Business Internaţional

Ziua NATO. Ciolacu: România este un aliat de încredere şi un veritabil furnizor de stabilitate

Ziua NATO. Ciolacu: România este un aliat de încredere...

Autor: Petru Mazilu

07.04.2024, 11:44 29

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj cu ocazia Zilei NATO în România. Ţara noastră este un aliat de încredere şi un veritabil furnizor de securitate şi stabilitate, a spus Ciolacu.

Duminică se sărbătoreşte Ziua NATO, moment care pentru România se suprapune cu împlinirea a 20 de ani ca membru cu drepturi depline al Alianţei. NATO împlineşte 75 de ani de la înfiinţare. Importanţa apartenenţei la alianţa militară este evidenţiată de războiul din Ucraina.

„Aflată în imediata apropiere a acestui conflict fără perspective foarte apropiate de a se încheia, România beneficiază, ca stat membru NATO, de cea mai cuprinzătoare garanţie de securitate pe care am avut-o vreodată şi, la rândul său, va continua să dea dovadă de aceeaşi responsabilitate în eforturile aliate de pregătire şi apărare împotriva ameninţărilor pe care le generează noul context strategic. Astăzi, mai mult ca oricând, Flancul Estic, vecinătatea estică, Marea Neagră, au devenit teme de importanţă centrală pe agenda NATO. România beneficiază de o prezenţă aliată consolidată şi o postură NATO întărită de descurajare şi apărare pe teritoriul naţional şi în regiune”, a spus Marcel Ciolacu.

Premierul a arătat că rolul României în organizaţie este important.

„Pentru România, integrarea în structurile euroatlantice a reprezentat un moment crucial, prin atingerea unui deziderat strategic de politică externă şi securitate, pentru care clasa politică şi întreaga societate românească şi-au unit eforturile. Pe parcursul celor două decenii de la aderarea sa, România a dovedit că este un aliat de încredere şi un veritabil furnizor de securitate şi stabilitate. Vom continua să contribuim la fel de hotărât şi să ne implicăm activ în asigurarea securităţii României şi în spaţiul euroatlantic”, a precizat Marcel Ciolacu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO