Business Internaţional

Cutiile negre ale avionului malaysian prăbuşit în Ucraina vor fi decriptate în Marea Britanie

Cutiile negre ale avionului malaysian prăbuşit în...

Autor: Valentin Vidu - Mediafax

22.07.2014, 16:21 158

Cele două înregistrări ale zborului, recuperate de către rebeli proruşi care deţin controlul asupra zonei în care s-a prăbuşit avionul de tip Boeing 777 cu 298 de persoane la bord, au fost predate luni seara unor reprezentanţi ai Malaysiei.

Însă, la solicitarea Kievului, Olanda - ţara din care provin 193 dintre victime - urmează să fie însărcinată cu ancheta asupra catastrofei.

Astfel, atunci când Haga va adopta în mod oficial decizia de a conduce investigaţia, olandezii vor prelua cutiile negre de la malaysieni şi le vor trimite în Marea Britanie, a precizat Ministerul ucrainean al Dezvoltării Regionale, al cărui conducător, vicepremierul Volodimir Groisman, coordonează ancheta de partea ucraineană.

Cutiile negre permit înregistrarea conversaţiilor din cabina piloţilor şi datele tehnice ale zborului. Totuşi, este puţin probabil ca aceste dispozitive să poată furniza informaţii care să permită identificaea originii tirului care a doborât avionul malaysian. Potrivit Statelor Unite, racheta a fost lansată dintr-o zonă aflată sub controlul "rebelilor susţinuţi de către Rusia".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO