Business Internaţional

ISIS ameninţă cu noi atentate în Europa. Pe lista neagră se află şi Roma, Londra şi Berlin

ISIS ameninţă cu noi atentate în Europa. Pe lista...

Autor: Mihai Draghici

05.04.2016, 15:02 392

"Ieri a fost atacat Parisul, recent a fost vizat Bruxellesul, cine ştie ce va fi mâine?! Poate vom ataca Londra, Berlinul sau Roma", a declarat un membru al reţelei teroriste Stat Islamic într-o înregistrare video difuzată marţi.

În înregistrare sunt prezentate imagini ale Camerei Comunelor din Londra şi ale Colosseumului.

Înregistrarea video realizată de organizaţia teroristă sunnită a fost difuzată de Grupul media islamist Al Waad.

Săptămâna trecută, Stat Islamic avertiza că va comite noi atentate în Statele Unite şi în ţări europene, menţionând Ungaria şi Portugalia. Organizaţia fundamentalistă sunnită, care ocupă teritorii în Siria, Irak, Libia şi Egipt, avertizează că atentatele comise pe 22 martie în Bruxelles, soldate cu 32 de morţi, sunt doar începutul uneii serii de atacuri în Europa şi în Statele Unite.

"America, urmezi tu!", se arăta într-un mesaj al reţelei teroriste postat săptămâna trecută pe site-ul Centrului media Al-Wafa. "America a uitat că musulmanii nu acceptă umilirea şi că nu vor uita să riposteze", atrăgea atenţia organizaţia teroristă, conform unei traduceri făcute de Institutul pentru Analize Media din Orientul Mijlociu (MEMRI). "Nu am uitat ţipetele fetelor violate când armata americană a invadat Irakul. Cu ajutorul lui Allah, vom răzbuna aceste fapte şi vom reda demnitatea. Vă vom distruge noi onoarea, vom elimina miturile voastre, vă vom lua ostatice femeile şi le vom vinde în pieţele de sclavi. Vă vom lua copiii şi îi vom creşte printre musulmani, pentru a lupta împotriva voastră", ameninţă organizaţia fundamentalistă sunnită, făcând referire la un atac armat comis în decembrie 2015 în San Bernardino, California, soldat cu 14 morţi. "Acum au fost atentate la Bruxelles. Mâine, ar putea fi Portugalia şi Ungaria", atrăgea atenţia organizaţia teroristă.

Guvernul Ungariei a anunţat că ia în serios ameninţările organizaţiei teroriste. "Organizaţia teroristă Stat Islamic a ameninţat Europa cu noi atacuri şi a menţionat Ungaria printre posibilele ţinte", a declarat miercuri Gyorgy Bakondi, consilier al premierului Viktor Orban.

Reţeaua teroristă sunnită Stat Islamic ocupă teritorii în nord-estul Siriei, în nord-vestul Irakului, în nordul Egiptului şi în nordul Libiei, unde a instituit un "califat". Organizaţia fundamentalistă a revendicat atentatele comise în noiembrie 2015 la Paris, soldate cu 130 de morţi, şi cele din 22 martie, de la Bruxelles, soldate cu 32 de morţi.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO