amândoi până-n zare, era atât defrumos că mi-au dat lacrimile. Îmi spunea ce e în fiecare loc, măsimţeam importantă, iubitul meu m-a adus până aici să-mi arate şisă mă-nveţe, ştia o groază de lucruri. Nici nu mi-am dat seama cândîncepuse să vorbească despre altceva.
"De ce mă trădezi, prinţeso? Ţi-am spus să ai încredere în mineşi te-am lăsat să faci ce vrei şi tu mă trădezi."
M-am uitat speriată la el, nu-nţelegeam nimic.
"Ai stat de vorbă cu o ziaristă alaltă seară..."
"Asta era. Dar n-am vorbit despre tine!"
"N-are importanţă. Nu trebuia să vorbeşti despre nimic! Ţi-amspus să te fereşti de poliţişti şi de ziarişti."
"N-am vorbit despre noi! Vrea să facă un reportaj..."
"Un reportaj..."
"Da. Despre lumea de-aici."
"În care-o să apari şi tu..."
"N-o să apar, nu i-am dat voie!"
"Nu i-ai dat voie! Şi crezi că-i pasă că nu i-ai tu voie..."
"Aşa mi-a promis."
"De ce-ai fost proastă? Aveai tot ce-ţi doreai!"
"Ce vrei să spui?"
"Aveai tot ce-ţi doreai. Ai dat cu piciorul."
"Te rog, crede-mă, n-am vorbit despre tine, nici despre noi,n-am dat niciun nume..."
"Termină."
"Îţi jur!"
"Ţi-am zis să termini! Mai priveşte o dată în jur, cât mai aitimp..."
M-am speriat, am vrut să mă ridic, dar atunci m-a lovit cu opiatră sau cu ceva foarte tare în moalele capului, am leşinat.Probabil m-a târât de pe zidul pe care şezusem la marginearuinelor, era vreo râpă pe-aproape, în ea m-a prăvălit. M-am lovitde copacii înalţi, oi fi căzut printre ei, cine ştie câte coastemi-oi fi rupt, sângerez, leşin, îmi revin, leşin din nou. Nu mă potridica, de-abia mă mişc, mă doare foarte tare capu-ăsta-al meuprost. Cu degetele mâinii stângi îmi pipăi buzunarul în care ţinîntotdeauna buletinul, nu e, dacă o să mă găsească vreodată carevan-o să ştie cine sunt. Dar n-o să mă găsească nimeni. Niciodată.
Fragment din romanul în pregătire la Editura Cartearomânească
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
