Business Internaţional

Extinderea in Est a UniCredit era privita ca diversificare, dar acum este considerata un risc

22.03.2009, 16:09 20

Pentru a transforma creditorul italian regional UniCredit in cea mai mare banca nationala, cu operatiuni din Polonia pana in Kazahstan, Alessandro Profumo, directorul executiv al grupului bancar, a avut nevoie de un deceniu si de achizitii in valoare de peste 65 mld. dolari.

Aceasta extindere, care a majorat valoarea de piata a bancii UniCredit la 85 mld. euro in octombrie 2007, alarmeaza in prezent analistii, care avertizeaza ca imprumuturile acordate Europei de Est, regiune catre care banca si-a concentrat cresterea, vor influenta de maniera negativa performantele creditorului, scrie Bloomberg.
Actiunile bancii au pierdut 77% pe piata bursiera in ultimele 12 luni, reprezentand al doilea mare declin in acest sens inregistrat de bancile italiene.
"Europa de Est este noul demon", a declarat Massimiliano Romano, analist in cadrul companiei Concentric Italy din Milano. "UniCredit detine filiale in 17 state din aceasta regiune. Obisnuiam sa consideram aceasta situatie o diversificare de portofoliu, in prezent o catalogam drept un risc."
UniCredit, care detine cel mai mare creditor polonez, Bank Pekao, si banci in state precum Ucraina, Ungaria, Romania si Slovacia, a generat 44% din profitul brut din primele noua luni ale anului precedent prin intermediul operatiunilor din Europa Centrala si de Est. Bancile europene ar putea fi nevoite sa obtina capital in valoare de 40 mld. euro pana in 2010 pentru a contracara expunerea la sistemul bancar al acestei regiuni, considera analistii bancii americane JPMorgan.
Profumo, in varsta de 52 de ani si fost consultant in cadrul McKinsey & Co., a declarat ca diviziile bancii din Europa de Est au inregistrat performante bune. "Situatia reala este mai buna decat s-a descris", a afirmat Profumo. "Ne vom sprijini bancile."
Economiile statelor din Europa Centrala si de Est, inclusiv ale tarilor membre ale Comunitatii Statelor Independente, se vor contracta cu 0,4% in 2009, in timp ce cererea pentru exporturi si bunuri de larg consum se va reduce, a anuntat FMI la inceputul anului. Agentia de rating Moody's a confirmat pe 17 februarie ca bancile s-ar putea confrunta cu retrogradarea ratingului de credit pe fondul majorarii ratei de default a imprumuturilor in regiune.
UniCredit a pierdut pozitia de cea mai mare banca italiana in favoarea Intesa Sanpaolo in a doua jumatate a anului precedent.
UniCredit a anuntat un declin de 57% al profitului aferent trimestrului patru al anului trecut, adaugand ca ar putea primi un ajutor guvernamental de 4 mld. euro (5,2 mld. dolari). Profitul net al bancii a coborat in intervalul octombrie-decembrie pana la 505 mil. euro. Profitul anual al bancii a scazut cu 38% pana la 4 mld. euro.
Europa de Est se situa in centrul strategiei de extindere a bancii UniCredit cu doar noua luni in urma. Profumo declara in iunie 2008 ca intentioneaza sa creeze 11.500 de noi locuri de munca si sa deschida 1.300 de sucursale in regiune, eliminand 9.000 de posturi din cadrul diviziilor vest-europene. Initiativa a fost amanata, potrivit declaratiilor facute de Profumo in noiembrie.
"Acesta este motivul pentru care suntem atat de ingrijorati", a afirmat Edoardo Liuni, analist pentru IlNuovoMercato.it. "Daca va exista un default al creditelor si cresterea economica va stagna in regiunea care se preconiza ca va aduce profit, nu vor mai fi solutii. Este pacat pentru ca UniCredit a procedat corect din mai multe puncte de vedere."
Profumo a renuntat recent la distribuirea dividendelor pentru a conserva un capital de 3,6 mld. euro si a obtinut inca 3 mld. euro de la investitori pentru a consolida pozitia financiara a UniCredit. Banca a inghetat deschiderea de noi sucursale, a concediat 700 de angajati ai diviziei de investitii si ia in calcul viitoare disponibilizari. UniCredit va trebui sa analizeze si posibilitatea obtinerii unui ajutor guvernamental. Ministrul de finante italian a propus achizitionarea unor obligatiuni convertibile in actiuni de la bancile nationale pentru a majora rezervele acestora.
Analistii JPMorgan au estimat ca UniCredit ar putea avea nevoie de capital suplimentar de 5 mld. euro pentru a neutraliza pierderile cauzate de operatiunile est-europene. Imprumuturile acordate de UniCredit in regiune totalizeaza circa 90 mld. euro, in conditiile in care portofoliul total de credite acordate de banca se situeaza la 610 mld. euro.
Profumo a afirmat in octombrie ca a facut "greseli", mai exact subestimarea anvergurii crizei financiare si efectuarea de achizitii in perioada de varf a pietei. In decembrie, Profumo a redus previziunile de profit ale bancii la 4 mld. euro, in raport cu cifra estimata anterior, de 5,2 mld. euro.
UniCredit se numara printre cele sase grupuri bancare care preseaza UE sa organizeze un program de ajutor financiar pentru tarile din Europa de Est. Profumo a declarat pe 4 martie ca Ucraina, tara care detine 0,7% din imprumuturile totale ale bancii, este natiunea "care prezinta cele mai ridicate riscuri". Riscurile cu care se confrunta filialele din estul continentului ale bancilor de investitii vest-europene vor alimenta reticenta investitorilor pana cand UE va decide "sa solutioneze situatia in mod transparent", au declarat analisti ai Barclays Capital.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO