Liliana Lazar s-a născut în România, dar viaţa a dus-o în altă ţară şi altă limbă, trăieşte în sudul Franţei şi debutul ca romancieră i-a adus zece premii, dintre care cel mai important - premiul Francofoniei, elogii în toată presa literară, începând cu prezentarea făcută de recentul nobelizat Le Clézio. Comparaţiile au curs în cascadă: Georges Sand, Jean Giono, Jim Harrison, John Steinbeck şi mai ales Dostoievski.
"Pământul oamenilor liberi"* (în original "Terre des affranchis"), a apărut în 2009, la noi abia în 2012, traducerea lui Doru Mareş transpune în limba română o scriitură plină de poezie, ce aminteşte de Mihail Sadoveanu. Şi lumea înfăţişată are tentă sadoveniană: un sat moldovenesc, Slobozia, cu pădurea şi lacul străvechi, cu biserica şi preotul înţelept, vieţi aspre şi taine apăsătoare.
Liliana Lazar a adus în proza franceză un suflu proaspăt, puternic, îmbibat de miresmele şi sonorităţile unei lumi depărtate, vag cunoscute. Acţiunea romanului urmăreşte destinul lui Vlad Luca şi al familiei lui: un tată abrutizat de băutură care îşi terorizează soţia, fiul şi fiica, îşi găseşte sfârşitul în lacul "Groapa cu lei", ademenit fiind de propriul fiu, iar apele par bucuroase să-i primească trupul.
Vlad Luca înfăptuieşte prima crimă, un paricid, iar mama şi sora lui Eugenia îl ascund în podul casei. Va ucide iarăşi, fără să fie vreodată prins, şi fiecare crimă se petrece aproape de lacul ce pare să-i vină în ajutor când se află în pericol, îl ocroteşte şi-l ascunde. Crima o ştie doar preotul satului, care găseşte o cale de ispăşire pentru păcătos: să copieze cărţi bisericeşti despre vieţile sfinţilor, interzise de regimul comunist.
Romanul alunecă de la magia naturii la teroarea istoriei: ticăloşiile mici şi mari din timpul dictaturii comuniste, delaţiuni şi abuzuri, refugiul găsit de oameni în credinţă, tortura din spitalele psihiatrice, căile de salvare individuală, turnura neaşteptată a întâmplărilor după 1989. Personajele secundare populează fresca unei lumi damnate: poliţistul şi torţionarul, preotul şi ascetul, politicianul şi editorul.
Ca prim roman, "Pământul oamenilor liberi", cucereşte prin multe îndrăzneli asumate de scriitoare. Liliana Lazar scrie despre lumea românească pe care o cunoaşte cel mai bine, dar insolită pentru publicul francez. Autoarea alege, în mod inteligent, formula de thriller răsturnat, căci nu scenariul detectivistic interesează, ci psihologia criminalului şi evoluţia lui, ce se îndreaptă întâi spre penitenţă, apoi spre impostură şi iar spre o nouă penitenţă salvatoare.
Romanul are şi substrat politic, dezvăluie ororile unui regim, dar fără ostentaţie şi tezism. Din asemenea perspectivă, este una dintre cele mai convingătoare ficţiuni despre lumea românească în anii comunismului. Poate cititorii francezi, trăitori într-o democraţie bine aşezată de peste două secole, vor înţelege ce înseamnă totalitarismul în vieţile oamenilor şi ce fractură produce acesta; vor intui, de aemenea, şi România profundă, supravieţuind prin satele mici, prin oamenii care-şi duc viaţa după ritmuri arhaice.
Originalitatea cărţii vine dinspre scenariul fantastic şi miza de psihologie abisală. Liliana Lazăr a construit un roman al misterului: lacul "Groapa cu lei" îi atrage şi-i înspăimântă pe oameni, iar eroul contopeşte două arhetipuri: criminalul în serie şi inocentul împins să ucidă ca să se apere - fie de agresiunea fizică a tatălui, fie de batjocura unei fete. "Boul mut" trăieşte clipe de purificare în munca de copist al cărţilor sfinte, acceptă şi impostura odioasă de autor al unui jurnal scris de un penitent autentic, Daniel cel pripăşit pe malul aceluiaşi lac.
Nu lipsesc inserţii livreşti: cărţile sfinţilor (cu unul dintre ei se şi identifică Vlad Luca) şi jurnalul unui om sfâşiat de propriile fapte, încercând să-şi salveze sufletul prin sacrificiu. Roman puternic, stratificat şi complex, "Pământul oamenilor liberi" descrie perioada cea mai întunecată, urmată de anii cei mai tulburi din istoria recentă a României.
*) Liliana Lazar, Pământul oamenilor liberi, traducere din limba franceză de Doru Mareş, Editura Trei, 2012, 208 pag.