Pe un ton acuzator Zakaria susţine: "Lumea se uitatodată la America cu veneraţie: constuisem sisteme de autostrăziinterstatale, aveam cea mai bună educaţie publică din lume, amtrimis omul pe lună şi am investit masiv în doborârea frontierelorcunoaşterii. Nu mai este modul în care lumea vede America astăzi.Am luat ceva de care lumea nu se îndoia - credibiliatea SUA - şi ampus-o sub semnul întrebării. De fiecare dată de acum când plafonuldatoriei va trebuie dezbătut, lumea se va întreba: Îşi va onoraAmerica angajamentele? Se va ţine de cuvânt? (...)"
Dincolo deimplicaţiile directe şi costisitoare ale scăderii ratingului datoriei (o creştere cu 1%, arandamentului pentru obligaţiile americane va majora datoria cu1.300 mld. dolari în zece ani, adică mai mult decât tot planul dereducere a cheltuielilor adoptat de Congres), Zakaria face un"voaiaj" în trecutul bizar al luptei politice de la Washington,analizând, în aceeaşi vreme, şi preferinţele publicului americancare vrea, totodat, şi un guvern puternic şi taxe mici. Începând cuadministraţia Reagan, din anii '80, toate administraţiileulterioare au încercat să împace gustul americanilor pentru taxemici şi un guvern de care să fie mândri scăzând impozitele când s-aputut şi menţinând cheltuielile ridicate, totul fiind finanţat dinîmprumuturi. Modelul federal a fost împrumutat la nivel de state,de oraşe, de cătune. Datoria publică s-a triplat în opt ani, de la712 mld. dolari în 1980 la 2.000 mld. dolari în 1998. GuvernareaClinton a adus un echilibru (a existat excedent bugetar) anulat deadministraţia Bush care a redus taxele, a extins sistemul deajutoare medicale, a purtat două războaie fără să aibă veniturisuplimentare la buget din economie. Criza economică a pus capac latoate: veniturile federale s-au prăbuşit, dar taxele nu au crescut,ba chiar s-au redus şi astfel s-a ajuns la datoria de 14.300 mld.dolari.
Mulţieconomişti susţin, arată Zakaria, că economia este fragilă şi că nueste bine să majorezi în această situaţie taxele sau să reducicheltuielile publice, în vreme ce scăderea deficitului ar trebuietapizată pentru următorii ani. Şi, continuă el: poate fi adevărat,dar acest tip de reflecţie raţională este dincolo de sistemulamerican de astăzi, care judecă lucrurile purideologic.
Criza a scos în evidenţă ruptura dintre Congres şi Guvern, uncongres mai polarizat decât oricând, care, paradoxal, funcţioneazăprecum Parlamentul European, pur ideologic şi bine disciplinat.Doar că, arată Zakaria, SUA nu au un sistem politic european undeputerea atunci când guvernează deţine Legislativul şi Executivul(cazul Marii Britanii unde, spune plastic Zakharia, "primulministru este, de fapt, legislatorul-şef precum şi directorulexecutiv") drept urmare poate să-şi pună în practică politicile. Cepune în discuţie editorul de la Times este însăşi sistemul politicamerican: fiecare stat are câte doi senatori indiferent de mărimeasau de numărul populaţiei statului. Astfel se poate întâmpla ca unnumăr de senatori care reprezintă 10% din populaţia SUA să blochezeorice decizie. Până acum lucururile s-au rezolvat prin dialog, daracum ele sunt atât de complicate întrucât "cel mai de stânga dintrerepublicani este mai conservator decât cel mai de dreapta dintredemocraţi."
Dezbaterea,crede Zakarias, duce la esenţă, anume discutarea rolului Guvernuluiîn stat.
Până atunci însă pe acest fond idelogic, SUA şi-au pus în vânzarece aveau mai de preţ, credibiliatea. Pentru că, dacă ar fi să-lcredem pe Zakarias, "in termeni economici înguşti afacerea datorieinu este o afacere mare", comparată cu dezastrul politic care aînsoţit-o.
-
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
