Business Internaţional

Explozia produsă la bordul unui autobuz, în Ierusalim, provocată de o bombă

Explozia produsă la bordul unui autobuz, în Ierusalim,...

Autor: Mihai Draghici

18.04.2016, 19:56 176

Explozia produsă la bordul unui autobuz, în Ierusalim, a fost cauzată de o bombă, anunţă Biroul primarului din partea israeliană a oraşului, conform site-ului agenţiei Reuters.

"A fost un dispozitiv exploziv mic, dar în mod clar este vorba de o bombă", a declarat Brachie Sprung, purtătorul de cuvânt al primarului Ierusalimului de Vest, Nir Barkat.

O explozie a avut loc luni după-amiază la bordul unui autobuz de transport în comun gol, pe Bulevardul Hebron din Ierusalim, la periferia sudică a oraşului împărţit între Israel şi Autoritatea Palestiniană.

Potrivit anchetatorilor israelieni, dispozitivul exploziv a fost plasat în partea din spate a autobuzului.

Incendiul a cuprins şi un alt autobuz care se afla în imediata apropiere a vehiculului în care a avut loc deflagraţia.

Atentatul a avut loc în partea israeliană a oraşului Ierusalim.

Cel puţin 20 de persoane - cu vârste cuprinse între 10 şi 50 de ani - au fost rănite în al doilea autobuz, două fiind în stare gravă.

Majoritatea răniţilor au fost transferaţi la Centrul medical Shaare Tzedek.

Deocamdată, atentatul nu a fost revendicat, dar cel mai probabil este opera grupurilor islamiste radicale palestiniene.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO