Ana-Daria Ionescu Haidău
Stâlpii cerului
Troiţe din Gorj
Editura Măiastra
Anul trecut, de sărbătoarea Rusaliilor, gorjeanca Ana-Daria Ionescu Haidău a expus la Orşova, un număr de fotografii ,,Altar spre cer – Troiţe din Gorj”, într-un cadru inedit, în biserica ,,Sfântul Nicolae”. Anterior apăruse la o editură din Tg. Jiu albumul ,,Stâlpii cerului – Troiţe din Gorj”. Autoarea este profesoară şi doctorandă.
Din punct de vedere etimologic – spune autoarea – cuvântul „troiţă”, provine din slavul „trojka”, ceea ce duce cu gândul la monumentul creştin, arhetroiţă, a cărei imagine privită cu evlavie de către strămoşii noştri i-ar fi influenţat pe slavii care-i priveau închinându-se să o asocieze cu Sfânta Treime. Sfinţirea unei troiţe este un moment important în viaţa comunităţii. De obicei, sfinţirile se oficiază la ora prânzului, sâmbăta, duminica sau într-o zi de sărbătoare, de preotul satului sau de un sobor de preoţi. În momentul sfinţirii are loc stabilirea hramului troiţei, ales de ctitor, care se sărbătoreşte anual. Potrivit credinţei populare, troiţele, aceste forme arhitectonice ale artei ţărăneşti erau amplasate la intersecţiile drumurilor plecând de la credinţa creştină că răscrucea reprezintă un loc slab, bântuit de spirite rele, care ar putea să-i producă omului tot felul de neplăceri. Motivele decorative ale troiţelor sunt în mare majoritate geometrice, manifestându-se mai mult conservatorism decât în cazul elementelor de sculptură ce aveau drept scop decorarea monumentelor. Se înregistrează totuşi un caracter evolutiv al acestei decoraţii, aproape paralel cu evoluţia motivelor decorative ale ancadramentelor, coloanelor. Pe faţa principală a crucii se află un chenar decorativ care vine să sublinieze forma. Cele mai răspândite motive sunt: frânghia, bagheta, motive geometrice de inspiraţie „Dealu” şi, mai rar, pentru epoca mai nouă, denticuli. Troiţa a avut atât rol social-religios, cât şi un rol utilitar.
Ana-Daria Ionescu Haidău îl citează în sprijin şi pe Nicolae Iorga: ,,Cât privesc troiţele, ele sunt ctitorii ieftine ale unor credincioşi care nu aveau mijloace de a-şi arăta credinţa prin durarea unei biserici. La obârşie, însă, cred că au fost altceva. Pe timpurile mai vechi decât domniile noastre, până şi bisericile de lemn erau foarte rare. Atunci, în jurul unei astfel de cruci, se făcea toată slujba; ea înlocuia biserica, o rezuma în ce avea mai caracteristic.”
Troiţele, prin urmare, sunt definite ca fiind cruci din lemn sau piatră, împodobite cu diferite inscripţii, sculpturi, icoane nelegate de crucea propriu zisă. În diferite zone, aceste cruci sunt adăpostite într-o construcţie închisă din lemn sau piatră prevăzută cu o fereastră (uşă) de vizitare. Troiţele apar odată cu creştinătatea poporului român în spaţiul românesc.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
