Ziarul de Duminică

Verile la Neptun. În văzduh (I)/ de Grete Tartler

Pietre sculptate de Stelian Tăbăraş

Verile la Neptun. În văzduh (I)

30.03.2011, 23:19 79

Eram noi trei - Stelian, Grete şi Ana-Stanca - ridicaţi sus,deasupra grijilor, în globul cu ozon al vacanţei. Începând cu 1979,an de an porneam în fiecare vară la Neptun, cu noaptea în cap: cumadică "cu noaptea în cap?" se minuna Ana-Stanca la cei câţiva aniai ei, închipuindu-şi caput noctisca pe o aşezare în sau pecapetele noastre. Împingeam toţi trei la noapte cu căpăţânile ca laun capac de oală, până îl dădeam la o parte şi săream drept pemalul mării. Două săptămâni în care nu umblam la vânat (demâncare), nu spălam vase, nu tu grădiniţă sau şcoală, nu vioară şipian, tata "nu mergea la servici/ să latre dupăpisici" ("de ce te duci, tată, la deservici?"),mama "nu scria maqama" sau"mu'llaqate tocate"; aveam timp să râdem şi sănăscocim tot felul de năzbâtii. Şi în fiecare vară ne regăseam cuaceiaşi prieteni, de care parcă ieri ne despărţiserăm.

Locuiam la parter, în camera 14, pe colţ, de unde săreamdirect în iarba ţepoasă şi plină de urzici să coborâm lamare, scurtând drumul. Ana-Stanca, la doi ani, contempla primele eipietricele adunate de pe plajă (pe care Stelian le cioplea într-unstil... asirian), văzând în ele esenţa zborului: "CaSpatz!" (ca vrabia!) şi cei doibrăduţi din faţa balconului, încă mici de tot pe atunci: "nişteurechi lungi care ies din pământ". Lipsiţi de orice respectdendrolatric, întindeam prosoapele să se usuce pe "acele urechi".Acolo, printre borcane cu peşti cât gămălia, brotaci, furnici cuaripi transparente - unde le e erau verighetele? - câini şi pisicipripăşiţi de pe terasă, lubeniţe cu bot, pui de găină sau papagalicăraţi de acasă făceam îndelungi "ore de vorbit", găsind răspunsurila orice întrebare: "Ce zice cuţu vagabond?" "Sunt liber, înfond!"

Acolo se adunau după masa copiii chirăind şidistrugând orice speranţă a celor care ar fi vrut să moţăie. Uneorinăscoceau adevărate piese de teatru sau ritualuri complicate,precum "înmormântarea şoricelului" - un şoricel care o speriase demoarte pe Daniela Crăsnaru, în camera 13 de alături, şi pe care ungrup înarmat cu mături, mopuri şi... tomuri aruncate în toatedirecţiile nu reuşise să-l căpăcească. Fiara n-a fost învinsă nicidupă câteva zile, deşi se pusese o capcană cu somnifer învelit încaşcaval obţinut de la Ileana Vulpescu, deşi venise special de laBucureşti, să-şi apere domniţele - pe Daniela şi Alexandra - însuşivestitul folkist Dragomir, soţul Danielei (drept care Stelian îisaluta maramureşeneşte dimineaţa peste balustrada balconului:"Aseară-am dormit cu tipul/ şi mi-o ros şoarecii slipul"). Povestealuase proporţii de lupte lui Hercules. Până la urmă intrusul a fosttotuşi găsit "mort de inaniţie/ dar cu... repartiţie" (căci, ehei,nu era simplu să obţii o repartiţie la Paltinul B. pe atunci!).

Ce epopei au mai compus copiii, ce i-au cântat prohodul,ce i-au slăvit iscusinţa şi faptele de glorie! Soţia luiNicolae Stoie de la Braşov, o cunoscută graficiană, chiar a desenatun serial despre şoricei (din care Ozana Cucu-Oancea, care pune lacale o monografie a Casei Scriitorilor de la Neptun si datorităcăreia am scris aceste amintiri, va publica măcar o "capcană".Desigur, nu capcana economică şi adaptată lipsei de mâncarecomuniste pe care o descria un banc al epocii, anume o lamă de ras:Vine şoricelul, pune gâtul pe lamă, şi se tot uită ba la stânga -"unde e nuca?", ba la dreapta - "unde e măslina?").

La 12 fix ieşea Octavian Paler (a cărui maşină descris ţăcănea nonstop din zori), îşi lăsa ceasul pe colţulbalconului nostru (noi ne întorceam devreme, de grija"ultra-Violetelor Zamfirescu") şi se ducea să înoate. La ora unu seîntorcea, îşi lua ceasul şi ne găsea pe toţi, cu odraslele spălate,gata de masă. Dar înainte de masă apăreau... pescarii (câţiva binedotaţi autori - între care au fost o vreme şi Mircea Dinescu şimult invidiatul pentru barca lui de cauciuc Toma George Maiorescu)de la Balta Limanu: "Lăcuitorii Limanului, fie 'nalţi la stat, fiemai scurţi cu un cap, norocoşi la peşte au ba, una sunt, aceeaşilimbă vorbescu şi de la Râmă se trag", îi întâmpina Stelian (şi elpescar - însă pe vremea aceea încă fără scule de pescuit ca lumea,acestea fiind înainte de '89 la fel de rare ca tot ce nu era...şampanie; căci numai de şampanie erau rafturile pline, încât pânăşi la înmormântări cuvioşii preoţi stropeau mormintele cuşampanie). Fănuş Neagu, mult mai practic decât pescarii, mai făceaşi el rost de undeva (probabil tot de la cherhana) de nişte guvizişi mule - în timp ce corul antic, dirijat de Stelian scanda: "Staupe dig, nu mă decid:/ Un guvid cum să-l divid?/ Capu-i dau luiNovăceanu/ corpul, pentru Sântimbreanu,/ o pulpă... lui Sălcudeanu/şi-atunci Ştefănescu/ s-a ales cu... / (Refren: "lapţii, ia-ţii"...( pe muzica lui Armstrong).

Fotografie:Pietre sculptate de Stelian Tăbăraş

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO