Bănci și Asigurări

O bancă din Germania reuşeşte să funcţioneze cu un singur angajat

O bancă din Germania reuşeşte să funcţioneze cu un...

Autor: Andreea Anghel

28.02.2013, 16:01 7719

Peter Breiter, în vârstă de 41 de ani, este un bancher neobişnuit. El este singurul angajat al băncii cooperatiste Raiffeisen Gammesfeld din Germania, una dintre cele mai mici zece instituţii de credit din ţară. Banca, situată în satul Gammesfeld, este singura din ţară care funcţionează un singur angajat, scrie Reuters.

Bonusurile, instrumentele financiare complicate şi tranzacţiile de multe milioane de euro nu sunt pentru Breiter. După ce în 2008 a plecat dintr-o bancă mare unde i se repeta zilnic să ”vândă, vândă, vândă”, el s-a întors în satul natal şi s-a angajat la banca cooperatistă Raiffeisen Gammesfeld. Breiter a spus că aceasta a fost cea mai inspirată decizie a lui.

Acum se consideră un bancher fericit. Dacă la început a fost nevoit să opereze toate tranzacţile de mână, folosindu-se doar de pix şi hârtie, acum el are un calculator. Într-o zi obişnuită Breitner furnizează bani cash pentru nevoile de zi cu zi ale celor 500 de locuitori din satul Gammesfeld şi acordă mici împrumuturi antreprenorilor locali.

”Este mult mai distractiv aici. Oamenii mi-au spus că mă voi plictisi, dar nu este deloc aşa”, a spus Breiter, fost matematician. El îşi cunoaşte toţi clienţii după nume şi are o relaţie apropiată cu ei, oferindu-le chiar şi sfaturi în alegerea unui loc de muncă.

Faptul că nu îşi poate lua vacanţă în fiecare an nu îl deranjează pe neobişnuitul bancher, declarându-se fericit cu plecările la munte pe care le face în weekenduri.

”Hobby-ul meu este munca pe care o fac. Ce poate fi mai frumos?”, a spus Breiter.

Funcţionarea băncii cooperatiste din Gammesfeld este strâns legată de existenţa companiilor mici şi mijlocii conduse adesea doar de membrii unei familii. În Germania, acestea poartă denumirea de Mittelstand şi reprezintă o parte însemnată din succesul pe care îl are banca.

”Companiile mici şi mijlocii sunt importante în economia Germaniei şi ele sunt principalii noştri clienţi”, a spus Steffen Steude purtător de cuvânt al organizaţiei băncilor cooperatiste dinGermania.

Companiile mici şi mijlocii care apelează la serviciile bancare Raiffeisen Gammesfeld sunt fermieri, producători de panouri solare care au aproximativ 100 de angajaţi, sau producători de geamuri termopane.

Băncile de mici dimensiuni domină peisajul bancar din Germania. Amplasate în comunităţi restrânse, acestea oferă un număr limitat de produse şi servicii persoanelor fizice şi micilor antreprenori din zonă. Chiar dacă numărul lor a scăzut de la 7.000, câte existau în 1970, la aproximativ 1.100 în prezent, băncile cooperatiste sunt totuşi în competiţie cu cele mai mari două bănci germane, Deutsche Bank şi Commerzbank.

Chiar dacă şi băncile cooperatiste au fost afectate de criză, ele au rezistat mult mai bine decât marile grupuri bancare, pentru că nu au încercat să se extindă rapid prin inventarea unor produse noi cu risc ridicat. După ce marile instituţii financiare au fost distruse de criză, clienţii s-au reorientat către băncile de mici dimensiuni, acestea fiind considerate mai stabile şi de încredere.

”Aşa cum consumatorii vor să ştie de unde provin alimentele pe care le cumpără, tot aşa vor să vadă şi ce fac băncile cu banii lor”, a afirmat Steffen Steude.

Raiffeisen Gammesfeld şi-a orientat afacerea doar către operaţiunile bancare tradiţionale, fără carduri de credit, acţiuni, fonduri de investiţii sau servicii de internet banking. Profitul anual este stabil, aproximativ 40.000 de euro, iar cel mai mare împrumut pe care l-a acordat a fost de 650.000 de euro.

Criza financiară globală i-a adus lui Breiter clienţi din toată Germania.

”O persoană a venit de cinci ori să ceară un împrumut de 4 milioane de euro. A trebuit să-l refuz pentru că nu era din Gammesfeld. Au fost de asemenea persoane care mă sunau şi mă întrebau cum pot să-şi deschidă o bancă precum cea din Gammesfeld în satul lor. Le spuneam că în ziua de azi este imposibil să construieşti de la zero o astfel de cooperativă pentru că ai nevoie de o sumă mare de bani”, a spus Breiter.

El este mândru că banca pe care o conduce  ajută comunitatea în care trăieşte şi nu este orientată doar pe profit. Fiecărui client i se oferă aceeaşi dobândă, indiferent dacă venitul lui este de 1.000 de euro sau de 10.000 de euro pe lună. Un client, care a fost şi coleg de şcoală cu bancherul german, a spus că banca oferă cele mai bune dobânzi din zonă.

În anii 1980, fostul CEO al băncii, Fritz Vogt, al cărui bunic a fondat afacerea în 1870, s-a luptat în instanţă pentru a-şi păstra licenţa de funcţionare. Autorizaţia urma să îi fie ridicată pentru că nu exista o a doua persoană angajată care să verifice tranzacţiile.

Chiar şi acum, Vogt, în vârstă de 82 de ani, locuieşte în apropierea băncii şi vine în fiecare săptămână să ajute.

Breiter a spus că îşi doreşte să lucreze la această bancă cât mai mult posibil.

”Bineînţeles, trebuie să fiu atent să nu mă retrag complet în carapacea mea. Este o lume întreagă în afara Gammesfeld până la urmă”, a menţionat el.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO