Burse - Fonduri mutuale

Una dintre cele mai profitabile companii de pe RASDAQ se mută pe bursă în două săptămâni

Una dintre cele mai profitabile companii de pe RASDAQ se mută pe bursă în două săptămâni

Autor: Adrian Cojocar

25.04.2012, 00:04 1285

Liderul pieţei de ambalaje din sticlă Stirom Bucureşti (STIB), parte a grupului grecesc Yioula Glassworks, este pe ultima sută de metri privind transferul acţiunilor pe piaţa reglementată după ce prospectul de admitere la tranzacţionare a fost aprobat de CNVM. În prezent acţiunile Stirom se tranzacţionează pe piaţa RASDAQ.

"Suntem în faza pregătitoare a documentelor de ofertă pentru a fi depuse la bursă şi în aproximativ două săptămâni acţiunile Stirom vor intra la cota bursei. Odată ce prospectul de listare a fost aprobat de CNVM, partea cu bursa este o formalitate", a declarat Grigore Chiş, directorul general al Broker Cluj, firma de brokeraj care intermediază transferul acţiunilor Stirom pe bursă.

Compania s-a bucurat în ultimii ani de marje ridicate de profitabilitate ca urmare a poziţiei dominante pe care o deţine pe piaţa sticlei din România. Stirom deţine o cotă de 59% pe piaţa ambalajelor de sticlă şi este de asemenea lider pe segmentul de menaj, deţinând o treime din piaţă.

Producătorul de sticlă a înregistrat anul trecut un profit net de 19,5 milioane de lei (4,6 mil. euro), în creştere cu 2,7% faţă de anul precedent şi o cifră de afaceri mai mare cu 7%, de 207,6 milioane de lei (49 mil. euro).

Afacerile Stirom au crescut continuu în ultimii ani, doar în anul 2009 diminuându-se uşor, cu 3%, pe fondul crizei mondiale, iar după această dată afacerile au revenit susţinute de exporturi, în condiţiile în care conducerea companiei s-a orientat mai mult spre piaţa externă pe fondul scăderii consumului intern. Astfel, în 2010 exporturile Stirom au explodat, majorându-se de patru ori, iar anul trecut acestea au urcat cu încă 11,7%. Ca urmare, vânzările la extern au ajuns să reprezinte anul trecut 27% din cifra de afaceri a companiei. Principalele ţări spre care se îndreaptă exporturile Stirom sunt Turcia, Grecia, Bulgaria şi Ungaria.

Pe segmentul ambalajelor de sticlă Stirom se bate doar cu fabrici de sticlă din Bulgaria, Moldova şi Cehia, în timp ce pe segmentul de menaj este concurată în principal de importurile din Turcia, China şi Belgia. "În ceea ce priveşte perspectivele pe termen mediu, Stirom estimează o cifră de afaceri cu 5% mai mare decât cea din 2011 şi pe termen lung cu 20% mai mare.

Ca evoluţie în ultimii ani s-a observat o tendinţă de creştere a ponderii în total a ambalajelor pentru vinuri, băuturi răcoritoare şi ape minerale şi o scădere a celor pentru băuturi alcoolice, tendinţă ce arată o maturizare a consumatorilor şi o evoluţie a pieţei spre modelele din ţările dezvoltate. Tendinţa pe termen mediu şi lung a pieţei ambalajelor de sticlă în România este de creştere în detrimentul celorlalte tipuri de ambalaje (PET-uri şi aluminiu), apropiindu-se de nivelul ţărilor dezvoltate în care se pune accent pe calitatea produselor ce sunt ambalate. Evoluţia din ultimii ani a evidenţiat o creştere a segmentului reţelelor de hipermarketuri şi cash&carry în detrimentul angrosiştilor, odată cu trecerea treptată către un comerţ modern şi dezvoltarea în toată ţara a acestor reţele", spun reprezentanţii Stirom.

Stirom a acordat dividende până în anul 2006, însă ulterior compania a reţinut profitul pentru a putea susţine un amplu program de modernizare a capacităţilor de producţie. Din 2008 şi până în prezent grecii au investit în Stirom circa 70,6 mil. lei (17,7 mil. euro).

Totodată, gradul de îndatorare al companiei s-a redus substanţial, de la circa 30% în 2008 la 6% la finele lui 2010, potrivit prospectului de admitere la tranzacţionare al Stirom. În perioada următoare grecii doresc să demareze investiţii de 30 mil. euro, finanţate şi cu fonduri europene, în vederea reducerii consumului de energie cu 25%.

Titlurile Stirom sunt puţin tranzacţionate, una dintre cauze fiind şi free-float-ul (acţiunile libere la tranzacţionare - n.red.) redus, în condiţiile în care MGL Mediterranean Glass, parte a grupului Yioula Glassworks, controlează 93,4% din acţiunile Stirom.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO