Cei care şi-au imaginat că decizia BNR - de a menţine pentru a doua şedinţă consecutiv rata de 7 la sută a dobânzii de politică monetară - ar fi fost o formalitate… s-au încurcat în argumente. Ei au sugerat că banca centrală nu ar fi avut alternativă la creşterea explozivă a ROBOR-ului şi a IRCC-ului.
O greşeală profundă! Mai întâi, pentru că ROBOR-ul, după vârful din noiembrie 2022, de 8,28 la sută, a scăzut continuu. Ieri a coborât la 6,88 la sută! Apoi, pentru că IRCC-ul, căruia din mai 2019 legea i-a impus o modalitate ciudată de calcul, nu are nicio legătură cu realitatea din acest moment. Acest indicator intră în formula de calcul al dobânzii la credite - când în contract nu a fost stipulată o rată fixă, ROBOR sau IRCC plus marja băncii - cu valoarea stabilită cu două trimestre în urmă.
Mai mult, BNR nu stabileşte nici cotaţia ROBOR-ului şi nici a IRCC-ului, cum se comentează prin media. Doar comunică cotele ROBOR-lui, în pachetul propriu de informaţii financiare, după ce aceste cote au fost stabilite de băncile comerciale în condiţii de piaţă. Iar cotaţia IRCC-ului, pe care BNR doar o calculează, în baza tranzacţiilor efective, este inclusă de asemenea în pachetul de informaţii zilnice ale BNR. De la sfârşitul lui martie, zilnic, BNR publică - şi va publica de-a lungul acestui trimestru, al doilea din 2023 - cotele IRCC din…trimestrul IV al anului trecut. Aplicabile în al doilea trimestru din acest an.
De aici s-a născut un măr al discordiei. Din ianuarie 2021, de când actualul ciclu inflaţionist şi-a arătat colţii, şi ROBOR-ul, şi tranzacţiile efective din piaţa monetară, în baza cărora BNR calculează IRCC-ul, au resimţit puternic un fenomen care s-a întins pe întreaga planetă: sfârşitul dobânzilor mici şi al banilor ieftini. Asadar, trecere treptată la dobânzi mari şi la bani scumpi. Ambii indicatori au început să urce. Problemele s-au complicat mai cu seamă după ce şocurile inflaţioniste puternice, din martie, aprilie şi mai 2022, au contribuit la creşterea semnificativă a ROBOR-ului şi a IRCC. Unde s-a produs explozia? În formula de calcul a dobânzii la credite. Efect inevitabil: rate mai mari.
Care rate? Cele pentru creditele contractate înainte de 2 mai 2019. Aici a lovit întâi inflaţia! Creditele contractate după 2 mai 2019, cărora li se aplică
IRCC-ul, au avut abia peste şase luni de-a face cu şocurile inflaţioniste. Dacă ROBOR-ul, din 24 februarie 2022, de când a început războiul din Ucraina, şi până în 7 noiembrie, a urcat zi de zi, sărind de la sub 2 la sută la 8,15 la sută, această creştere au resimţit-o substanţial în ratele lor la bănci cei cu credite contractate înaintea de 2 mai 2019. Pe când cei ale căror dobânzi sunt calculate în formula cu IRCC au plecat de la o creştere de 1,25 la sută în 24 februarie şi au ajuns la numai 4,06 la sută în 7 noiembrie. Jumătate din creşterea ROBOR.
Aici a intervenit o răscruce de sensuri. ROBOR-ul a început să piardă din altitudine, şi a tot pierdut până la 6,84 la sută ieri 5 aprilie 2023, timp în care IRCC-ul a urcat până la 5,98 la sută. Cu tendinţa de a se apropia de ROBOR. Şi iată că ROBOR-ul coboară semnificativ dar sunt ochi care nu văd noul său trend. De ce coboară? Pentru că şocurile inflaţioniste din primăvara anului trecut… nu-l mai ajung din urmă. În timp ce IRCC-ul urcă, adunând din urmă tocmai efectele directe ale acestor şocuri. Provocând agitaţie.
Dacă, aşa cum arată cifrele şi împrejurările, nu banca centrală urcă ROBOR-ul şi IRCC-ul; şi, mai ales, dacă dobânda de politică monetară nu e folosită pentru a regla aceşti doi indicatori ai pieţei monetare, de ce a lăsat-o BNR la 7 la sută, unde urcase în ianuarie?
Banca Naţională, când activează rata dobânzii de politică monetară, are două mize cardinale şi o mulţime de mize obişnuite. Mizele cardinale fiind, aşa cum scrie clar în comunicatul dat publicităţii după şedinţa din 4 aprilie, dezinflaţia şi creşterea economică sustenabilă. Dacă ar opera cu o dobândă real-pozitivă, peste rata inflaţiei, ar obţine o calmare rapidă a creşterii preţurilor. A dovedit asta în 2008, când o inflaţie nărăvaşă a fost învinsă în numai o jumătate de an. Dar atunci BNR n-a fost nevoită să aibă grijă de creşterea economică. PIB-ul era de 9 la sută iar investiţiile dominau PIB-ul cu rate de 33 la sută. Acum însă avem cu totul o altă conjunctură.
În 2021, când furtuna preţurilor ne-a dat primele semnale, BNR îşi făcea calcule plecând de la o realitate departe de a fi confortabilă. Pandemia ne aruncase în spate o recesiune ce a început în trimestru doi din 2020 şi a continuat în primul trimestru din 2021. Obiectivul era oprirea căderii economice în trimestrul doi. Punct ochit, punct lovit. O dobândă de politică monetară de numai 1,25 la sută, cea mai de jos din întreaga istorie a BNR, ne-a ajutat.
Lumea, în 2021, a înţeles greu cât de mare era potenţialul inflaţiei. Băncile centrale din Statele Unite şi vestul Europei, care în patru decenii, câte trecuseră de la inflaţia stimulată de şocurile petroliere din anii 1970, avuseseră destul de mult timp ca să uite ce se întâmplă când preţurile intră în derivă, s-au grăbit să se autoconvingă că inflaţia e trecătoare. Şi că înainte de sfârşitul anului 2021 preţurile vor reveni în matca de 2 la sută.
BNR în schimb, care avea experienţa celor şase mari cicluri inflaţioniste de după 1989, a înţeles că ne-a lovit o inflaţie ce va dura mai mult decât cea de care abia scăpasem, cea dintre 2017 şi 2019. Iar lecţia pe care o învăţase, şi pe care a exersat-o continuu, a fost aceea că în calibrarea dobânzii de politică monetară dozajul este esenţial. Şi că, în situaţiile critice, creşterea dobânzii de politică monetară are o limită peste care nu se poate trece. Şi anume: să crească atât cât să nu stingherească creşterea economică. Pentru că de cele mai multe ori, inevitabil, se poate ajunge şi la recesiune, şi la inflaţie înrădăcinată.
