Frica de orice, strategia care aduce bani frumoşi unui fond norvegian de 53 miliarde de dolari

11 ian 2017 Autor: Catalina Apostoiu

Cel mai mare fond de pensii din Norvegia se teme întotdeauna de ceea ce poate fi mai rău, iar strategia de a paria pe cel mai sumbru scenariu pare să dea roade, scrie Bloomberg. În condiţiile în care dobânzile se menţin aproape de minime istorice şi o serie de şocuri politice dau peste cap multe strategii de investiţii, cel mai mare asigurător din Norvegia, Kommunal Landspensjonskasse, spune că strategia sa este să se „teamă de tot“. Reacţia pieţelor faţă de victoria lui Donald Trump în alegerile pentru preşedinţia SUA dovedeşte că ideea funcţionează, spune Aage Schahanning, director financiar al KLP, care administrează active de pensii de aproximativ 450 miliarde de coroane (53 miliarde de dolari). Fondul a avut un randament de 4,4% în primele trei trimestre ale anului trecut. „Este foarte dificil să anticipezi cum vor reacţiona pieţele faţă de un eveniment“, spune Schahanning.Cea mai mare temere a KLP este legată de protecţionismul în creştere în condiţiile în care Europa se află în pragul mai multor alegeri, fiecare cu potenţialul de a aduce la putere un populist. 

KLP este pregătit să profite cât mai mult din cele mai negre rezultate. Fondul a alocat 67% din portofoliu instrumentelor cu venit fix, 20% pentru acţiuni şi 13% pentru imobiliare.

În condiţiile dobânzilor scăzute, KLP „trebuie să aibă grijă să nu aloce prea mult acţiunilor şi imobiliarelor“, spune Schaanning.

Pentru că nu se bazează pe deţinerea de active extrem de lichide, KLP achiziţionează obligaţiuni municipale norvegiene şi ale utilităţilor, care oferă randamente mai bune decât obligaţiunile guvernamentale.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 11.01.2017

 
Cuvinte cheie:
strategie
, miliarde
, bani
, fond
, frica
, norvegia
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide