Bănci și Asigurări

Finanţele ar putea refinanţa obligaţiunile de 1,4 mld. euro

Finanţele ar putea refinanţa obligaţiunile de 1,4 mld. euro

Autor: Razvan Voican

20.10.2010, 23:58 31

Piaţa bancară se aşteaptă ca Ministerul Finanţelor să lansezeluna viitoare o nouă emisiune de obligaţiuni în euro prin care săfie refinanţate titlurile în valoare de circa 1,4 miliarde de eurocare ajunga la scadenţă.

Obligaţiunile au fost emise anul trecut într-un moment de crizăpentru Trezoreria statului care avea nevoie de bani pentru asubstitui tranşa amânată din împrumutul de la FMI care urma săalimenteze finanţarea deficitului bugetar.

Suma atrasă a fost aproape triplă faţă de valoarea programată, încondiţiile în care băncile s-au arătat foarte mulţumite derandamentul de 4,25% pe an în euro. De data aceasta, Finanţeletrebuie să compenseze nivelul foarte scăzut al sumelor atrase de pepiaţă prin emisiunile de titluri de stat în lei.

Pe de altă parte, lansarea unei noi emisiuni de obligaţiuni în eurode refinanţare le-ar permite băncilor străine să-şi menţinăexpunerile pe România. Începând din septembrie, principalele nouăinstituţii de credit cu acţionariat străin îşi pot diminua acesteexpuneri cu 0,5 puncte procentuale faţă de martie 2009, aşa încâtFMI a estimat posibile ieşiri de capital de circa 700 mil. euro.Analiştii estimează că rezervele de lichiditate ale Trezorerieis-au subţiat puternic în ultimele luni, ajungând la circa 0,5 mld.lei, fiind departe de angajamentul asumat faţă de FMI privindconstituirea unui buffer care să acopere pe 4 luni nevoile definanţare a deficitului şi de rambursare a datoriilorscadente.

Între timp, lansarea programului de finanţare externă de 7 mld.euro întârzie, încă nefiind finalizat prospectul de emisiune.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO