Bănci și Asigurări

Groupama a subscris prime de 28 mil. lei din asigurări agricole în 2014

Foto: Marius Smădu

Foto: Marius Smădu

Autor: Liviu Popescu

27.01.2015, 00:00 243

Groupama, subsidiara locală a grupului francez cu acelaşi nume, a asigurat anul trecut peste 2.500 de clienţi din domeniul agricol, cu o valoare totală a primelor brute subscrise de 28 milioane lei (6 mil. euro).

Asigurătorul nu a indicat valoarea totală a despăgubirilor achitate pe acest segment, dar a precizat că cea mai afectată regiune a fost cea din vestul ţării, unde valoarea daunelor plătite s-a ridicat la aproximativ 6 milioane de lei (1,3 mil. euro).

Majoritatea culturilor distruse au fost cele de păioase şi rapiţă, ca urmare a fenomenelor de grindină, ploi torenţiale şi furtuni din perioada mai-iulie a anului trecut. În primele şase luni ale anului trecut, asigurătorul a înregistrat un profit de 8,8 milioane de lei (2 mil. euro) în condiţiile în care în perioada similară din 2013 a avut un rezultat negativ, o scădere de 19 milioane de lei (4,2 mil. euro).

Groupama a subscris în primele opt luni din 2014 prime de 451 milioane de lei, în scădere cu 9% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2013, pe fondul diminuării veniturilor pe segmentul poliţelor RCA şi de bunuri şi clădiri.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO