Business Internaţional

Ca să-şi ascundă propriile slăbiciuni, Franţa s-a grăbit să pună capăt crizei care macină zona euro

Ca să-şi ascundă propriile slăbiciuni, Franţa s-a grăbit să pună capăt crizei care macină zona euro

Preşedintele francez Nicolas Sarkozy s-a implicat activ în găsirea unei soluţii pentru acordarea celui de al doilea ajutor financiar Greciei pentru ca investitorii să nu înceapă să se uite atent la finanţele ţării sale

Autor: Marius Oncu

27.07.2011, 00:03 1304

Întrucât finanţele Franţei sunt cele mai slabe din rândul celorşase state cu rating maxim, "AAA", din zona euro, Sarkozy se aflăsub presiune pentru a se asigura că ţara nu este exclusă din acestclub select, chiar în contextul eforturilor pentru a fi reales înaprilie 2012.

Acordul pentru un al doilea pachet de ajutor financiar destinatGreciei, pe care preşedintele francez l-a susţinut în mod deosebit,oferă Franţei mai mult spaţiu de manevră chiar în perioada în carepieţele începeau să privească mai atent la finanţele statului.

Înaintea re­uni­unii, diferenţa din­tre randamentul cerut deinvestitori pentru obligaţiunile franceze faţă de cele germane acrescut de peste două ori în câteva săptămâni, evi­denţiindîn­do­ie­lile investitorilor că Franţa este sigură financiar,precum restul statelor cu rating "AAA" din zona euro - Austria,Finlanda, Ger­ma­nia, Luxemburg şi Olanda.

"Suntem pe marginea prăpastiei, suntem în cea mai dificilăsituaţie dintre statele cu rating «AAA». Franţa trebuie să facăeforturi mari pentru a rămâne în rândul acestor ţări", a declaratPhilippe Delienne, preşedinte al Convictions Asset Management,companie care adminis­trează active de 1,2 miliarde de euro.

Toate cele trei mari agenţii au con­firmat ratingul Franţei înultimele opt luni.

Agenţiile tratează Franţa cu prea multă indulgenţă, pentru căeste un jucător important în zona euro, consideră Alessan­droGiansanti, analist la grupul olandez ING.

"Există o anumită automulţumire în privinţa Franţei, deoarecedacă priveşti la fundamente, mai ales deficite, ar trebuiretrogradată", a afirmat el.

Potrivit calculelor ING, economia şi finanţele Franţei suntîntr-o situaţie compatibilă mai mult cu ţări evaluate cu rating"AA+", precum Belgia. Grupul consideră, însă, că Franţa se aflăînaintea Statelor Unite, care ar merita doar calificativul"A+".

Dacă Franţa şi-ar pierde calificativul "AAA", ar face inutiletoate încercările de a calma criza din zona euro, deoarece ţărilecu rating maxim susţin Facilitatea Europeană pentru Sta­bilitateFinan­ciară, fondul prin care zona euro sprijină ţările cu problemefinan­ciare.

Standard & Poor's a avertizat luna trecută că va reduce,probabil, ratingul Franţei pe termen lung, dacă guvernul nu adop­tănoi reforme.

Pentruca statul să-şi păstreze cali­ficativul până la mijlocul secolului,trebuie să-şi echi­libreze bugetul în următorii cinci ani, ceva ceguvernele franceze nu au mai reuşit din 1974.

Franţa are cel mai ridicat deficit, cea mai mare datorie şideficit primar (deficitul înainte de luarea în calcul a plăţilorpentru dobânzi) dintre statele cu rating maxim din zona euro.

Guvernul se aşteaptă ca datoria publică să ajungă la 86,9% dinPIB anul următor, înainte să înceapă să scadă.

Contribuţia Franţei la noul pachet de ajutor financiar pentruGrecia ar putea urca nivelul îndatorării, a afirmat premierulfrancez François Fillon. Ca semn al de­clinului competitivităţiiinternaţionale, Franţa este singurul stat "AAA" din Europa care aredeficit de cont curent, ajuns în mai la un nivel record.

Pe ansamblu, cheltuielile guver­namentale din ultimii 20 de aniau rămas mult peste media statelor membre ale Organizaţiei pentruCooperare şi Dezvoltare Economică. Orga­nizaţia esti­mează că înFranţa, chel­tuieile statului vor atinge 55,3% din PIB în acest an.Doar în Danemarca cheltuielile publice sunt mai mari, de 58,1% dinPIB.

"Când priveşti la Franţa în termenii mai generali ai statelor curating "AAA", este clar că iese în evidenţă ca având una dintrecele mai slabe situaţii financiare", a declarat analistul FitchMaria Malas-Mroueh.

Decis să rămână la nivelul "AAA", guvernul francez intenţioneazăsă să reducă deficitul bugetar de la 5,7%, estimat pentru acest an,la 4,6% în 2012 şi 3% în anul următor. În timp ce Franţa ar urma sărespecte ţintele asumate pentru acest an, mulţi economişti şiComisia Europeană se aşteaptă ca Parisul să depăşească obiec­tivelepentru anul următor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO