Business Hi-Tech

Directorul de HR al Orange: Recrutăm oameni întâi din companie, abia după din extern

Autor: Roxana Rosu

08.05.2015, 00:06 596
Orange recrutează în fiecare an 700-800 de candidaţi pentru diferite poziţii în companie, din care 500-600 de persoane sunt transferate din interiorul reţelei, restul fiind aduşi din afara reţe­lei, a spus la ZF Live Ioana Marcu, directorul de HR Orange.
 
„Căutăm poziţii de frontline, de cus­tomer service şi pentru shop-uri, avem 700-800 de unităţi în ţară, dar şi poziţii de vânzări şi inginerie. În fiecare an primim 50.000 de aplicaţii, care trec prin mai multe filtre şi procese de selecţie. În final, noi livrăm trei candidaţi pentru fiecare job. Pentru toate poziţiile cău­tăm intâi pe intern, abia după în extern.“
 
Ea spune că procesul de recrutare merge mai greu în ora­şele mici, unde nu sunt destui candidaţi cu experienţă, în timp ce în oraşele universitare nu sunt probleme de acest fel.
 
„În oraşele mici găsim greu candi­daţi; e nevoie de cunoştinţe tehnice şi de experienţă. De exemplu în Sighişoara. Cunoştinţele pe care trebuie să le asimileze sunt foarte vaste, trainingul durează 2 luni. Există şi perioada de probă în care candidatul sau noi decidem că trebuie să ne despărţim.“

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO