Business Hi-Tech

Video ZF Live: Grupul Naspers şi-a majorat la aproape 80% participaţia în afacerea eMAG, cel mai tare grup de e-commerce din ţară

Autor: Ştefan Stan

16.11.2017, 00:06 1083
Grupul din Africa de Sud a adus 100 de milioane de euro la eMAG, a declarat Iulian Stanciu, CEO al grupului, la emisiunea ZF Live.
Participaţia Naspers, unul dintre cei mai puternici jucători din industria globală de comerţ electronic, în eMag a urcat la aproape 80%, după o investiţie de aproximativ 100 de milioane de euro a grupului sud-african. „În prezent participaţia mea la eMag este de 21%. Am avut 25%, însă având în vedere toate investiţiile făcute din partea partenerului Naspers, de aproape 100 mil. euro, s-a mai redus”, a declarat Iulian Stanciu, CEO al grupului eMag , în cadrul emisiunii de business ZF Live. eMag se aşteaptă ca anul acesta să ajungă la o cifră de afaceri de 3,7-3,9 mld. lei, ur­mând ca în 2018 să depăşească pragul de 1 mld. euro. „Ţinta mea este să pun mai mul­tă structură în business. Dacă până acum am cres­cut cu entuziasm, acum începem să fim mai structuraţi, să definim mai bine procesele.” ZF a scris în luna februarie a acestui an că pe durata anului trecut Naspers a venit cu câteva zeci de milioane de euro la capitalul eMag prin mai multe operaţiuni de majorare a capitalului social prin emitere de acţiuni noi, citând date publicate de companie în Monitorul Oficial.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO