Bănci și Asigurări

Depozitele străinilor au crescut în iulie, dar au un minus de 260 mil. € pe an

Depozitele străinilor au crescut în iulie, dar au un...

Autor: Ciprian Botea

16.09.2014, 18:43 115
Băncile locale aveau depozite pe termen mediu şi lung de la nerezidenţi, cea mai mare parte forme de sprijin din partea băncilor-mamă, în valoare de 6,42 miliarde de euro la finalul lunii iulie, cu echivalentul a 150 milioane de euro peste nivelul din luna anterioară, potrivit datelor BNR.

Totuşi, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, scăderea este de 260 milioane de euro. Depozitele străinilor marcaseră o scădere constantă de circa 2 miliarde de euro pe parcursul anilor 2012 şi 2013, dar fenomenul se temperase în primele luni din acest an, chiar cu o creştere uşoară faţă de nivelul din decembrie. Luna iunie a arătat însă că situaţia nu este în niciun caz aproape să se stabilizeze. Sumele atrase din străinătate scăzuseră cu 270 milioane de euro în luna iunie, un ritm care nu mai fusese atins de la jumătatea anului trecut.

Creşterea din iulie nu a putut compensa total declinul abrupt din luna anterioară, astfel că depozitele rămân cu 30 de milioane de euro sub nivelul de la finalul anului trecut şi în scădere cu 260 de milioane de euro faţă de iulie 2013. Declinul depozitelor atrase de la nerezidenţi vine pe fondul unui proces mai amplu de dezintermediere financiară, al cărui rezultat a fost reducerea cu 9 mld. euro într-un interval de cinci ani a liniilor de finanţare primite de subsidiarele băncilor străine de la acţionari.

Liniile de finanţare de la băncile-mamă au reprezentat principala formă de susţinere a vânzărilor de credite în perioada de boom economic, dar în ultimii ani grupurile străine, confruntate cu cerinţe de capital şi reglementări mai aspre, au pus o presiune tot mai mare pe subsidiarele locale, forţate să se bazeze mai mult pe fonduri atrase de la clientelă.

Fondurile atrase de la clienţii persoane fizice, cea mai stabilă formă de finanţare locală pentru bănci, au crescut cu echivalentul a 2 mld. euro pe an între 2009 şi 2013, dar în ultima perioadă ritmul de creştere a încetinit, astfel că apare întrebarea în ce măsură vor avea băncile resurse suficiente pentru a susţine o eventuală revigorare a creditării.

Prim-viceguvernatorul BNR Florin Georgescu declara recent că dezintermedierea financiară reprezintă principala provocare pentru sistemul bancar local şi că principalul efect al acestui fenomen a fost reechilibrarea între nivelul creditelor acordate şi cel al depozitelor atrase de la bănci. El atrăgea totuşi atenţia că acest fenomen nu trebuie accelerat pe termen scurt.

Totuşi, este exclusă o evaporare peste noapte a depozitelor nerezidenţilor datorită maturităţilor mai lungi. Cele mai afectate de procesul de dezintermediere sunt finanţările acordate pe termen scurt, dar şi aici rezervele minime obligatorii la pasivele în valută, care se află încă la un nivel ridicat comparativ cu alte ţări europene, acţionează ca o frână.

Depozitele pe termen mediu şi lung, care ajunseseră la un vârf de 8,6 mld. euro în 2011, au reprezentat în primii ani de criză o formă de finanţare prin care băncile şi-au susţinut filialele locale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO