Bănci și Asigurări

Cum evoluează cursul de schimb luni dimineaţă

Cum evoluează cursul de schimb luni dimineaţă

Autor: Monica Juganaru

29.10.2012, 11:43 453

Primele schimburi ale zilei s-au realizat la 4,5610 lei/euro, aproape de nivelul de la închiderea de vineri.

Ulterior, cursul a coborât uşor, iar în jurul orei 10:20 operaţiunile se perfectau la 4,5560 - 4,5575 lei/euro.

Referinţa publicată vineri de Banca Naţională a României (BNR) a coborât cu 1,02 bani, la 4,5538 lei/euro, cel mai redus nivel din ultimele trei săptămâni. În sesiunea de joi cursul a fost de 4,5640 lei/euro.

Leul s-a depreciat însă faţă de moneda americană, iar referinţa a urcat cu 1,22 bani, la 3,52 lei/dolar. În acelaşi timp, cursul oficial leul/franc elveţian a scăzut de la 3,7728 lei/franc la 3,7638 lei/franc.

Cursurile de referinţă leu/dolar şi leu/franc sunt calculate de Banca Naţională a României în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc.

Dobânzile practicate luni dimineaţa de bănci pentru sumele pe termen de o zi se situau în intervalul 4,83 - 5,53%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO