Bănci și Asigurări

Video ZF Live. Alin Iacob, Asociaţia Utilizatorilor de Servicii Financiare: Majorarea avansului la ipotecare a fost o mişcare publicitară. Băncile vor reveni la un nivel echilibrat

Autor: Roxana Rosu

05.08.2016, 00:05 804

Majorarea avansului la credite ipotecare a fost o mişcare publicitară din partea băncilor, pentru a crea spaimă, iar în perioada următoare avansurile vor reveni la un nivel echilibrat, care să permită consumatorilor să se împrumute, este de părere Alin Iacob, preşedintele Asociaţiei Utilizatorilor Români de Servicii Financiare. 

„Majorarea avansului a fost doar o mişcare publicitară, menită să creeze spaimă că nu se vor mai putea împrumuta, şi ea va dura puţin. Băncile trebuie să crediteze şi pen tru asta trebuie să ofere produse cu un avans care să poată fi acoperit de clienţi“, a spus Alin Iacob la ZF Live. 

În opinia lui, un factor care a dus la majorarea avansului a fost faptul că băncile creditau ipotecar aproape exclusiv prin Prima casă, cu avans de 5%. 

„Dacă 90% din business merge pe Prima casă, pe restul de 10% îţi permiţi să vii să alarmezi consumatorii pentru că nu îţi afecta major afacerea.“ Prin urmare, după ce plafonul pentru Prima casă a fost epuizat, a devenit clar că avansul la creditele ipotecare trebuie să revină la niveluri suportabile, care pot acomoda cererea cu oferta. 

„Românii au printre cele mai mici salarii din UE totuşi. A fost o sperietoare mediatică şi acum lucrurile se întorc la normal.“ În acelaşi timp, potrivit lui Iacob, băncile locale ar trebui să preia modelul din Vest şi să ofere credite cu dobândă fixă pe perioade mai lungi, profitând de nivelul mic al Robor, dar în prezent sunt puţine oferte de acest tip pe piaţă. În medie, marjele la credite ipotecare sunt undeva la 3%, pe un trend de scădere faţă de acum un an. „Statul ar trebui să susţină garanţia la Prima casă, dar să ceară sistemului bancar să vină cu dobânzi fixe“, spune Alin Iacob, acesta adăugând că nu crede că marja va coborî sub 2%. 

În opinia lui, Prima casă a fost binevenită iniţial, dar treptat băncile au ajuns să transfere toată creditarea ipotecară pe acest program, diminuându-şi riscurile şi lăsând riscul mai ales pe consumator. 

O altă evoluţie aşteptată în următorii ani este creşterea ROBOR, dar şi a Euribor, iar o majorare de 2-3 puncte, plus marjele, va crea probleme majore clienţilor care au luat credite la nivelul actual. 

„O majorare de 2-3 puncte a Robor, deci la 4%, plus marjele, va dubla practic dobânzile şi rata faţă de nivelul de acum.“ Problema este agravată şi de faptul că marea majoritate a clienţilor, atraşi de ofertele băncilor şi dornici să aibă o casă, merg până aproape de limita capacităţii de îndatorare. 

În ceea ce priveşte avansul la credite, reprezentantul asociaţiei crede că piaţa va urma tendinţa celor două bănci, BCR şi Piraeus, care au redus deja procentul. Există însă şi bănci care nu au majorat decât foarte puţin avansul, cu circa 5%, iar la ele revenirea va fi mai lentă sau deloc. 

„E nevoie de un echilibru. Nici un avans foarte mic nu e ok, pentru că nu ştii ce se va întâmpla peste 10 ani atunci când iei un credit. Un avans mic duce la un risc mare pe consumator, care îşi asumă diferenţa pe 20-30 de ani. Un avans prea mare nu permite economisirea până la acel nivel pentru a lua credit.“    

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO