Bănci și Asigurări

Euro urcă la 4,31 lei, iar tensiunea creşte din nou

Euro urcă la 4,31 lei, iar tensiunea creşte din nou

Autor: Liviu Chiru

23.11.2010, 23:50 38

Leul a coborât marţi la minimul ultimei luni în faţa euro,cursul ajungând la 4,31 lei pentru un euro, după ce escaladareaconflictului din Peninsula Coreeană şi speculaţiile tot mai intensede pe pieţele financiare privind iminenta intrare sub presiune aPortugaliei sau Spaniei au declanşat un nou val de aversiune faţăde activele considerate riscante.

Pe fondul ştirilor negative investitorii internaţionali s-aurepliat spre plasamentele considerate sigure, iar dolarul americanşi aurul au câştigat teren.

Banca Naţională a calculat ieri un curs de 4,3082 lei pentru uneuro, cu 1,25 bani sau 0,29% mai mult decât în ziua precedentă.Acesta este cel mai înalt nivel atins de euro în ultima lună.Maximul istoric fusese atins la sfârşitul lui iunie, la 4,4 leipentru un euro.

Bursa de la Bucureşti, care sărbătoreşte 15 ani de ladeschidere, a reacţionat apatic la ştirile externe, în condiţiileîn care puţinii investitori încă prezenţi pe piaţă sunt deja imuni.Indicele BET, care urmăreşte cele mai importante 10 companiilistate, a închis în uşoară creştere (0,07%), în timp ce SIF-urile,care sunt mai volatile, au pierdut 1,3%.

Pe piaţa interbancară de la Bucureşti, euro a urcat ieri până la4,31 lei, în ciuda unei presupuse intervenţii discrete a BănciiNaţionale, care ar fi vândut valută pentru ca euro să nu creascămai mult. Deşi tranzacţiile au decurs calm, dealerii au remarcat căde data aceasta BNR nu a mai apărat pragul de 4,3 lei, aşa cum aususpectat în lunile precedente, ceea ce lasă calea deschisă pentrunoi creşteri. "BNR a vândut ceva valută, însă foarte uşor. Europoate să se ducă mai sus", a comentat dealerul unei băncilocale.

La sfârşitul zilei, euro era tranzacţionat la 4,3110 lei, dupăce de la începutul lunii octombrie şi până săptămâna trecutăcotaţiile oscilaseră între 4,27 şi 4,3 lei pentru un euro.

Dacă în trecut problemele leului erau legate în principal detulburările de pe scena politică locală şi de incertitudinileprivind finanţele publice, acum presiunea vine din străinătate.

Aşteptările privind creşterea euro sunt totuşi limitate, încondiţiile în care oficialii băncii centrale au subliniat înrepetate rânduri că nu vor tolera fluctuaţii bruşte de curs. Cu orezervă valutară de 35 de miliarde de euro şi o piaţă cu tranzacţiila jumătate faţă de 2008, BNR are suficientă muniţie pentru a ţineeuro la nivelul la care doreşte. Deprecierea leului s-a produs înprimele ore de tranzacţionare, când şi celelalte monede din regiuneau pierdut teren în faţa euro, în condiţiile în care investitoriireacţionau la ştirile privind declanşarea unui conflict armat înPeninsula Coreeană.

Banca Centrală Europeană, care culege datele de pe pieţelevalutare după-amiază, a calculat însă cursuri în scădere uşoarăfaţă de ziua precedentă pentru zlotul polonez, forintul maghiar,dar şi leu, în condiţiile în care pieţele s-au calmat. Investitoriiinternaţionali pun însă acum sub semnul întrebării - la fel ca înprimăvară, când Grecia a fost la un pas de faliment - chiarstabilitatea zonei euro din cauza problemelor fiscale, astfel căturbulenţele sunt departe de a se sfârşi. Deşi oficialii europenis-au grăbit să anunţe un plan de ajutor pentru Irlanda (confruntatăcu un deficit bugetar imens din cauza cheltuielilor enorme pe carele-a făcut pentru a-şi salva băncile) în speranţa că vor calmapieţele financiare, efectul a fost chiar opus. În condiţiile încare se vorbeşte de un pachet de ajutor de 80-90 de miliarde deeuro pentru Irlanda, o ţară cu 4 milioane de locuitori şi oeconomie de 160 de miliarde de euro, investitorii consideră căPortugalia şi mai ales Spania, care au economii considerabil maimari, s-ar putea dovedi imposibil de "salvat". Uniunea Europeanăare pregătit un program de 750 mld. euro pentru a susţine stateledin zona euro care se confruntă cu probleme.

"Spania este prea mare pentru a fi salvată, iar dimensiunileunui pachet de ajutor ar epuiza toate fondurile, după care s-arpune problema Italiei. Chiar existenţa euro ar fi pusă sub semnulîntrebării", a afirmat Antonio Garcia Pascual, economist pentruEuropa de Sud-Est la Barclays Capital, citat de Bloomberg.

Costul cerut pentru asigurarea împotriva riscului de neplată aobligaţiunilor spaniole pe cinci ani a atins ieri un vârf istoricla 282 de puncte de bază, ceea ce înseamnă că un investitor artrebui să plătească o primă de 28.200 de euro pentru a asiguratitluri în valoare de 1 mil. euro. În cazul Portugaliei, prima derisc este considerabil mai mare, la 457 de puncte, vârful istoricfiind atins pe 10 noiembrie, la 475 de puncte. Cel mai mare risceste însă perceput în continuare în cazul Greciei, pentru careprima de asigurare este de 1.006 de puncte, cel mai înalt nivelatins din iunie.

Guvernul elen a contractat în primăvară un împrumut de 110miliarde de euro de la Comisia Europeană şi FMI, iar acum sestrăduieşte să implementeze măsuri pentru reducerea deficituluibugetar. România rămâne din acest punct de vedere încă în afarafurtunii, prima de asigurare fiind de 284 de puncte, sub niveluriledin vară.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO