Business Internaţional

Politica a avut câştig de cauză în bătălia etichetării alimentelor din Franţa

Politica a avut câştig de cauză în bătălia...

Autor: Catalina Apostoiu

26.09.2017, 00:00 206

Potrivit unor documente obţinute de Politico, Comisia Europeană a ignorat avertismentele emise de propriii specialişti cu privire la problema extrem de controversată a reglementărilor din domeniul alimentar acordând Franţei concesii înainte de alegerile prezidenţiale din această ţară. 

Autorităţile de la Bruxelles au permis Parisului să introducă etichete obligatorii privitoare la ţara de origine anul trecut.

Această concesie de natură politică acordată Franţei, şi fermierilor atotputernici ai acestei ţări, echivalează cu încălcarea uneia dintre cele mai vechi reguli ale Bruxelles-ului.

Comisia Europeană se opune în mod tradiţional etichetelor obligatorii care precizează ţara de origine a produselor, considerându-le o ameninţare la adresa pieţei unice, argumentând că acestea încurajează consumatorii să cumpere produse locale. Etichetele obligatorii din Franţa ar putea distruge locuri de muncă din sectorul agricul al ţărilor vecine.

Vânzările de acţiuni din Europa, la cel mai ridicat nivel de la criza datoriilor suverane

Vânzările de participaţii deţinute de state în cadrul băncilor din perioada crizei împing volumul de acţiuni vândute în Europa în acest an către cel mai ridicat nivel de la sfârşitul crizei datoriilor suverane, în condiţiile în care statele profită de cererea investitorilor de acţiuni din zona euro, relatează Financial Times. Pe fondul raliului burselor de acţiuni europene, volumul de acţiuni ale companiilor listate în Europa plasate pe piaţă a atins un total de 137,5 miliarde de dolari până acum în acest an, potrivit datelor Dealogic, peste nivelul înregistrat pe întregul an 2016. În acelaşit imp, băncile europene au atras miliarde prin intermediul unor emisiuni de drepturi în acest an.  

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO