Ucideţi generalul, Editura Tritonic, "al patrulea roman din seria Stelian Munteanu", nu este un titlu care să indice o lectură bogată în sugestii. Mai degrabă pare a fi un thriller cu elemente paratextuale menite să agaţe cititorul comod şi ahtiat de senzaţii pe care nu le poate încerca în direct.
Şi totuşi, dacă trecem peste prejudecăţile elitiste, o să descoperim un roman viu, cosmopolit, cu detalii relevante, nu mai multe decât face trebuinţă. Şi mai ales nu o să întâlnim narcisismul auctorial şi narativ specific scriitorilor "serioşi", care au reuşit să plictisească cititorii în aşa măsură încât au devenit telespectatori. Cred că cel mai mult m-a atras faptul că nu povestea contează în sine, ci senzaţiile, impresiile, amintirile şi observarea atentă a realităţii. Fiecare cuvânt are un rol bine precizat, iar cititorul are şansa să-şi închipuie aspecte colaterale, fără să i se pretindă cunoştinţe de istoria literaturii, aşa cum e meteahna multora. Până la urmă, este un roman onest, fără pretenţii de literatură experimentală, scris de cineva care cunoaşte bine viaţa. Să nu aveţi impresia că romanul onest, bine întocmit, este faptă uşoară! Eventual bate la ochi ca un editor să primească tot felul de misiuni misterioase prin lume şi, colac peste pupăză, să ajungă ucigaş plătit. Deci verosimilitatea nu se simte la ea acasă! Însă dacă ţinem seama că este vorba despre un thriller, ne putem dispensa de jena aceasta.
Acţiunea debutează în Viena anului 2010 cu un bărbat trezit de farurile unei maşini şi nefericit, deşi în pat cu o femeie frumoasă: "Mi-e poftă de ea şi mi-e poftă de-o fugă departe... Cred că mi-e poftă să fug de mine şi de amintirile mele... De cele trrecute şi mai ales de cele viitoare...Mi-este frică de aminitirile ce vor urma". Deci ucigaşul nu este un cool musculos, ci un om cu conştiinţă acută şi care înainte de a-l executa pe generalul Gheorghe Simionescu îşi acordă răgazul lecturii cărţii acestuia, Revoluţia mea. 516 pagini format mare!! Dar oare îl execută? Ei, aici e treabă complicată, pentru că editorul stă cu degetul pe trăgaci şi se lasă purtat de beţia amintirilor. Dacă mergem pe firul lor, vom afla unde şi cum s-au cunoscut potenţiala victimă şi potenţialul criminal. Eu nu o să merg pe firul cu pricina, ci mai în zigzag, aşa. De pildă, aflu că execuţia o să aducă banii necesari pentru plata datoriilor la fisc şi pentru... lansarea unei cărţi. Vezi bine, tot se plânge scriitorul român că nu are bani pentru întreprinderea artistică - păi, dacă nu citeşte decât tomuri autoreferenţiale şi intertextuale? De unde să-i vină idei de business?
Şi mai mult mi-a plăcut capitolul 2, Bucureşti-Buzău, septembrie 1985. Ei uite habar n-aveam că armata şi-a testat TAB-urile în parcul Titan. Sau că prin anii '70 preşedintele Nixon a dat şi el un tur prin Titan. De acum o să am impresia că mă dau cu rolele printr-un muzeu al istoriei recente...
Tot aici aflăm profilul intelectual al viitorului killer profesionist. Mai întâi se apucă de tir sportiv, pentru că ce ţi-e scris, în frunte ţi-e pus! Apoi, licean fiind, citeşte pe rupte, dar se încăpăţânează să înveţe şi desenul tehnic. Ceea ce o să-l ajute în armată, când va scăpa de instrucţia bibănească pentru a desena componente de armament.
Onestitatea romanului nu înseamnă povestire şnur în avalanşă de evenimente. Flash-back-urile, retrăirea istoriei personale şi a celei naţionale secţionează constant demarajele prezentului. Este o tehnică modernistă ce conferă dimensiuni infinite prezentului. Noroc că modalitatea de narare pune accentul pe precizie şi ritm susţinut. Mai importante sunt observaţiile colaterale acţiunii, decât povestirea propriu-zisă (bănuiesc că am mai remarcat asta). De exemplu, şi eu îmi ridicam o nedumerire similară acum vreun an: "Urlă frânele şi claxoanele...Nimic nou. Criza n-a ucis automobiliştii".
Fierăstrăul naraţiunii evită riscul permanent al istorisirii liniare: plictiseala! Iar schimbările de topos şi cronos sunt curajoase: de la Viena la Buzău, totul învârtindu-se pe o circumferinţă de 30 de ani în jurul Revoluţiei din '89. Chiar dacă intenţia autorului este aceea de a explica devenirea eroului principal, ni se permite constant să ne bucurăm de decoruri şi de figuranţi. În armată, dormitorul soldaţilor pare un bâlci medieval: "colegii mei trăgeau vânturi şi le dădeau foc cu spray-urile deodorante. Se chemau aruncătoare de flăcări. Şi câştiga cine avea flacăra mai lungă. Singura problemă era cum să o măsori". Tot la capitolul detalii pitoreşti pot intra datele tehnice ale instrumentului profesional cu care editorul debutează în al doilea job: "Steyr-Mannlicher SSG 08 sniper rifle with stock folded/Caliber(s) 7.62x51mm NATO (.308 Win)/Operation Bolt Action, Rotating bolt/Barrel 600 mm (23.6")/Length 1182 mm (46.5")/960 mm (36.8") folded/Weight, empty,w/o scpe 5.7 kg (12.5 lbs)/Feed Mechanism box magazine, 10 (7.62 NATO)/Made in Austria by Steyr AG". Că tot ne sfătuia preşedintele Băse să ne luăm un al doilea job. Cred că o normă suplimentară ca lunetist le-ar prinde bine mai tuturor scriitorilor. Ar contribui la superioara implicare a artei lor...
Dialogurile vii, exacte şi adesea cu replici ironice asigură şi ele autenticitatea thrillerului care, în atari condiţii, poate funcţiona ca un roman de calitate. Pasă-mi-te, există un palier înalt al literaturii de aventuri cu specializare criminologică. Ceea ce dovedeşte că suspansul nu este un ingredient ieftin şi deloc uşor de creat/ menţinut. Or, calitatea de roman solicită perspicacitate şi ceva cultură din partea cititorului. Fără de care cerinţe nici entertainmentul nu are vreun gust.
Altminteri, Ucideţi generalul poate fi interpretat şi ca un titlu subversiv, instigator la snopirea romanului de analiză, psihologic şi eseistic, care se mişcă greoi, precum tancurile ruseşti la Revoluţia din '89.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
