Bănci și Asigurări

Străinii au scos două miliarde de euro de pe piaţa titlurilor de stat din primăvara anului trecut

Străinii au scos două miliarde de euro de pe piaţa...

Autor: Razvan Voican

04.04.2014, 00:08 210

Volumul deţinerilor de obligaţiuni de stat în lei şi euro ale nerezidenţilor a coborât în prima lună a acestui an sub pragul de 5 mld. euro, în timp ce ponderea străinilor în portofoliul intern de datorie publică a scăzut la 19,7%, cu opt puncte procentuale sub vârful istoric atins în mai 2013.

Piaţa locală a resimţit în ianuarie 2014 efectul turbulenţelor care au lovit mai multe pieţe emergente, retragerile de capital străin fiind vizibile şi la nivelul cursului leu/euro care sărise spre 4,55 lei/euro.

Pe tot parcursul lui 2013 de­ţinerile străinilor pe piaţa internă a titlurilor de stat se situaseră la peste 5 mld. euro după saltul de două miliarde de euro înregistrat chiar în ianuarie pe fondul veştilor privind includerea României într-unul dintre indicii de pieţe emergente ai gigantului american JP Morgan. Primă­vara trecută adusese o creşte­re puternică a interesu­lui in­ves­titorilor străini, atraşi inclusiv de randa­men­tele încă ridicate, astfel că în luna mai portofoliul nerezidenţilor ajunsese la aproape 7 miliarde de euro. Tensiunile de pe pieţele internaţionale antrenate inclusiv de temerile privind retragerea stimulilor monetari din partea Fed au determinat o inversare de direcţie în următoarele luni. În toamnă portofoliul investitorilor străini se stabilizase pe la 6 mld. euro, pentru ca în decembrie să coboare la 5,1 mld. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO