Aceasta este cea mai dură critică la adresa sistemului bancar formulată de o autoritate românească, în condiţiile în care Banca Naţională a evitat constant să-i pună la zid pe bancheri pentru abuzurile din trecut, în pofida zecilor de mii de procese în care băncile au fost târâte de clienţii nemulţumiţi.
„Potrivit Autorităţii de Supraveghere Financiară, contractele de credite ipotecare au fost formulate într-o manieră discreţionară care a permis băncilor să schimbe unilateral costul şi alte caracteristici ale împrumuturilor, fără ca debitorul să aibă posibilitatea să refuze modificările“, se arată în studiul publicat de directoratul general pentru politici interne al Parlamentului European.
Autoritatea de supraveghere a mai evidenţiat în studiul respectiv contribuţia creditării în franci elveţieni la supraîndatorarea populaţiei. Băncile locale ajunseseră la un portofoliu de credite ipotecare în franci elveţieni de echivalentul a aproape 3 miliarde de euro în 2008, clienţii fiind atraşi de dobânzile introductorii foarte mici.
„Dobânzile practicate de bănci pentru aceste credite erau mult mai mici decât cele la lei sau euro, ceea ce permitea clienţilor să împrumute mai mulţi bani. Băncile nu le-au transmis clienţilor nicio indicaţie privind riscul valutar sau posibilitatea creşterii ulterioare a ratelor de dobândă“, se mai arată în studiul citat.
Riscul valutar s-a materializat imediat după izbucnirea crizei, când francul elveţian s-a apreciat cu 60% faţă de leu, iar ratele celor împrumutaţi în această valută au crescut în concordanţă. La studiul Parlamentului European au răspuns, pe lângă ASF, şi trei bănci: BCR Locuinţe, Garanti şi Volksbank. Garanti a afirmat, conform autorilor studiului, că împrumuturile în valută au fost dăunătoare clienţilor, având în vedere volatilitatea cursului şi gradul ridicat de îndatorare.
Parlamentul European a ajuns la cele trei bănci prin intermediul Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), care a refuzat să răspundă chestionarului transmis de la Bruxelles, motivând că este vorba despre probleme care nu se află în aria sa de competenţă, dar l-a redirecţionat către băncile membre.
Studiul mai prezintă problema falimentului personal, care ar putea ajuta debitorii de bună credinţă ajunşi în default, dar care nu a fost implementat deocamdată în România.
