Bănci și Asigurări

PAID analizează 250 de daune produse de cutremurul de la sfârşitul lunii noiembrie

PAID analizează 250 de daune produse de cutremurul de la...

Autor: Ciprian Botea

03.12.2014, 00:00 173

PAID, compania care administrează circa 1,5 milioane de poliţe obligatorii de asigurare a locuinţelor, afirmă că a primit de la clienţi circa 250 de solicitări de constatare a daunelor după cutremurul de 5,7 grade pe scara Richter produs pe 22 noiembrie. Seismul a fost cel mai mare produs în România în ultimii ani. Asigurătorul nu a precizat care este valoarea daunelor sesizate, dar cel mai probabil este vorba despre pagube minore. Solicitările vor fi verificate de inspectori ai companiilor de asigurări care au intermediat poliţele respective. Poliţele obligatorii costă 10 sau 20 de euro în funcţie de tipul locuinţei şi acoperă daunele produse de cutremure, inundaţii sau alunecări de teren în limita a 10.000 şi respectiv 20.000 de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO