Burse - Fonduri mutuale

Necazurile se ţin lanţ la Turbomecanica: compania a fost lovită ieri de un incendiu, dar spune că producţia nu a fost afectată

Necazurile se ţin lanţ la Turbomecanica: compania a fost lovită ieri de un incendiu, dar spune că producţia nu a fost afectată

Turbomecanica a acumulat în ultimii patru ani pierderi de 66 de milioane de lei, în timp ce afacerile au scăzut cu 26% în perioada 2008-2011, de la 63 mil. lei la 46,5 mil. lei. Compania avea la finalul anului trecut datorii de 90 mil. lei.

Autor: Adrian Ionut Cojocar

07.03.2012, 00:05 888

Producătorul de componente pentru industria aeronautică Turbo­me­canica Bucureşti (TBM) a fost afectat ieri de un incendiu puternic la unul dintre depozitele companiei care a necesitat intervenţia a şapte autospe­ciale de pompieri.

Incendiul s-a întins pe o suprafaţă de circa 150 de metri pătraţi, potrivit lui Daniel Vasile, purtător de cuvânt la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti, citat de Mediafax.

"Turbomecanica anunţă că azi

6 martie 2012 în jurul orei 11 s-a produs un incendiu ca urmare a aprinderii unor materiale aflate în incinta boxelor nefuncţionale din standul de încercări turboreactoare, care a fost stins în mai puţin de 60 de minute. După prima esti­mare incendiul produs nu de­ter­mină întreruperea proceselor de producţie", au spus reprezentanţii Tur­bomecanica într-un comunicat transmis pe bursă.

Ei nu au precizat care sunt pagubele produse de incendiu.

Compania s-a confruntat în ultimii ani cu pierderi semnificative din activitate, pierderi puse de conducerea Turbomecanica pe seama reducerii comenzilor ca urmare a crizei finan­ciare, care şi-a pus amprenta asupra sectorului în care activează compania.

Anul trecut pierderile Turbo­mecanica s-au dublat, ajungând la 19,4 mil. lei în condiţiile în care cifra de afaceri s-a diminuat cu 12,5%, la 46,5 milioane de lei.

Compania a acumulat datorii care totalizau la 31 decembrie 2011 circa 90 mil. lei.

În toamna anului trecut acţionarii Turbomecanica au aprobat planul de reconfigurare a fluxurilor de producţie şi mutarea fabricii în localitatea Dragomireşti-Vale, urmând ca terenul pe care este situată în prezent fabrica să fie scos la vânzare la un preţ minim de 50 mil. lei (11,5 mil. euro) plus TVA. Terenul cu suprafaţa de 3,4 hectare este situat în cartierul Militari din vestul Bucureştiului, într-o zonă unde au fost construite în ultimii ani mai multe proiecte rezidenţiale, comerciale şi de birouri.

Principalii acţionari ai Turbo­me­canica sunt Radu Viehmann, actualul preşedinte şi director general al companiei, care deţine 25,9% din acţiuni şi Dana Maria Ciorapciu, cu 15,2% din titluri, care a moştenit participaţia în urma decesului fostului director general al societăţii Ioan Ciorapciu.

Pe parcursul şedinţei de ieri titlurile Turbomecanica au coborât şi cu 5%, însă spre finalul zilei stagnau la nivelul de 0,05 lei/unitate.

Compania are o capitalizare de 4,25 milioane de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO