Expresia "omul nou" ne aminteste de comunism. Unii stiu ca ea figura de asemenea in retorica legionara. In realitate, "omul nou" ilustreaza - ca inventie crestina - un personaj de adancimea originara a Evangheliilor. Cred ca putem vorbi despre el (sau despre idealul sau politizat) inca din secolul IV d. Hr. Nu stiu sa se fi scris, pana acum, o istorie intelectuala a respectivei constante antropologice, dar presupun ca lectura ei ar trebui sa fie pasionanta.
Pentru ca fiecare epoca - mereu mai scurta, pe masura apropierii timpurilor moderne - si-a avut propriii "oameni noi", care au evoluat pe scena publica fie ca promotori, fie ca tirani, fie ca martiri. Omul nou poate fi, ca sa spun asa, un pericol pentru altii. Dar mai ales pentru el insusi.
Dupa prabusirea imperiului sovietic, ponositul "om nou" al socialismului real i-a facut loc dinamicului "om nou"al capitalismului emergent. Numerosi observatori, participanti sau simpli pioni ai tranzitiei spre un alt sistem politico-economic au ignorat aceasta aparitie atat in sine, cat si la nivelul ramificatelor ei consecinte pe termen mediu. Li s-a parut mai comod, in pofida frustrarilor aferente, sa deplanga persistenta "vechiului om nou" cu tot cu obraznicia lui imorala si cinismul camuflajelor sale democratice. Au fabricat - sau macar au acceptat - cliseul potrivit caruia totul merge prost din cauza vechilor comunisti, cu urmarea ca stagnarea noastra va fi depasita numai prin pacienta asteptare a primenirii biologice sau generationale. Au crezut, finalmente, ca Natura va fi ramas unica instanta menita sa umple vidul cascat in urma dictaturii.
Asemenea oricarui stereotip, si cel la care fac referire include o parte de adevar empiric verificabil. Se cuvine totusi sa nuantam. In statele post-comuniste, clasa politica s-a schimbat mai mult decat elitele economice (dominate progresiv de catre membrii defunctei nomenklaturi, pe masura ce ne apropiem de Est : cei mai putini in Cehia, cei mai multi in Rusia, unde precedenta revolutiei a permis cristalizarea unui "comunism de familie").
N-am idee daca in actualele structuri reprezentative de la noi - executiv, parlament - mai exista vreun membru "marcant" din primul cerc al puterii bolsevice (sper, fireste, ca nu). In sfera economica lucrurile stau mai sumbru, nu atat pentru ca pozitiile de comanda sunt ocupate de fosti comunisti, ci pentru ca fostii comunisti s-au dovedit, in genere, manageri incompetenti. Dar si aici se impun anumite modificari de perceptie si de granite categoriale. Anchete sociologice recent efectuate in Ungaria, Polonia si Rusia dezmint, bunaoara, prejudecata analfabetismului de care s-ar fi facut vinovati "fostii". Potrivit acestor investigatii, 90% dintre cadrele partidelor comuniste din statele citate ar fi beneficiat de o pregatire superioara (mai ales in domeniul politehnic sau al gestiunii economice), doar restul de 10 procente fiind ocupat cu persoane iesite din scolile de partid. Chiar daca, in cazul Romaniei, procentajul tip "Stefan Gheorghiu" a fost probabil mai ridicat, tot ar trebui sa admitem, pana la urma, ca nomenklatura s-a limitat la gardienii si profitorii directi ai ortodoxiei ideologice, fara sa-i implice de fapt pe simplii posesori de "carnet".
Oricum, iesirea din politica a exponentilor fostului aparat comunist si replierea directorilor de pe vremuri in zona privata constituie deopotriva conditia - si ocazia - recrutarii unei categorii de "oameni noi" care vor schimba treptat societatea romaneasca. Deja conturata clasa medie va fi mult mai ampla decat muribunda casta "de partid si de stat". Peste doar cativa ani, componentii ei se vor numara cu milioanele, nu cu sutele de mii.
Anumite fenomene - precum inegalitatea sanselor dintre copiii "fostilor" si cetatenii "obisnuiti" - s-au mentinut in ultimul deceniu, dar nu neaparat in virtutea vreunui complot clientelar, ci ca efect pervers al faptului ca primii dobandisera deja - inca sub vechiul regim - un capital socio-profesional superior (relatii si diplome). Avem bune motive sa credem ca respectiva situatie va fi treptat corectata prin deschiderea unor culoare meritocratice de producere a elitelor, in cadrul noilor institutii formative (scoli de administratie, de comert sau de jurnalism) sau prin insertia nenumaratilor tineri educati in Occident.
Socotesc - pe asemenea temeiuri - ca greul a trecut si ca pesimismul national (care nu trebuie confundat cu anestezia simtului civic) se va demoda sub impactul efectiv al "noilor oameni noi". Indiferent de raportul lor cu un trecut care moare prea incet sau de viziunea noastra ancestral-mioritica asupra schimbarilor istorice, viitorul le apartine. Ne ramane doar sa vedem ce vor face din el. Pentru ca nasterea adevaratului om nou e inca departe.
Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
