Burse - Fonduri mutuale

Radu Hanga, preşedinte BVB: S-ar putea ca lichiditatea să fie mai mult rezultatul celor care se joacă decât al celor care investesc pe termen lung

Conferinţa ZF Piaţa de Capital 2023

Radu Hanga, preşedinte BVB: S-ar putea ca lichiditatea...

Autor: Alex Ciutacu

22.09.2023, 11:58 3513

Investiţia la bursă este considerată şi de unii oameni drept „o joacă”, iar lichiditatea ar putea fi dată mai mult de cei care „se joacă” decât de cei care investesc pe termen lung, a explicat Radu Hanga, preşedinte al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), în cadrul conferinţei ZF Piaţa de Capital 2023.

„Dacă mă întrebai acum 15-20 de ani spuneam că văd şi eu investiţiile ca fiind ceva foarte serios, că investiţia nu este un joc, că trebuie făcută după o analiză serioasă. Acum, când te uiţi la componenta de lichiditate, îţi dai seama că în piaţă sunt şi oameni care se joacă. Jocul nu este ceva negativ. Noi ne-am născut şi am crescut jucându-ne şi s-ar putea ca faptul că noi disociem investiţia de joc să nu ne ajute. S-ar putea ca lichiditatea să fie mai mult rezultatul celor care se joacă decât a celor care investesc pe termen lung”.

Semnalul dat de şeful Bursei de la Bucureşti este unul neaşteptat, în contextul în care piaţa de capital locală s-a dezvoltat în ultimii ani printr-o retorică în care s-a pus accentul hotărât pe termenul „a investi”, în locul termenului „a juca” la bursă. 

Alte declaraţii:

  • Am avut o discuţie cu un broker care îmi spunea că ar trebui să fim mult mai stricţi cu listările pentru că ei la firma lor de brokeraj au fost foarte stricţi şi au avut cereri de listare pe care nu le-au preluat şi le-au trimis altor brokeri. Când am întrebat câte listări a făcut brokerul în ultimii trei ani răspunsul a fost niciuna.
  • Orice companie presupune un risc, ştim că de aceea o companie livrează randamente peste un depozit bancar, pentru că în spatele acestui randament este un risc. Şi trebuie să fim conştineţi că uneori riscul se materializează şi are numele unei companii. Uitându-mă în spate, cred că am avut în ultimii trei ani spre 70 de companii care au venit spre piaţă şi discutăm de 1-2 cazuri cu situaţii mai dificile.
  • Companiile nu se nasc mari, se nasc mici şi au nevoie de finanţare şi de viziblitate pentru a se dezvolta. Dacă vrem să avem companii mari, trebuie să ne asumăm că ajutăm companiile mai mici. Dacă ne asumăm că avem o platformă pentru companii mai mici – şi aici nu e doar BVB cu piaţa AeRO, sunt mai jos şi platforme precum Seedblink – dacă ne asumăm că ajutăm genul acesta de companii, suntem toţi conştineţi că există un risc. Cu cât compania este mai mică, cu atât riscul este mai mare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO