Colocviul Tinerilor Scriitori, organizat de catre Uniunea Scriitorilor din fonduri obtinute prin concurs de la Administratia Fondului Cultural National, a adunat intre 5 si 6 mai la Bucuresti in jur de 50 de tineri condeieri din toata tara. A fost prima data dupa ''90 cand s-a organizat o manifestare care sa-i priveasca special pe scriitorii tineri din Romania, fie ei poeti, prozatori, dramaturgi, critici sau eseisti.
Asteptata cu interes si privita deopotriva cu speranta, curiozitate, reticenta sau contestare, intrunirea a reusit sa starneasca apele cu mult inainte de deschidere. Pentru unii o onoare sa fie invitati la discutii in sediul celei mai prestigioase uniuni a breslei scriitoricesti, pentru altii o ofensa sa participe la o manifestare in curtea "dinozaurilor" sau "fanariotilor" din Casa Sadoveanu, Colocviul avea sa starneasca pareri pro si contra. Cele mai agresive au culminat cu doua materiale publicistice: unul aparut pe o adresa de Internet destul de frecventata de autorii tineri (actualmente desfiintata), care, intr-un limbaj violent, ce se voia doar o marca a originalitatii si nonconformismului tineresc, au infierat aceasta manifestare inca dinainte de a se fi derulat. Iar cel de-al doilea, preluand datele primului, a aparut ca investigatie proprie intr-un ziar de mare tiraj. La acestea s-a adaugat si o emisiune culturala de televiziune in care au fost invitati oameni de litere de pe ambele baricade, unii sustinand ca e bine ca intai sa vedem ce se intampla si apoi sa contestam un eveniment, altii spunand ca refuza sa participe din principiu. Pe scurt: inainte de a se fi scurs macar o ora din aceasta manifestare, contestatarii amendau vehement ideea in sine de a merge la Colocviu pe motiv ca e organizat de Uniunea Scriitorilor din Romania. Altii, cei care au venit, asteptau sa se cunoasca intre ei, sa-l vada pe Nicolae Manolescu, sa intre in sediul Uniunii ca sa cunoasca alti oameni de litere, sa participe la seminariile Colocviului. Sa se priveasca de aproape si sa se simta importanti si luati in seama. Si nu spun asta ca pe o ironie, ba chiar, consultandu-le fisele, mi-am dat seama ca foarte multi au studii aprofundate, masterate, doctorate in stiinte umaniste la cele mai prestigioase universitati din tara sau strainatate, au publicat deja, au luat premii, lucreaza ca profesori sau jurnalisti. Asadar nu faptul ca intra in sediul Uniunii si sunt tratati ca scriitori cu acte in regula i-ar fi impresionat neaparat, cat faptul ca se vor confrunta cu ceilalti, ca pentru prima data sunt considerati cu adevarat apartinatori mai tineri ai breslei scriitoricesti, si asta la varsta la care au cea mai mare nevoie de confirmari. Iar faptul ca au venit e dovada clara ca au vrut s-o faca.
Nu statusera niciodata fata-n fata pana acum. In lumea virtuala a cafenelelor literare sau pe la cenacluri se mai intalnisera unii cu altii si mai dadusera ochii cu colegii de condei sau cu critica in spatiul conventional al revistelor literare.
Scriitorii tineri ajunsi la acest Colocviu organizat pentru ei, o ceata cat doua grupe de studenti din ani terminali, s-au intalnit pentru prima data cu ei insisi. Imaginea lor de tineri contestatari vesnic pusi pe artag acreditata prin Capitala s-a estompat complet in rosul aristocrat al Salii Oglinzilor de la Uniunea Scriitorilor si mi-au parut mai degraba timizi si bine crescuti. Imaginea lor "in oglinda" din Sala Oglinzilor speram sa le fi aratat fata la care viseaza: de tineri talentati. Daca se poate si toleranti, cititi, eleganti, cu atat mai bine pentru ei.
Dinozauri mai vechi si mai noi
Pana la urma, vestita lista a invitatilor, si ea contestata (pentru ca din diverse motive - unele tinand de organizare, altele de soarta pur si simplu, oamenii invitati nu erau in Capitala sau nu puteau veni in perioada respectiva - existau si absente notabile), a devenit mai informala, la Colocviu au avut acces toti cei care au vrut cu adevarat sa vina. Nu puteau participa la premii, dar puteau ramane la dezbateri si lecturi. Pentru cei care au venit din tara lucrurile se complicau insa: lor le trebuiau cazare, mese asigurate, persoana de contact pentru orice problema. De acestea, adica si de acestea s-a ocupat poetul Dan Mircea Cipariu, presedintele sectiei de Poezie a Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti, cel care a si castigat proiectul in sine pentru a organiza impreuna cu Uniunea acest Colocviu. De la "mi-am pierdut rezervarea la hotel", pana la "eu nu am mancat felul doi la pranz", mai in gluma, mai in serios, toate s-au spart in capul lui, astfel ca in prima zi pe seara era in pragul congestiei si alerga de colo colo ca nauc, de parca tot mai uitase cate ceva.
Toata tensiunea banuita, ascunsa s-a risipit brusc la deschiderea Colocviului, atunci cand Nicolae Manolescu, presedintele Uniunii, a spus in finalul unui discurs tolerant si plin de umor, cinic, dar elegant: "Am o singura multumire. Si voi veti ajunge ca noi!". Aluzie la acuzele de "dinozauri batrani" ce s-au adus membrilor institutiei pe care o conduce. Pe scurt, discursul lui Manolescu a fost cam asa: daca Uniunea va ignora (pe voi, scriitorii tineri) nu e bine, daca va considera, iata, importanti, iar nu e bine, dar daca vorbim pe la spate e cel mai rau. Ne-am intalnit ca sa discutam toate astea. Asa e bine?
Apoi i-a premiat. Fondurile acestui Colocviu au rezervat 100 de milioane de lei vechi pentru proiecte literare. Din 19 proiecte propuse, pe membrii juriului (Daniel Cristea-Enache, Constantin Stan si Horia Garbea) i-au convins patru: "O istorie alternativa a literaturii romane in benzi desenate" de Razvan Bica, Luca Dinulescu si Dragos Schenkel (Bucuresti), "Orice", un volum de poeme de Sorin Ghergut (Bucuresti), "Papusile din patul tau", un roman propus de poeta Livia Rosca (Bucuresti) si "Literatura criticilor" de Antonio Patras (Iasi).
Maratonul, varianta scurta
Cu siguranta, cea mai frumoasa si mai gustata parte a acestei intalniri a fost ceea ce fusese anuntat drept "Maratonul lecturilor", o noapte intreaga rezervata productiilor literare ale participantilor.
Inainte de start, au emotii: se fataie de colo-colo, fumeaza, fac cunostinta, unii de-abia acum au ajuns, il cauta pe Cipariu. Se uita interesati unii la altii, vorbesc la telefon, am un mic soc n-am mai auzit de mult vorba "ardelineasca", nici "moldovineasca". Pe un cap de masa, Dragos Schenkel, un premiant, da de baut niste sampanie din pahare de plastic, ii spun ca a cheltuit banii inutil, in fond e un premiu! "Ah, nu, sampania e pentru ca m-am insurat" si concluzioneaza: "Am avut un an greu!". O pune apoi deoparte, trebuie sa-i pastreze si prietenului Luca Dinulescu. Facem cunostinta de-a valma toti cu toti, incepe maratonul!
I-am ascultat cu interes, de la primul pana la ultimul. Ii "introduce" pe rand un poet de varsta lor: Claudiu Komartin. E clipa lor de glorie, o exploateaza cum pot: cu emotii, cu punere in scena, cu circul de rigoare, in mare parte destul de simpatic. Se asigura ca microfonul merge, ca CD-ul de inregistrare al unei colege de la Radio e gol-golut ca sa poata capta fiecare respiratie a lor pentru posteritate, ca nu le e sete, in general ca sunt pregatiti sa inceapa. Fetelor le tremura foaia in mana, baietii se dau seriosi si duri, dar unii uita sa se mai aseze pe scaun, de emotie, citesc din picioare. Simpatizat si cu mare priza la publicul care-l cunoaste, foarte tanarul, dar "veteran" al premiilor si confruntarilor directe, Constantin Virgil Banescu (zis Bobita) isi lungeste cat poate intrarea in scena si decreteaza rar si apasat: "Eu nu citesc daca nu vin si cei de pe hol. Toti!". Stie ca are un text bun. Vrea sa ne vada reactia. Citeste poemul "Ziua in care mor": "La 23 de ani de viata/ nu mai am ce sa scriu/ pana mor/ si e viata azi/ e soare peste foc/ e gura mea deschisa in fata mortii gurii mele/ e tot ce-as mai scrie/ daca as mai avea ce sa scriu pana mor/ e pielea cea mai intinsa a zilei/ e ziua in care mor/ ziua in care mor e inca o zi de viata". Mai citeste ceva: "Ea e Haela": "Acum stiu/ N-as scrie daca as fi fericit". Am ascultat texte bune: pe langa Banescu, Stefan Manasia, Tudor Cretu, Robert Serban, Miruna Vlada, Sorin Ghergut, Augustin Cupsa, Mihai Vieru, dar si texte proaste. Cu versuri de genul "In fond, n-am vrut decat sa fiu fericita..." nu se trece de stadiul jurnalelor sau oracolelor de liceu. Il intreb pe Costi Rogozanu ce sanse le da. "Am auzit texte foarte bune si texte foarte proaste, ca la orice intrunire de acest gen. Surpriza este ca am ascultat texte foarte bune de la oameni de care nu auzisem deloc!", spune el.
Rupti de oboseala, asteptand sa se destinda in sfarsit, totul a fost condensat spre final, astfel ca pe la 12 noaptea "maratonul" lecturii si cel al unei zile cu ore lungi de mers cu trenul, cazarea la hotel, participarea la deschidere, primirea premiilor, masa la restaurant, lectura din propriile texte, se cam terminase. In principiu. Acel principiu care spune ca distractia nu te oboseste niciodata. Astfel ca dupa ce s-au mai drogat un pic cu cafea si apa minerala, au luat-o de la capat, fara moderatori. Au dansat, s-au distrat au citit din nou pe sarite pana la 4 dimineata.
Nu stiu daca apartin unei generatii literare, nu stiu nici daca au sentimentul apartenentei la o generatie, dar un lucru e sigur: in seara cu pricina, s-au simtit bine in pielea lor. In ce priveste un eventual program teoretic, tot Rogozanu spune: "N-as zice ca au ceva in comun. In primul rand, scriitorii de azi nu se mai formeaza ca cei de acum 30 de ani, de exemplu. Daca inainte era o obsesie sa facem literatura din literatura, acum se face literatura din cu totul altceva: din ce vezi la televizor, din ce muzica asculti, din ce filme vezi. Am auzit multe referinte din cultura populara. Si sunt literatura!"
Afara incepuse ploaia, pana la urma orice pretext e bun pentru a mai ramane un pic impreuna, mi-am spus, privindu-i cum nu se dadeau dusi. Numai ca ei nu stiau ca ploua.
Teorie si... critica
Zecile de articole de presa aparute pana la acest eveniment n-au reusit sa lamureasca problema care iscase marul discordiei intre critica si scriitori, intre scriitori si scriitori, intre condeieri mai tineri si mai varstnici: avem sau nu o generatie noua in literatura? Si daca da, cum se cheama, cum ii vom spune, ce elemente o coaguleaza si ce elemente o definesc? Exista asadar o "constiinta de sine"? - sintagma care a dat titlul acestui Colocviu, dar a fost ironizata din pricina constructiei sale considerate "obosita". Intors pe toate fetele, subiectul a iscat poate cele mai aprinse discutii in cea de-a doua zi a intrunirii de la Uniune, ziua in care criticul Daniel Cristea-Enache si prozatorul Constantin Stan au moderat un fel de seminar lejer pe aceasta tema. Tinerii scriitori prezenti, fie ei critici, poeti sau prozatori, au polemizat intre ei sau cu "clasicii" in jurul acestui subiect si al altora conexe: chestiuni care tineau de teoria literaturii (e bine ca in cronica unei carti, critica sa lase autonomia esteticului deoparte?) sau de pragmatica mult mai dureroasa pentru ei - tiraje, "rating", posibilitati de afirmare. Ca un veritabil profesor ce se afla, criticul Daniel Cristea-Enache a incercat sa se tina de agenda discutiilor, dar acestea au sarit la alte si alte teme care cadeau unele in altele, cu o teribila febrilitate.
Au fost aduse in discutie grupurile si grupuletele literare, unii fiind de acord ca ele exista, altii negandu-le, "fracturistii" lui Marius Ianus, pe care Luminita Marcu ii contesta, Daniel Cristea-Enache ii recunoaste ca nucleu de literatura, ba chiar le gaseste elemente caracteristice: "Pentru acesti tineri poeti, literatura nu mai este un set de conventii, nu mai este ceva care se face, se scrie, e ceva care se traieste si se asuma; ei traiesc in aceasta poezie. De asemenea, biografismul, experientele lor personale, cele mai intime chiar, sunt topite si oferite cititorului. In fine, au o anumita violenta demistificatoare, caracteristica si poetilor din generatia A?beatA?, sunt niste protestatari, anarhisti, anticonformisti, contesta totul si ajung pana la urma sa se conteste chiar pe ei insisi". Profesorul Marin Mincu e in spatele meu si se abtine de la orice fel de comentariu, in schimb noteaza tot.
Un alt moment de varf teoretic si de galceava critica este cel deschis de Tudor Cretu, care spune ca este profund indignat de faptul ca generatia tanara de scriitori sau aspiranti la o cariera de litere este teribil de necitita. Ca a intalnit studenti la Litere care nu auzisera de poetul Virgil Mazilescu si ca nici nu considerau o mare nenorocire acest lucru. Montata cu diverse prejudecati, am crezut ca acesta va fi momentul ruperii, al scaparii fraielor discutiei, mai pe romaneste spus, al luarii de par, insa chiar daca spiritele se incinsesera, acest lucru nu s-a intamplat. Ba dimpotriva. In loc de limbaj indoielnic si de patimi, am ascultat argumente moderne de la multi dintre scriitori, grupurile venite din tara - de la Iasi, Timisoara, Cluj, Craiova - dand dovada in discutii de toleranta si umor. Nu stiu daca ardelenii sunt "fruncea", dar m-au convins ca avem tineri extraordinar de cultivati. Am retinut interventiile aceluiasi Tudor Cretu, ale Cristinei Cheveresan de la Timisoara, ale lui Marius Chivu si Andrei Terian. Marius Chivu chiar destinde complet atmosfera povestind o intamplare plina de talc si de umor negru de la el de la catedra. Banuind ca studentii nu prea citesc, ii trece prin cap un truc: incepe sa le dicteze unor grupe de anul IV lent si apasat ceva de genul - "Cunoasteti tetralogia lui Mircea Nedelciu: A?Zmeura de campie, afina de deal, fraguta de munte...A?". Apoi face o pauza. Nici un efect, studentii scriau aplecati peste foi, intr-o liniste deplina, "tetralogia" lui Nedelciu. Nici o tresarire.
Cred ca e un moment in viata fiecarui profesor cand simte ca vorbeste peretilor. Despre cat are de-a face acest lucru cu talentul literar, imi explica Daniel Cristea-Enache: "Talentul nu are a face cu cat citesti. Conteaza foarte mult formula poetica in care te inscrii: cand vrei sa scrii un roman in cheie livresca, cu referinte culturale, ar fi jenant ca tu sa nu stapanesti domeniul. Este si diferenta dintre poezia lui Mircea Dinescu (in care talentul este singurul important, cultura nu conteaza in alchimia ei) si cea a lui Mircea Ivanescu sau Leonid Dimov".
Nici acest reportaj si nici Colocviul in sine nu vor desparti definitiv apele in ce priveste adunarea acestor scriitori intr-o "generatie" cu "constiinta de sine", dar nu acesta a fost scopul. Important era ca ei sa se afle fata in fata si tot fata in fata sa-si expuna argumentele si sa se auda citind. Este concluzia unanima la care au ajuns si cei de fata, moderatorii, organizatorii si invitatii. Luminita Marcu recunoaste sincer: "M-am inselat. Am crezut ca va fi altceva si n-a fost. Sunt cu adevarat placut surprinsa".
Au plecat la gara cam pe fuga, infulecand in graba "parjoalele" lui Suciu - specialitatea casei - de la cantina Muzeului Literaturii Romane, cu promisiunea ca vor mai veni, daca Bucurestiul ii va mai invita; iar daca nu, poate se va ivi dintre ei un alt Cipariu care sa faca rost de bani pentru intalniri de acest gen.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
