Bănci și Asigurări

BCR a făcut profit de 560 de milioane de lei în primele nouă luni

Mediafax Foto

Mediafax Foto

Autor: Ciprian Botea

30.10.2013, 21:30 775

Grupul BCR, care include cea mai mare bancă de pe piaţă, a raportat un profit net de 560 milioane de lei (127 mil. euro) în primele nouă luni, faţă de o pierdere de 759 mil. lei în aceeaşi perioadă din 2012, determinant pentru performanţa băncii fiind rezultatul excepţional din trimestrul al doilea datorat eliberării unor pasive fiscale amânate.

Trimestrul al treilea a adus un rezultat pozitiv de numai 4,8 milioane de lei (un milion de euro), în condiţiile în care veniturile au continuat să scadă. Banca a rămas totuşi pe profit după ce provizioanele de risc au scăzut cu 38% faţă de iulie-septembrie 2012 şi au ajuns la 542 mil. lei.

„Eforturile de redresare a băncii devin vizibile: restructurarea afacerii este finalizată, stocul total de credite neperformante a scăzut pentru prima oară din anul 2008“, a declarat Tomas Spurny, preşedintele executiv al BCR. Banca a avut cheltuieli operaţionale în scădere cu 5% în primele nouă luni, în condiţiile în care peste 1.200 de oameni au plecat din bancă în ultimul an, iar 60 de unităţi teritoriale au fost închise.

Chiar dacă stocul de credite cu probleme a scăzut, rata neperformantelor a urcat spre 30% în condiţiile scăderii stocului de împrumuturi.  BCR a încheiat luna septembrie cu un stoc de credite de 48,9 miliarde de lei (11 mld. euro), cu 8% sub nivelul de la sfârşitul anului trecut. Activele au scăzut cu 7%, iar cota de piaţă a băncii a alunecat sub 19%.

Citiţi continuarea articolului aici

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 31.10.2013

ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO