Bănci și Asigurări

BNR ia în considerare o posibilă reducere a rezervelor minime, dar “în paşi extrem de mici”

BNR ia în considerare o posibilă reducere a rezervelor minime, dar “în paşi extrem de mici”

Foto: Mihai Dascalescu

Autor: Mihaela Claudia Medrega

27.06.2012, 16:30 567

BNR ia în considerare o posibilă reducere a rezervelor minime obligatorii la lei, având în vedere lipsa structurală de lichiditate din piaţă, iar dacă va fi operată o astfel de diminuare va fi în "paşi extrem de mici" şi "cu ochii în patru" pentru a nu crea alte dezechilibre, potrivit guvernatorului BNR, Mugur Isărescu.

"Există o lipsă structurală de lichiditate. În consecinţă, se creează condiţiile ca noi la BNR să gândim o posibilă reducere a rezervelor minime obligatorii la lei. Dacă o vom face va fi în paşi extrem de mici şi <cu ochii în patru > ca să nu creăm alte dezechilibre şi să nu stimulăm câtuşi de puţin apetitul speculativ al unora asupra monedei naţionale", a declarat Isărescu în briefing-ul de presă de după şedinţa de politică monetară.

În prezent, nivelul rezervelor minime obligatorii este de 15% la resursele în lei plasate de băncile comerciale la BNR şi 20% la depozitele păstrate în valută.

BNR a anunţat astăzi menţinerea dobânzii de referinţă la 5,25%.

Banca centrală a remarcat în comunicatul care însoţeşte decizia de menţinere a dobânzilor persistenţa incertitudinilor, în special în ceea ce priveşte posibilităţile de finanţare ale băncilor româneşti cu capital străin de la băncile-mamă. Acestea determină o funcţionare încă tensionată a pieţei monetare interbancare şi apelul în creştere la liniile de credit de la BNR.


Rata anuală a inflaţiei şi-a continuat trendul descendent atingând un minim istoric. Analiza indicatorilor macroeconomici sugerează persistenţa deficitului de cerere agregată în condiţiile unei creşteri modeste a investiţiilor şi consumului privat, a mai arătat BNR.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO