Daca pentru specialisti numele lui G. Bratescu* este indisolubil legat de istoria medicinei romanesti, pentru cititorul de istorii el ramane ginerele Anei Pauker si editorul memoriilor lui Belu Silber. De aici multele asteptari frustrate de acest volum.
De buna seama ca nu asteptam "rebifari", barfe si dezvaluiri cu fiori la capitolul Ana Pauker. Bunul-simt (uman si... istoric) ii dicteaza celui prea apropiat candva sa pastreze acum, in compensatie, o buna distanta fata de subiectul atat de fierbinte. (Atat de fierbinte incat, in cele aproape 500 de pagini, numele Maurice Thorez nu este pomenit nici o data). Dar macar cateva elemente in plus s-ar fi cuvenit. Altminteri, ca apreciere globala a persoanei, ramanem cu nota de jurnal a junelui comunist emotionat de oratoria lui Bodnaras si de propunerile amicului Miron Constantinescu, la 10 august 1945, cand Ana Pauker face, la plenara Centrului Universitar Bucuresti, o expunere de aproape trei ore: "E fascinanta. Profunzime neobisnuita a analizei, exprimare intr-o romaneasca splendida. Glas barbatesc, taios. Expresii de un familiarism sanatos, stalinist. De nu s-ar mai sfarsi discursul". Noroc de contrapunctul care umanizeaza pornirile de stahanovism sufletesc ale tineretii: la cateva zile de la plenara, eroul nostru afla ca are blenoragie "de pe urma vizitei la un bordel destul de distins".
Mai avem o relatare despre Ana Pauker la p. 283, din vremea ostracizarii, prea putin semnificativa ("adeseori venea sa o vada o muncitoare veche, tovarasa de puscarie, Maria Andreescu. Mai treceau pe la ea ilegalista Lea Livia Ardeleanu, fosta responsabila de cadre la Teatrul C. Tanase, profesorul de farmacologie de la I.M.F. Alfred Bernard Teitel...") dar si un context, la p. 268, pentru care memoria Tovarasei va sa-i fie recunoscatoare autorului: in 1955, cand acesta ii arata raportul lui Hrusciov la congresul XX al PCUS, si o intreaba: "Nu-i asa ca e doar o fabulatie?", Ana Pauker raspunde calm: "Deloc. Totul e adevarat. Ba inca nu-i spus intreg adevarul". Avea "o repulsie fata de crimele lui Stalin", noteaza G. Bratescu. "Admiratia ei se indrepta fara nici o retinere catre Marx".
Cat despre "provocatorul" Belu Silber, aici parti pris-ul doctorului Bratescu este evident: ce-i reproseaza lui Petre Pandrea (v.p. 414) ii iarta cu larghete cinicului dialectic: "memoralistul a putut, datorita si spiritului sau satiric pus in slujba anumitor resentimente, sa fie nedrept cu unele persoane destul de onorabile".
Dar nu pentru examene de constiinta avem a citi cu profit memoriile doctorului Bratescu, ci pentru conturarea unor parti ale mediului comunist de la 1944 la 1953, cu fizionomii si scene despre care foarte rar auzi cate ceva. Imre Toth, Al. Siperco, Kindi Sonnereich, Ilus Kaplan, Mitia Sanielevici, Elena Pasculescu (sora lui Teohari Georgescu), Isac Brucar, Tiberiu Torok, Iosif Bogdan, Geza Grosz, Carmi Goldstein (cel care a inregistrat mesajul radiodifuzat al regelui, de la 23 august 1944), Gabriel Barbu, cadristul Mirel Costea, avocatul Radu Olteanu, "nelinistitorul doctor Sandu Lieblich (v. relatarea cu Vasile Luca, p. 282), ca si prietenii de casa ai familiei Bratescu de dupa moartea Anei Pauker (Piki si Rodica Grozea, Ned si Adriana Dumitrescu, Sonia si Ludmila Benes, Dan si Ioana Berindei, Ioana Toth nascuta Lambrino si Fana Steriade, nascuta Kernbach).
O nota aparte pentru prezenta lui Occsi (Francisc) Samuel, evreu ungur prezentat de Imre Toth, "care activase in miscarea comunista ilegala", trimis de partid "in Israel, pentru a desfasura activitati de spionaj. Cand l-am cunoscut, Occsi lucra la Securitate, in problemele relatiilor cu Israelul. Occsi si Biri, sotia lui, au devenit nelipsiti de la reuniunile noastre aniversare". In fine, Sasa Glanzstein (devenit Sasa Musat) condimenteaza decisiv cazuistica: agentul PCR la socialisti, "informator al partidului nostru in cercurile social-democrate din Franta", apoi autor, impreuna cu Gugu Sevianu si Paul Ioanid, al devalizarii dubei Bancii Nationale, toti trei fiind executati. "Sasa Musat era var cu Florica, sotia lui Bodnaras, iar Ioanid abia divortase de o cumnata a lui Draghici. Nu cumva serviciile speciale avusesera interesul sa-i lichideze? Nu sunt de parerea celor care cred ca intreaga afacere ar fi fost o simpla inscenare..." (v.p. 288 s.u.).
In contrapartida, prezenta inteleapta si comprehensiva a prietenului Sergiu Al. George, budistul de la 1944, predicand apolitismul (v.p. 124, 128: instructiv este modul in care se restabileste legatura celor doi, dupa anii de puscarie ai orientalistului, v.p. 321). Dar exista in aceasta carte o pagina pur si simplu zguduitoare (146 s.u.) si inenarabila, echivalenta lumii lui turcanu de la reeducarea pitesteana. Cine mai are vreo umbra de indoiala despre caracterul profund sado-criminal al bolsevismului este rugat s-o citeasca. Daca nu, sa ramana cu umbra.
*) G. Bratescu, Ce-a fost sa fie. Notatii autobiografice, Editura Humanitas, 479 pag.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
